Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ion Luca Caragiale

    „Amintiri militare”

    Iată titlul unui volum ce apare zilele acestea. Autorul este un veteran din războiul independenţei, căpitanul Mihail Dimitrescu, care a luat parte la memorabilele lupte din Bulgaria cu regimentul 8 de linie.

    Le-am citit aceste "Amintiri militare" cu o deosebită plăcere. Este o povestire simplă şi plină de interes a evenimentelor eroice de peste Dunăre, o povestire pe care ne-o face nu un artist prin închipuire, ci un părtaş de fapte.

    Nu avem, prin urmare, a face cu o operă de artă, ci cu relaţia exactă a unuia dintre făptuitori. Astfel, tot aparatul artistic lipseşte; el e înlocuit, în această dare de seamă, prin bogăţia episoadelor şi prin simplicitatea expunerilor.

    Felul natural şi simplu de expunere a faptelor vitejeşti, fără încărcături retorice, fără declamaţiuni, mai mult sau mai puţin artificiale, este cu desăvîrşire interesant.

    Aci povestirea ne atrage şi ne subjugă nu prin cum ci prin ce. Acest ce este dezbrăcat de orice meşteşugire şi cîştigă foarte mult prin această manieră naturală cu care ni se prezintă.

    Ceea ce distinge iarăşi povestirile veteranului căpitan este lipsa de personalitate, lipsa aproape completă a acelui eu, atît de detestabil mai ales în povestirile de vitejie. În vinele fiecărui povestitor de isprăvi eroice circulă mai multe sau mai puţine picături din sîngele faimosului baron de Münchhausen. Ei bine, sîngele autorului acestor "Amintiri militare" a rămas curat moldovenesc.

    Dar daca, întrucît priveşte personalitatea-i proprie, autorul nu face niciodată vreun caz deosebit, asta nu înseamnă că povestirile sale sunt reci şi lipsite de orice entuziasm.

    Din contră. De cîte ori vorbeşte de patria şi oastea romînească de marele lor căpitan, de mîndrul drapel, atunci acest veteran care-şi tîrăşte picioarele, schilodit în război, capătă aripele inspiraţiei.

    Sunt pagine în "Amintirile militare" în adevăr mişcătoare prin sinceritatea şi căldura cu cari sunt scrise.

    "Amintirile militare", prin exactitatea faptelor, prin simplicitatea expunerii, prin lipsa de pretenţie personală şi de meşteşugire a autorului şi prin frumoasele sentimente patriotice, sunt astfel vrednice de recomandat cititorilor ca o carte în adevăr bună.

    A lua parte la un război este desigur una din cele mai mari împrejurări ce se poate ivi în viaţa unui om. Dar aceasta nu e dat oricui. Pentru aceasta ne atrag aşa de mult povestirile războinice. Povestirea, fără reflexiuni personale şi fără mult aparat, despre grozavele amănunte ale unui război, constituie cea mai interesantă lectură.

    Între astfel de povestiri, găsesc "Amintirile militare" ale veteranului căpitan Mihail Dimitrescu cu deosebire preţioase.


    Epoca, 7. XII. 1896




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA