Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Cronica

În politică s-au petrecut în timpul din urmă două lucruri de mare însemnătate: fuziunea celor două ramuri ale Partidului Conservator, conservatorii-bătrâni şi junimiştii, şi reintrarea disidenţilor drapelişti în Partidul Liberal. Fuziunea conservatoare, păstrând ca şef al partidului pe d-l G.Gr. Cantacuzino, a dat o remaniere ministerială, un cabinet compus din elemente conservatoare şi junimiste sub preşedinţia d-lui P.P. Carp, care a luat portofoliul finanţelor, cel mai important resort politic în timpul de faţă. Reintrarea drapeliştilor în rândurile Partidului Liberal, sub conducerea d-lui Dim. Sturdza, s-a consacrat prin declaraţiuni solemne în întrunirile publice pe care Partidul Liberal reîntregit le-a ţinut în Capitală şi în provincie.

Se pare că pe cât opinia publică atât şi Coroana a văzut bucuros aceste două aranjamente menite să limpezească terenul luptelor noastre politice, făcând posibilă o guvernare constituţională normală, cu atât mai necesară astăzi, cu cât criza financiară prin care trece statul român cere o mai grabnică soluţiune.

Criza aceasta, care un moment produsese în mai toate spiritele o adevărată panică, este rezultatul fatal al unei politici financiare greşite, pe care statul român a practicat-o de aproape treizeci de ani, politică ce se poate caracteriza în câteva cuvinte: risipă fără socoteală şi abuz de credit, întemeiate pe o închipuită dezvoltare economică viitoare. Această dezvoltare economică nu s-a produs sau, în tot cazul, s-a produs în proporţiuni cu mult mai neînsemnate decât fusese întrevăzută: creditul s-a sleit aproape şi astfel statul, legat de o sistemă budgetară de risipă, se găseşte într-o strâmtorare aproape primejdioasă.

***

Ceea ce face, în aceste împrejurări, cinste deopotrivă tuturor bărbaţilor noştri politici, este că voci autorizate din ambele partide au recunoscut cum că vina pentru grava situaţie financiară a statului cade deopotrivă asupra fiecărui partid: fiecare a greşit la rândul său continuând politica cheltuielilor şi împrumuturilor fără socoteală, amăgit de iluziunea unei prosperităţi, pe care cerul trebuia să-ngrijească a o trimite; fiecare a tras pe rând poliţe, lăsând grija scadenţelor pe seama providenţei.

Astăzi, când providenţa ne-a dovedit că nu-şi asumă astfel de griji mari, se-nţelege că statul se găseşte un moment într-o stare destul de neplăcută. Se pare, totuşi, după afirmări autorizate, că o panică n-ar fi tocmai justificată. Răspunsul Camerei la mesajul Tronului accentuează cu dinadinsul că, deşi situaţiunea financiară a statului este destul de grea, nu e loc pentru deznădejde, ţara dispunând de incalculabile izvoare de avuţie încă virgine. Deocamdată, o raţională potrivire a cheltuielilor cu veniturile reale ar da pas statului să se reculeagă şi limpezit în socoteli să organizeze cuminte exploatarea acelor imense izvoare.

Şi în această privinţă ambele partide sunt, în principiu măcar, de acord. Pentru a trece însă de greutăţile momentului, guvernul conservator s-a gândit încă de mult a revinde parte de acţiuni de care statul dispune în capitalul Băncii Naţionale. Această măsură întâmpină însă o vie opoziţiune din partea liberalilor, care ar voi să obţină, în schimb, de la guvernul conservatorilor o prelungire a privilegiului Băncii, încă pe o însemnată periodă, termenul acestui privilegiu trebuind să expire peste câţiva ani. Considerând situaţia în care se află statul, se poate spera şi aci la concesiuni reciproce şi prin urmare la un aranjament raţional, mai ales că agitaţiunea liberalilor în chestiunea Băncii nu ar avea prea mulţi sorţi de popularitate în masele adânci. În adevăr, spiritele mai aşezate din Partidul Liberal înţeleg că speranţele de revenire la putere a liberalilor ar fi azi destul de premature şi că revenirea acestora la putere n-ar aduce vreun folos ţării şi mai puţin încă Partidului Liberal. Acei dintre liberali care judecă astfel înţeleg cât e de bine ca o mare parte din opera de reparaţiune a politicei noastre financiare să o săvârşească Partidul Conservator, şi că toată agitaţiunea cadrelor liberale nu trebuie să aibă alt scop decât ţinerea acestor cadre, cum se zice în termeni de război, en train: o prea îndelungată odihnă oboseşte şi demoralizează cea mai valoroasă oaste. Şi apoi, într-o oaste nu toţi bravii se luptă de dragul gloriei şi de patima drapelului, mai luptă ei mulţi şi pentru ceea ce odinioară se chema „dobândă”; trebuie dar să li se ţină totdeauna deşteaptă speranţa că orice hărţuială poate degenera într-o bătălie decisivă.

***

Un moment a fost vorba ca vestita companie americană Standard Oil Company, care dispune de un capital mai mare decât întreaga noastră datorie publică, să facă un aranjament cu statul român pentru exploatarea păcurii. Tratativele dintre guvern şi reprezentanţii companiei americane n-au dat nici un rezultat. Fiindcă era vorba de o afacere extraordinar de importantă, s-a dezbătut, se-nţelege, şi cu, şi mai ales fără competenţă, deşi bazele tratativelor fuseseră, cu drept cuvânt, apărate de guvern cuminte şi cu discreţie de orice tăvălire prin publicitate. Fireşte că nu e bine şi n-ar fi fost serios să se permită amestecul oricăruia neautorizat în dezbateri de aşa natură; ele trebuiesc conduse numai de părţile autorizate, lăsând organele de publicitate a se deda, pe din afară din cauză, tuturor cronicelor şi studiilor fanteziste. Acest lucru l-a accentuat destul de clar primul-ministru în Cameră, răspunzând unei întrebări indiscrete că, atunci când din tratativele dintre guvern şi companie va rezulta un aranjament pozitiv, numai atunci guvernul va veni să ceară Camerei un vot; până la cererea acelui vot, guvernul îşi rezervă libertatea de acţiune şi n-are să dea nici un răspuns Camerei.

De ce s-au rupt şi dacă e bine sau rău că s-au rupt tratativele cu compania miliardară, care venea cu punga-i deschisă la noi în aşa momente, nu se poate şti pozitiv, căci nici o minte sănătoasă n-ar putea pune temei pe vreuna din bănuielile fanteziste, care au circulat şi circulă încă în această privinţă. Totuşi cine cunoaşte bine situaţia financiară a statului nostru şi este interesat a-i vedea un început de limpezire nu poate privi fără oarecare regret, fie cât de vag, ruptura tratativelor cu Standard Oil Company.

România ilustrată, I, nr. 1, 10 decembrie 1900

TE-AR MAI PUTEA INTERESA