Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Cronica

A! doamnelor şi domnilor, sunt cronicar, şi-mi este imposibile a nu fi indiscret - cu voia lui conu Gugumano, primarul Bucharei.

– Dară ce are a-face primarul Bucharei?

– Mă rog, daţi-mi voiă! despre dânsul am să vă vorbesc. El este nobilul meu erou pentru cronica de azi. Îmi pare rău că nu am darul lui Apolon, ca să-l cânt în versuri.

– Conul Gugumano, primarul Bucharei, în versuri?

– Da! în versuri eroice. Nu râdeţi. Adică, de ce nu ! Să ne înţelegem: daca dumnealui a ajuns să fie primar la Buchara, pentru ce nu s'ar găsi şi un fecior al muselor ca să-l cânte în versuri? Nu mi s'ar părea rătăcirea a doua mai rea decât cea d'întâiu.

Conul Gugumano, prin urmare...

– Iar!...

– Iar şi totdeauna. Ei, ce vreţi! am şi eu simpatiile şi slăbiciunile mele... Mă rog, doamnelor şi domnilor, lăsaţi-mă să 'ncep cel puţin. Mă lăsaţi? Bine. Încep deci:

Conul Gugumano, în una din zilele trecute, a mers în calitate...

– Ce mai calitate!...

– Domnule, mă 'ntrerupi iar. Quand arriverons-nous, si nous marchons ainsi? vorba poetului. Şi apoi, dumneata n'ai parte de cuvânt aici; dumneata ai antipatiă vădită pentru conu Gugumano, fiindcă eşti contribuabil la Buchara! Ei! şi ce-a ieşit d'acolo? Ce-ţi pasă dumitale de neomenia cu care onestul părinte al capitalei Turkestanului îşi tratează pe administraţii lui? Şi apoi chiar dacă ţi-ar păsa dumitale de una ca asta, ce ne pasă nouă că-ţi pasă dumitale?... Te rog, lasă-mă să-mi încep cronica.

Ziceam că Conul Gugumano este un... un...

Mi-am pierdut şirul!... Am început rău! Să încerc a începe din nou şi mai bine, de se poate. Să vedem!

Mesdames et messieus! Signore e signori! Doamnelor şi Domnilor! Vedeţi că 'ncep cu scamatorii. Atenţiune!

Mai zilele trecute, conu Gugumano (citiţi, ca Tatarii, Gugù-manò), petrecu o noapte până aproape de ziuă cu condeiul în mână, vrând să facă socoteala banilor primăriei dela Buchara, câţi n'au mai remas nici pe fundul lăzilor. Stete toată noaptea şi nu putu măcar să 'nceapă.

Se culcă despre ziuă obosit d'atâta lucru, şi se deşteptă a doua zi târziu, mahmur ca un başibuzuc şi ursuz ca un cazac. Se spălă şi se aşeză la dejun. Pe semne, l'o fi supărat vr'o purdalnică de măsea, că trecu cu cinci litre fără una peste porţia obicinuită; şi mi se rădică dela masă făcând cu ochiul, din mahmur zefliu, şi din ursuz chefliu, trandafiriu la obraz şi cu barbişul cătând a gâlceavă.

– A! saperlote! îşi zise straşnicul primar, legănându-se într'un fotoliu măreţ. A! saperlote! a, sapristi! (că 'njură şi mai şi în franţuzeşte decât în limba lui). A, crédieu! ce dispus sunt! Unde dracul să mă duc eu să petrec câteva minute, ca să pot digera.

Feciorul intră cu cafea şi licoruri şi întrerupe monologul lui conu Gugumano tocmai în partea cea mai caracteristică.

Conul Gugumano gustă un licor, şi... i se pare apă goală. Cu toate astea, este dela Şapca! Mai înghite un păhăruţ... Nu prea... dar, în fine, tot e ceva mai tăricel decât cel d'întâiu. Să vedem! un al treilea... şi mai tare. Şi aşa, până la al şaselea, care seamănă a licor cum se cade. Pe-semne că se lăsase tăria la fundul clondirului, şi apa se alesese d'asupra. În fine, cafeaua. Două... trei picături de vieux cognac sunt indispensabili. Mâna primarului Bucharei, tremurând de primul period al frigurilor de după dejun, greşeşte, şi ca la 25 de dramuri - pe nesimţite: de vieux cognac umplură ceaşca.

– A! saperlote! a, sapristi! repetă conul Gugumano. Ce nerod sunt! Unde dracul aş merge să petrec câteva minute, ca să diger!... Şi rămâne pe gânduri.

Feciorul intră din nou ca să rădice serviciul.

– Cuconaşule, zice feciorul umilit, aş îndrăzni a vă ruga...

– Îndrăsneşte, dobitocule! respunde primarul Bucharei.

– Am o nepoată în glasa doua la şcoala de fete din coloarea de ciadiriu de aici, şi madama nu vrea să o treacă în glasa treia; zice că o s'o lase repedentă... Şi v'aş ruga, conaşule...

– Bravo, măi! tu totdeauna ai avut mai mult cap ca mine!

– Sărut mâna, coconaşule!

– Da, zise conul Gugumano cu un laisser-aller adevărat gaillard - eşti mai deştept ca mine, dobitocule! Dar ce-i faci norocului? Eu, primar la primăriă; tu, slugoiu la slugăriă! Bine că mi-ai dat idea. Am să merg să visitez esamenile şcoalelor de fete, începând de unde este nepoată-ta; am să petrec câteva minute, ca să diger. Să-mi puiă caii.

Scena se petrece în una din clasele primare de fete din coloarea de ciadiriu în Buchara.

Profesoara face esamenile anuali în presinţa câtorva notabili ai mahalalei, părinţii copilelor.

D'odată o trăsură coconească se opreşte la poartă. Vine primarul Bucharei să asiste la esamene. Toată lumea se scoală.

Conul Gugumano intră cu pălăria la o parte şi cu ţigara în gură, urmat de fecior. Frigurile de dupe dejun sunt în al doilea period. Primarul tremură din genunchi şi merge să şează, a l'américaine, călare d'a'ndoasele pe un scaun, în timp ce picioarele şi le 'ntinde pe un altul. Pălăria, pentrucă nu şi-o scoate, îi stă mereu pe cap. Conul Gugumano fumează, şi, din când în când, aruncă în aer şi câte o roată de fum, care merge să se spargă în nasul unuia din asistenţi.

– Fă, fetico! zice primarul Bucharei către copila care este în esamen, fata primului proprietar al mahalalei. - Ştii tu să-mi spui ce capitală are Tartaria noastră?

– Buchara, respunde fata.

– Aşa! Tocmai aşa! - replică conul Gugumano, zâmbind şi privind galiş (frigurile de dupe dejun intrau în al treilea period). - Tocmai aşa! Buchara, unde sunt eu primar! Bravo ţie! adică, nu! Bravo mie! Ştii tu, fă fetico, că eşti deşteaptă.

Toată lumea e indignată. Pălăria şade mereu pe capul lui conu Gugumano, şi dânsul trage din ţigară ca un şarpe, sughiţând, câte odată,... ca dupe masă.

– Mă rog – reia dânsul – unde este nepoata ăluia? şi arată pe fecior, care stă în picioare la uşă.

– Uite-o în fund, coconaşule, zice feciorul. Vino, Mariţo, de sărută mâna conaşului.

Asistenţii îşi muşcă buzele; fetele râd; profesoara schimbă feţe feţe, şi Mariţa, nepoata feciorului, iese din bancă şi vine să mânjească cu nasul mâna primarului Bucharei.

Conu Gugumano îşi scoate o gheată, se scarpină cu sete pe talpa piciorului, şi esclamă:

– Dar mulţi purici aveţi pe aici!

Apoi se adresează cu bună voinţă către Mariţa, care i-a sărutat mâna:

– Bine! să trăeşti! Ei, fă! ştii tu carte?

– Hâhî, respunde fata.

– Prea bine, bravo!

Şi pentru prima oară cinstind cu cuvântul pe profesoară, îi zice:

– Madame, să faci bine să treci pe fata asta cu premiu întâiu în clasa treia: este nepoata ăluia - şi arată pe fecior.

Apoi, trăgându-şi gheata şi sughiţând încă odată cu ton, îşi aruncă ţigara aprinsă pe scânduri şi ieşi urmat de fecior.

Credeţi că e un basmu? Credeţi că sunt un mistificator, un farsor? Ziceţi că nu se poate una ca asta? Şi eu vă repet şi vă jur că s'a putut. O făcu primarul nostru.

Şi credem a nu putea termina mai bine această cronică, decât citând, la adresa conului Gugumano, primarul vestit al Bucharei, cuvintele lui Byron:

"Tu es passablement insolent, Bob Southey!"

TE-AR MAI PUTEA INTERESA