Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Câteva cuvinte

Iată întâiul număr al "Epocei literare". O programă amănunţită nu e neapărat; totuşi, câteva cuvinte de introducere nu pot fi de prisos.

Dând la lumină această publicaţie, noi ştim bine să ne luăm o sarcină destul de grea, dacă nu chiar covârşitoare faţă de forţele literare de cari dispunem. Ştim că o atatre publicaţie trebuie să dea mai mult produceri proriu-zise decât dezbateri literare, oricât ar fi acestea de interesante. Asemenea, mai ştim că puţini scriitori serioşi de la noi, din deosebite cauze, fie politice, profesionale sau curat personale – atât de puţini scriitori şi atât de multe cauze! – nu vor veni deocamdată cu noi; căci şi republica literelor nu e scutită de animozităţi şi lupte civile. Pentru aceea nici nu am încercat să ne adresăm la toţi acei puţini.

Este prea adevărat că, din nenorocire, şcoalele noastre produc mulţi mai mulţi scriitori decât cititori. Acesta ar putea fi mai bine prins dacă, din multitudinea de publicaţiuni literare şi critice, s-ar despărţi hotărât şi s-ar grupa la un loc toate spiritele competente, toate talentele de care dispune ţara astăzi. Şi Dumnezeu ştie dacă ar fi aşa de multe încât să nu poată încăpea convenabil într-o casă.

Dar nu! Ne place mai bine să stăm risipiţi şi confundaţi în mulţimea anonimă a diletanţilor, pentru a nu ni se atinge o închipuită meritată întâietate. Care este rezultatul acestei risipiri de forţe literare, acestei lipse de comunicativitate şi de conlucrare între contimpuranii în adevăr înzestraţi? Iată.

Publicul cititor, atât de puţin format până acuma, nu poate totdeauna distinge între producerile literare pe aceea ce-şi poartă fără onoare eticheta. El pune mâna pe ce-i cade din întâmplare sub ochi, având unul la mie sorţ să dea peste o lucrare de seamă. Omul ia din grămadă şi, la citirea unei secături literare, ori e amăgit cu totul, dacă e prea simplu, şi ia secătura drept un talent, ori, dacă are bun-simţ, rămâne nedomirit, zicându-şi: dacă asta se cheamă literatură, apoi nu-i o artă literatura, e o secătură.

Dar cine o să aibă răbdare şi vreme — vorbim de public, nu de critici — să pescuiască în vastul nomol de publicaţiuni actuale pe cea în adevăr bună? Şi cum, dacă n-are priceperea şi deprinderea făcute, o s-o ştie preţui lucrarea cea bună când va avea norocul să dea peste dânsa?

Iată rezultatul lipsei unei publicaţiuni literare şi critice mai îngrijite, la care să contribuie cu toată inima şi fără pretenţii de preseanţă, direcţie sau orice fel de gloriolă toţi acei ce ţin o pană în mână nu pentru a-şi bate joc de ea.

Dăm la lumină foaia noastră, sperând că o dreaptă linie de purtare profesională ne va atrage încetul cu încetul sprijinul publicului cult iubitor de literatură românească mai îngrijită, şi că, astfel, vom avea doar cu vremea alături cu noi şi pe alţii, cari poate se vor pune în fruntea noastră, îndemnându-ne a păşi cu mai multă încredere şi făcând succesul acestei foi sigur şi mai durabil.

Cu multă dragoste vor fi primiţi aceia. Să vie un talent să ne bată la uşă ! va fi venit la casa lui, unde e atât de dorit: uşa i se va deschide de perete, va fi întâmpinat cu o caldă şi frăţească îmbrăţişare şi va găsi între noi toată stima sinceră ce trebuie s-o merite talentul adevărat!

Epoca literară, Nr. 1, 15 Aprilie 1896

TE-AR MAI PUTEA INTERESA