Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ion Heliade Rădulescu

    În aşteptarea lui 1848

    PREZIUA

    Psalm

    Strigarea-mi ajungă până la tine
    Şi-exauzi-mi, Doamne, ruga fierbinte!
    Amar mi-e plânsul; nu-ţi întoarce faţa,
    Auzi-mi chemarea-n ziua durerii
    Ş-al înfrântei inimi astupat geamăt.

    Repede m-ajută şi mă susţine,
    Căci zilele-mi, iată, pier ca şi fumul,
    Ca lemnele în foc oasele-mi secară,
    Pălitu-m-am şi m-am uscat ca iarba,
    Aridă inima îmi e ca piatra;
    De suspin, de geamăt mi-a rămas carnea
    Pe oase uscată; mi-am uitat pâinea
    Cum se mai mănâncă. Deşert mi-e sânul...

    Ca pelecanul mi-am sfâşiat pieptul,
    M-am asemănat corbului de noapte
    Şi tuturor altor cobe nocturne;
    Întru veghere nopţile trecut-am
    Şi m-asemănai păsării veghinde
    Ce stă nemişcată dasupra casei.

    Toată ziua mă culmau de ultrage
    Inemicii; şi cei ce-odinioară
    Mă lăudau jură acum asupră-mi.
    Avut-am cenuşă în loc de mâncare
    Şi-n lacrimi mi-amestecai băutura
    Numai la vederea mâniei tale

    Şi la înalta şi dreapta-ţi urgie.
    Înălţatu-m-am şi m-ai surpat, Doamne,
    Ca umbra trecură zilele mele,
    Şi eu ca iarba mă uscai, ca paiul.

    Trecător sunt şi m-am consumat, Doamne,
    M-am topit ca ceara ş-am ars în zelul
    Să-ţi înalţ templu. Focul mi se stinge...
    Tu însă, eterne, eşti nemutabil,
    Ş-a ta memorie în secoli trece,
    Din generaţiune la-alta pasă.

    Tu-n pietate vei ardica braţul
    Şi-n pietate pe român salva-vei,
    Căci ora salutei, ora venit-a.
    E d-ajuns; plâng servii tăi, plâng lumina,
    Gem altarele, plâng d-a lor ruină.
    Sunat-a ora, şi acum se vor teme
    Ginţile toate de naltul tău nume,
    Şi d-a ta glorie trema-vor regii.
    Din cenuşa-i sălta-va România,
    Înnoi-se-vor ale ei juneţe
    Ca ale acvilei; şi-n vestmânt candid
    Ca o mireasă va ieşi nainte-ţi;
    Splendida ei, sacră candelă d-aur,
    În oliu limpede, oliu de pace,
    Vărsa-va lumina ce dă viaţă
    Şi va încinge virginala-i frunte
    Cu-aureola ce geniul poartă.
    Tu, Doamne, singur, fiinţă supremă,
    Vei re-ntregi această Sion nouă.
    Arăta-te-vei în gloria toată
    În re-ntregita Românie bellă;
    Pruncii-n a ta cale nălţa-vor imne,
    Văduva, orfanul afla-vor scutire
    Şi împilaţii alţa-vor capul;
    La locul propriu se vor pune toate
    Şi capacitatea la a ta dreaptă.
      Auzi tu, generaţie fiitoare?
      Pentru tine se scriu acestea.


    1847




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA