Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ion Luca Caragiale

    Amici

    Domnul Mache şade la o masă în berărie şi aşteaptă să pice vreun amic; e vesel şi are poftă de conversaţie. N-aşteaptă mult. Peste câteva momente, iată că-i soseşte unul dintre cei mai buni amici, d. Lache. D. Lache e fără chef. S-apropie şi şade şi el la masă. Cititorul mă va ierta că nu dau nici o indicaţie de ton, de acţiune şi de gamă temperamentală în tot decursul dialogului - indicaţie atât de necesară pentru citire caldă - şi va suplini însuşi cu imaginaţia această lipsă.

    Lache: Bonsoar, Mache.

    Mache: Bonsoar, Lache.

    L.: Ai venit de mult?

    M.: Nu... De vreo zece minute... Iei o bere?

    L.: Iau.

    M.: Băiete! două mari... (Către Lache:) Da... ce ai? te văz cam...

    L.: Nu prea am chef... Sunt obosit... Am stat azi-noapte târziu la Cosman, până la ziuă.

    M.: Cu cine?

    L.: Cu nişte amici... Am vorbit foarte mult de tine.

    M.: Da?... Ce?

    L.: E!... mai nimic... fleacuri! Nu ştii cum sunt oamenii noştri?

    M.: Adică... cum? mă vorbea de rău?... mă-njura...

    L.: Uite, vezi! ăsta e cusurul tău - exagerezi.

    M.: N-ai spus tu?

    L.: Ce-am spus eu? nu ţi-am spus nimica... Ţi-am spus că aşa sunt oamenii... Tu vrei numaidecât să te laude toată lumea, şi să nu-ndrăznească nimeni să-ţi facă o critică, fie cât de mică. Vezi, ăsta e cusurul tău - prea te crezi.

    M.: Ba nu mă crez deloc, să mă ierţi; da mă mir că nu găsiţi alt subiect de conversaţie decât pe mine...

    L.: Daca a venit vorba... Mai la urmă, nu te-a vorbit nimeni de rău pe faţă... fireşte că n-ar fi întrăznit: ştie ce buni prieteni suntem... Da ştii, aşa ciupeli.

    M.: Cam ce?

    L.: Secături... Mai ales unul dintre el nu te poate suferi, şi ţi-e amic.

    M.: Cine-i ăla?

    L.: Ei! asta e!... Ce-ţi pasă?

    M.: Aş vrea să-l ştiu.

    L.: Nu se poate.

    M.: Parolă de onoare că nu-i cer nici o socoteală; n-am să-l fac niciodată să-nţeleagă că am aflat ce-a spus...

    L.: Mai întâi, nici nu ştii ce a spus...

    M.: Ce-a spus?...

    L.: Uite, ăsta e cusurul tău - eşti curios.

    M.: Bine, frate, fireşte că sunt curios să aflu ce se spune pe socoteala mea, mai ales de amici, ca să ştiu cui să mă încrez, cum să mă apăr.

    L.: Mai luăm câte una mică?

    M.: Da.

    L.: Băiete, două mici...

    (Pauză. Chelnerul aduce paharele cu bere.)

    M.: Ei?

    L.: Ei!...

    M.: Ei! ce spunea amicul?

    L.: Nu te poate suferi... Nu ştiu cum venise vorba de oameni deştepţi, şi zic eu: „Uite, Mache e băiat deştept”... că ştii că eu te-am considerat întotdeauna ca foarte deştept, nu că mi-eşti amic, fiindcă mai la urmă, dă-mi dai voie şă-ţi spun, n-am nici un interes să-ţi fac curte... Acu, ce să mai vorbim?... te cunosc şi mă cunoşti, slavă Domnului! toate defectele le pot avea; dar trebuie să mărturisiţi toţi că am şi eu o calitate - sinceritatea; şi-ţi spun sincer că mi-ar părea foarte rău să vie tocmai amici şi să zică, mă-nţelegi...

    M.: Bine, monşer, cine zice?

    L.: Tu.

    M.: Eu?

    L.: Văz că te uiţi la mine aşa, cu un aer care de! parcă vrei să-mi zici că nu crezi.

    M.: Da mai întâi ce să crez? că nu mi-ai spus nimic. Mi-ai spus că unul dintre amicii cu cari erai aseară nu mă poate suferi, şi că tu ai susţinut că eu sunt deştept.

    L.: Am susţinut, fireşte.

    M.: Dar amicul meu, care nu mă poate suferi?

    L.: Apoi tocmai la asta vream s-ajung; dar dacă mă întrerupi mereu! Uite, vezi! ăsta e cusurul tău - întrerupi!

    M.: Ei! iaca nu mai întrerup; spune, ascult.

    L.: Când am zis eu că eşti deştept, întâi a zâmbit aşa, adică: „Prost eşti!” mie, şi pe urmă zice: „O fi deştept, nu zic; dar e cam... zevzec”.

    M.: Zevzec!

    L.: Zevzec.

    M.: Ei! după ce mă judecă dumnealui pe mine că sunt zevzec?

    L.: După multe, cari le spunea el...

    M.: Cam ce?

    L.: Că ţi-ai neglijat totdeauna slujba...

    M.: Nu-i adevărat!

    L.: Că era să te dea afară până acum de vreo trei ori...

    M.: Minte!

    L.: Că joci cărţi, şi râd toţi de tine ca de o mazetă1!

    M.: Eu, mazetă!

    L.: Că bei...

    M.: Ce beau?... două-trei pahare de bere pe zi.

    L.: Că te-ai însurat fără zestre.

    M.: Treaba mea!... Ce măgar!... Mă rog ţie, cine e măgarul ăsta, aş vrea să-l ştiu...

    L.: Ţi-am zis de la început că nu ţi-l spui.

    M.: De ce să nu mi-l spui, dacă zici că mi-eşti amic sincer.

    L.: Ca să mă pui de faţă?... N-am poftă.

    M.: Pe onoarea mea că nu... Îţi jur pe ce am mai scump că nici n-am să-i pomenesc vreodată. Vreau să-l ştiu numai, ca să mă feresc de el şi să-l despreţuiesc.

    L.: Nu se poate, Mache.

    M.: Pe onoarea mea! Mă rog ţie, spune-mi-l.

    L.: Uite, vezi, ăsta e cusurul tău - eşti indiscret. Înţelege româneşte că nu ţi-l spui. Eu am toate defectele câte pofteşti; da trebuie să mărturisiţi toţi că am şi eu o calitate - eu sunt discret... nu-mi place să umblu cu plosca.

    M.: Atunci dă-mi voie să-ţi spun că nu-mi eşti amic cum te credeam.

    L.: Eu! nu-ţi sunt amic ţie? eu? Bravos! Mersi...

    M.: În sfârşit, un amic...

    L.: Dacă sunt eu prost... şi-ţi spun... da iacă tac... şi aldată să-mi dai cu tifla dacă ţi-oi mai spune ceva... (Către chelner:) Băiete, încă două mici...

    M.: Şi... numa atâta a zis amicul de mine?

    L.: A zis mai multe... Da-n sfârşit, ce-ţi pasă?

    M.: Nu-mi pasă nimic... dar sunt curios să văz până unde merge mişelia omului... Zici că mi-e amic.

    L.: Bun.

    M.: Amic de-aproape?

    L.: Da.

    M.: Şi ce mai zicea?

    L.: Nu-ţi mai spui, că te superi... Că asta trebuie să mărturiseşti şi tu că e cusurul tău - te superi.

    M.: Pe onoarea mea, nu mă supăr...

    L.: Zicea de nevastă-ta... că...

    M.: Că ce?

    L.: Că... În fine, prostii! ce să-ţi mai spui?... Da! dar i-am tăiat nasul. Nu-ţi permit, zic, să te atingi, mă-nţelegi, de onoarea femeii amicului meu!

    M.: Cum! pe onoarea nevestii mele?

    L.: Că e prea frumuşică şi prea tânără pe lângă tine; că te-a luat fiindcă era săracă, dar...

    M.: Dar ce?

    L.: Că la teatru mereu... Zic: „Are lojă gratis!” - „Da - zice el - la Şosea cu bicicleta de două ori pe zi, dimineaţa şi seara?” - „Tot gratis!” zic eu. - „Da vara la Sinaia, tot gratis? zice el; de unde atâta lux?”

    M.: Mare canalie!

    L.: Şi pe urmă a făcut aluzie aproape pe faţă la un alt amic...

    M.: La cine?

    L.: Nu-ţi spun...

    M.: Ascultă-mă, Lache! să ştii că mă supăr serios!... Trebuie numaidecât să-mi spui...

    L.: Dacă nu vreau.

    M.: Trebuie să vrei! auzi! fiindcă-ţi trag palme, mă-nţelegi!

    L.: Ei, uite, vezi? ăsta e cusurul tău - eşti violent.

    M.: Cusur, necusur, numaidecât să-mi spui la cine a făcut infamul aluzie?

    L.: Vrei numaidecât să ştii?

    M.: Da!

    L.: La Fănică.

    M.: La bărbatul, sorii nevestii-mi! la cumnatu-meu?

    L.: La Fănică, la cumnatu-tău.

    M.: Mizerabilul! canalia! Cine e? trebuie să-mi spui numele lui!

    L.: Uite, vezi? ăsta e...

    M.: Nu vreau să ştiu nimic!... Trebuie să mi-l spui!...

    L.: Nu-ţi spun!...

    M.: Îţi trag palme, mă-nţelegi!

    L.: Ia poftim!... Ei! apoi nu mă lua aşa repede, că... Auzi dumneata! Dar nu strici tu; eu stric... Viu şi-ţi dau de ştire să te păzeşti de amici, să nu te-ncrezi în oricine ca un zevzec, şi-ţi atrag atenţia asupra ce spune lumea despre onoarea ta şi a nevestii, şi tu, în loc să-mi mulţumeşti, te răţoieşti la mine... O să mă faci să te evit altă dată...

    M.: Care va să zică, nu vrei să-mi spui?

    L.: Nu.

    M.: Mersi.

    (Cheamă pe chelner şi plăteşte. Pauză lungă, în timp ce Mache bate toba cu degetele pe masă, având aerul că plănuieşte ceva adânc. Un muşteriu nou-venit, anume Tache, se apropie de masa celor doi amici.)

    Tache: Bună seara.

    Lache şi Mache: Bună seara.

    Tache: Mare secătură eşti, amice Lache... Mă faci să-mi pierz noaptea până despre ziuă, să te aştept ca un caraghios la Cosman.

    Lache: Mă rog ţie, scuză-mă... Eram zdrobit de oboseală; nu mai puteam; am stat să mă odihnesc şi eu o noapte ca oamenii; m-am culcat de la opt aseară.

    Mache (drept în picioare, izbucnind furtunos): A! care va să zică te-ai culcat devreme! n-ai fost az-noapte la Cosman?... Acu ştiu cine e amicul... Poftim (Două palme straşnice şi pleacă.)

    Lache: Uite, vezi! ăsta e cusurul lui - e măgar!... şi violent!... şi n-are manieră!

    Note

    1. Ageamiu.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA