Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Criticele lui Gherea

Zilele acestea a apărut al treilea volum de Critice al lui Gherea.

O parte însemnată din volum conţine articole de critică asupra unor critice ale altor critici. Eu, cetăţean al unei ţări care se află într-o situaţie destul de critică în privinţa producerilor şi prea productivă în privinţa criticelor, simţ fireşte saţiul pentru cele din urmă, cu atit mai mult cu cît mi-e sete de cele dîntîi; aşa că nu mi-ar putea da prin cap să încerc a face şi eu vreo critică asupra volumului de Critice al lui Gherea.

Mai la urmă, la ce bun atîta încunjur? Nu mă pricep la critică şi de aceea nici nu o fac; mi s-a părut totdeauna că un om nu trebuie să încerce decît ce poate face. M-aş mărgini dar a spune că volumul lui Gherea a apărut; autorul are prea puţină nevoie de reclamă din partea mea sau a altuia, cu atît mai puţină cu cît, în publicitatea noastră serioasă, o lucrare intelectuală nu este o afacere. Dar sunt dator a spune cîteva cuvinte despre volumul pe care bunul meu amic Gherea mi l-a trimes cu următorul autograf:

„Iubitului meu adversar politic şi literar, Garagiale."

Autograful acesta, cu toată oroarea ce am de critică, mă sileşte să-i fac măcar cîteva comentarii. Voi căuta să fiu scurt.

Adversar politic nu pot să-i fiu lui Gherea, fiindcă el nu face politică — şi cred că foarte bine face; politica e terenul faptei, nu al teoriei. Adversar literar iarăşi nu pot să-i fiu, fiindcă adversar literar nu pot să fiu decît omului lipsit de talent, oricît de puţin talent aş avea eu însumi. Gherea ştie bine că, dacă e vorba de literatură şi de artă, pentru mine nu pot Încăpea nici sistemă, nici opinie, nici tendinţă, nici morală; nu poate încăpea decît numai şi numai talent. El ştie bine că pentru mine, cînd e vorba de frumos, nu mai poate fi vorbă şi de bun sau rău, de drept sau nedrept, de onest sau neonest. Frumosul este singurul atribut potrivit al lumii, tot aşa de nemărginit ca şi dînsa; precum în ea nu încape decît ea însăşi şi nu mai poate încăpea altceva, fiindcă oriunde tot ea este, asemenea şi cînd e vorba de frumos, numai de el poate fi vorba şi de nimic altceva.

Astfel dar, cum aş putea fi eu adversarul politic şi mai cu seamă adversarul literar al lui Gherea? Doar poate că el ar vedea adversari In oameni cari văd ca mine, cu toate că ei nu se simt de loc a-i fi lui adversari.

Dacă nu împărtăşesc părerile cuiva, acela nu poate zice numaideclt că-i sunt adversar; căci atunci ar trebui să fiu adversarul tutulor celor ce au o părere sau o sistemă, deoarece eu nu sunt în stare să am vreo părere şi nici să împărtăşesc vreuna pe de-a-ntregul. Pentru mine toate părerile sunt egal de legitime, egal de întemeiate şi, prin urmare, egal de respectabile. Nici una însă nu poate să facă pentru mine lege, căci în lumea aceasta, care-mi dă numai înfăţişări, ar trebui să fiu din cale-afară laş ca, mărturisindu-mi că nu pot avea eu însumi o părere statornică, să mă înjug la părerea altuia, pentru că el a avut bravura să mi-o strige la ureche cu un ton mai mult sau mai puţin răstit.

Fie din lipsă de educaţie intelectuală, fie din insuficienţă de cultură, sau de organizaţie a spiritului, n-am putut niciodată jura in verba magistri; şi dacă n-am făcut aceasta pînă acuma, vîrsta mea e o garanţie pentru mine că n-am să reuşesc a o face nici de acum încolo.

Am comparat totdeauna fenomenele ce se numesc spirite omeneşti cu corpurile cereşti. Între unul şi altul sunt prăpăstii haotice; unul altuia, din colosalele mase proprii de lumină, nu-şi trimet decît o fîşie subţire de pajide raze. Între un om şi altul este adesea ca de la o stea la alta. Arde colo un soare uriaş şi dincolo altul. Printre învîrtitoarea pulbere de lumi, un colos de flăcări d-abia zăreşte pe celălalt, ca o scînteie ce clipeşte, pierdută în negură fără fund... Ba cîţi încă nu se mai zăresc de loc şi unul de altul nici măcar nu bănuiesc.

Adesea toţ aşa se pricep oamenii între ei şi pot înţelege unul altuia sufletul.

Se poate cineva numi oare adversarul unei idei, unei păreri, unei sisteme numai şi numai pentru că nu e în stare sa aibă, necum să împărtăşească, o idee, o părere, o sistemă? Dar dacă nu pot avea, nici nu pot împărtăşi vreuna, va să zică atunci sunt egal adversarul tutulor şi oricăreia; şi dacă astfel sunt adversarul oricăreia, sînt prietenul oricăreia alteia, contrarie aceleia. Care va să zică, aş fi în acelaşi timp şi prietenul, şi adversarul oricărei idei, păreri, sau sisteme... Dar asta ar fi absurd.

Ei bine, nu! Orice idee, părere sau sistemă, pentru mine e absolut în sensul cel mai strîns, indiferentă. Nu o pot nici preţui, nici despreţui, nici primi, nici respinge, nici aplauda, nici şuera. O idee, părere sau sistemă, ori va trece pe dinaintea mea, ori va trece pe dinaintea unui par de telegraf, aceeaşi urmă va putea lăsa. Ce poate să aibă valoare şi preţ pentru mine este talentul, puterea cu care acea idee, părere sau sistemă, cu desăvlrşire nule prin ele însele, se pot susţine şi manifesta faţă cu posibila mea iritabilitate intelectuală.

Puţin le pasă la doi ochi iubitori de lumină, puţin le pasă de dimensiunile, sistema de rotaţiune şi revoluţiune, în genere de legile cosmice cari stăpînesc existenţa şi mişcarea unei depărtate stele: ea va însemna pentru ei numai atîta cîte raze de lumină poate cumva să le arunce de acolo de unde neînţeleasa putere i-a poruncit să se afle.

Căci lumina nu o judec, ci o văz, şi bucuria mea e potrivită cu intensitatea cu care ea a ajuns la mine, iar nu cu judecata mea despre bogăţia şi condiţiile izvorului care mi-a trimis-o.

Gherea e un critic de sistemă, ca orice critic serios; sistema lui însă puţin mă importă; ce mă importă e talentul cu care el şi-o urmăreşte.

E, în adevăr, un om de mare talent, care mi-aruncă, cu articolele lui, multă lumină. Volumul lui din urmă şi mai ales articolul despre Coşbuc mi-au dat o mare mulţumire intelectuală. Una poate şi mai mare mi-au dat-o cele cîteva rînduri privitoare la producţiile mele literare. Gherea e singurul critic care se ocupă serios de aceste lucrări, cu mai multă bunăvoinţă, poate, decît ele ar merita. Se înţelege, ca om ce sunt, nu pot rămînea neatins de această însemnată onoare şi regret că nu pot plăti talentatului critic îndatorirea de inimă care mi-o face cu atîta graţiozitate: eu, încă o dată, nu sunt critic. Astfel dar, ce aş putea zice mai mult decît am zis despre criticele lui?... poate, după obiceiul pămîntului, deplorabile platitudini amabile, sau observaţiuni de pretenţie ridiculă... Nu... El n-are în nici un caz nevoie de ruşinarea mea.

Mai la urmă, Gherea are destulă conştiinţă de talentul lui ca să nu mai aibă nevoie de complimente banale, nici să-i mai pese de dezaprobări puerile şi precipitate; se va mulţumi desigur perfect cu o salutare călduroasă din partea prietinului său îndatorat.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA