Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Cronica

Aflaţi-mi, iubiţi cititori, o poziţiune mai dificile şi mai încurcată decît a unui redactor al Ghimpelui ca mine, care este dator să vă dăruiască pe fiecare duminecă cu cîte două coloane de cronică. Mărturisesc că nu ştiu ce să vă scriu. Daţi-mi o idee, bună sau rea, numai daţi-mi una. Pe onoare vă spun, nu ştiu nici cum să-ncep. Cu ce oare să vă serv?

Şi cu toate astea, pot, nu pot, vreau, nu vreau, trebuie neapărat să vă dau ceva, fiindcă amicul Toma Stoenescu, directorul-proprietar al Ghimpelui, căruia i-am îngagiat talentul meu, cere numaidecît, fără doar şi poate, o cronică pentru cititorii săi. Ei!… ce voiţi! are şi el dreptate Trebuie să mărturisim că directorul nostru se poartă cu redactorii săi mult mai bine decît îi permit mijloacele.

Aşa, noi, redactorii permaninţi ai Ghimpelui, primim pe lună leafă, cel mai mult 10.000 franci, cel mai puţin 5.000 — pentru cari împlinim fiecare nişte îndatoriri fixe. Afară de aceasta, dacă producem ceva peste datoria noastră, primim pentru fiecare vers 50 franci, şi pentru fiecare rînd de proză 40 franci în timpul cît lucrăm în redactiune, fumăm din cutia enormă cu Bektemis a lui Toma; bem răcoritoare, luăm băi, dejunuri à la fourchette, cafele, cognac, în socoteala lui Toma.

La Anul Nou, primim fiecare cîte un mic dar spre suvenire:

O păreche de butoni de mîneci cu cîte o piatră de briliant măreaţă cît o alună tucească, 1.500 franci, un singur defect au însă: nu poţi intra seara în casă dacă e lumînarea aprinsă în întru; strălucesc aşa de tare că-ţi pot prea bine pericula văzul.

Sau:

Un cronometru superb, de aur, cu două capace; pe un capac, un buchet în pietre scumpe cu deviza Ghimpelui în peruzele: Ridendo, castigat mores! — pe celalt capac, una din caricaturele cele mai reuşite de peste an, lucrată, în mic, în smalţul cel mai fin. Cronometrul nu se-ntoarce niciodată, şi merge mai regulat în buzunarul vestei d-tale decît soarele pe cer. Se-ntîmplă odată să se oprească, să stea toate ceasornicele din Bucureşti, toate, pentru că nici unul din ele n-a fost întors la vreme; se poate întîmpla una ca asta, nu trebuie să rîdeţi. Cerul este acoperit cu nori şi ceasornicele de soare nu pot servi. Toate ceasornicele stînd, confuziune generale în mersul afacerilor. Numai cronometrul d-tale merge, merge nencetat. Atunci, d-ta eşti regulatorul tutulor ceasornicelor din Bucureşti, goneşti confuziunea şi restabileşti ordinea în afaceri. Toată lumea voieşte a-ţi vedea cronometrul, te-ntreabă cu cît şi unde l-ai cumpărat, şi d-ta răspunzi cu bunăvoinţă:

« L-am primit în dar la Anul Nou de la Ghimpele, unde sunt în calitate de redactor; îmi pare că costă 5.000 de franci ».

Ori:

Un cal de călărie, arab alb sau englez roib-auriu, sînge pur. Ieşi călare la Şosea. Senzaţiune universale! Damele toate-l scuipă ca să nu ţi-l deoache. Toţi sportsmenii sunt entuziasmaţi. Cînd treci pe dinaintea Bufetului, zece dintre aceşti domni, cari şed de vorbă cu o doamnă răsturnată-n o trăsură elegantă — fără să-şi mai ia ziua bună de la dînsa, şi proferind cîteva înjurături franceze — se ia [ sic] călări dupe tine. Dai pinteni lui Bobo — că aşa-l cheamă — şi cînd sportsmenii tăi d-abia sunt pe la rondul al doilea al Şoselei, tu ai ajuns la Băneasa şi te-ai şi întors, spre a le face tradiţionalul salut de jochey. Toţi se confundă în complimente. Toţi mîngîie pe Boboşi te năvălesc, care mai de care, cu întrebări asupra vîrstei şi genealogiei animalului. Toţi se propun a ţi-l cumpăra.

— Pe onoarea mea, domnilor, îmi este cu totul imposibil a vă satisface, fiindcă ţiu acest cal în dar de la Ghimpele, unde sunt redactor. Cît despre preţul lui, şi cred că nu mă-nşală memoria, este de 50.000 franci.

Şi repeţind salutul cu biciuşca, dai pinteni. Calul pleacă, zboară; şi cînd sportsmenii d-abia au pornit, potcoavele lui Bobo aruncă în dreapta şi-n stînga, pe Podul Mogoşoaii, snopi de scîntei — ocaziune de care pietonii de pe trotoare profită spre a-şi aprinde ţigările, fără a-şi strica nici un chibrit.

Sau, mai bine:

O tabachere de tutun, de argint rusesc masiv, à surprise. Mergi la Fialcowsky, iei un scaun, şezi lîngă cîţiva prieteni, scoţi tabacherea şi o pui pe masă. Un amic îţi cere o ţigară:

— Cu plăcere, poftim!

Amicul apasă resortul capacului… şi la moment, flaşneta misterioasă din tabachere începe să cînte marşul de la 48. Toţi sunt intrigaţi.

— De unde vin aceste sunete delicioase?

Atunci tu, măgulit de succesul tabacherii tale, cu modestia ce te caracteriză şi zîmbind, zici în fine cuvîntul cel mare:

— Domnilor, este o surpriză! aceste sunete delicioase vin din tabacherea mea!

Toţi asistenţii o ia [ sic], o esaminează, o admiră — şi tabacherea, trecînd din mînă-n mînă, termină marşul de la 48, pentru ca să nceapă o mazurcă încîntătoare.

— De unde aţi cumpărat tabacherea asta?

— Domnul meu, este un dar de Anul Nou pe care l-am primit de la Ghimpele, unde deşi scriu sub pseudonism [ sic], toată cafeneaua lui Fialcowsky ştie că sunt redactor.

— Şi cît costă, mă rog?

— 2.000 franci.

— Fie, că face!

Aşa, doamnelor şi domnilor, petrecem noi ăştia de la Ghimpele. Vă miraţi? cu toate astea, e foarte simplu. Cîteva date din registrele de comptabilitate ale gazetei noastre vă vor lumina pe deplin. Daţi-mi voie.

20.000 abonamente dă 40.000 lei noi ; 10.000 foi vîndute cu esemplarul la fiecare număr, cu rabatul de 20%, ne dă 208.000 lei noi, mici subventiuni, pe an 500.000 lei noi. Avem deci la venituri un total anual de 1.108.000 lei noi.

Totalul de cheltuieli anuale este de 500.000 lei noi.

Rămîne [ sic] deci lui Tonia Stoenescu al nostru anual 608.000 lei.

Şi fiindcă, cu această ocaziune, tot am intrat în confidenţe, trebuie să vă spun că Toma cheltuieşte pe an pentru dînsul numai 108.000 franci, depunînd restul de 500.000 la băncile străine. De aceea şi eu îi zic totdeauna în glumă:

— Tomo, prea grămădeşti la aur! Tomo, prea eşti econom, prea eşti avar! Tomo, ai să devii un Cresus!… Mai dă-mi o ţigară, Tomo!

E monstruos ce vă spun; aşa e? Dar ce vreţi! aşa petrecem noi ăştia de la Ghimpele.

*

Auzisem de atîtea ori lăudîndu-se virtuţile ciudate ale haccişului, încît, pe onoare, n-am putut rezista tentaţiunii, şi am înghiţit şi eu o doză din această pastă minunată. Aşa, vedeţi, iubiţi cititori, că, în cazul cînd v-ar displăcea cronica ce v-am servit, vina nu este a mea, ci a narcoticului ce, prin escentricitate mi-am administrat.

Un cuvînt încă şi termin.

Doamnelor şi domnilor, cîţi datoraţi bani amicului Toma Stoenescu de la Ghimpele! grăbiţi-vă a vă achita de datoriile d-voastre către dînsul — care, cu toată cronica mea, este foarte strîmtorat şi încurcat — ca să vă scutiţi de petrecerea d-a vă vedea trecuţi în Catastihul dracului.

Ghimpele, 1876, 11 iulie

TE-AR MAI PUTEA INTERESA