| Editura Global Info / Literatură |
Ion Luca Caragiale
Cronica de joi
Luni seară, plecând din Iaşi, am avut plăcerea să călătoresc împreună cu d. Ceaur Aslan. În acelaşi vagon se aflau, între alţii, şi d-nii Lascăr Catargiu, şeful conservatorilor, şi N. Filipescu.
Trenul a plecat în mijlocul unei manifestaţii strălucite şi noi am rămas să ne comunicăm impresiile celor două zile frumoase, petrecute în mijlocul bunilor şi inteligenţilor noştri prieteni din Iaşi.
Mă prind că n'o să puteţi ghici nimeni despre ce am vorbit, sau mai bine zis, despre ce am auzit vorbindu-ni-se; căci, la drept, nimeni n'a vorbit, toţi am ascultat - pe d. N. Ceaur-Aslan. Succesul acelei seri intime îi revine tot d-sale.
E fenomenal omul acesta.
Am stat toţi în picioare şi l-am urmărit cu cea mai deplină sfinţenie.
Ce frumoasă inteligenţă şi ce caracter neînduplecat! A! neînduplecarea, neîncovoiarea caracterului, iată semnul naturilor întregi. O oră şi mai bine, până aproape de Vaslui, ne-a ţinut, cu un farmec de nedescris, o magistrală conferenţă. Încântătorul conferenţiar se adresa în deosebi venerabilului şef conservator. Acesta, rezemat de uşa compartimentului său, fără să 'ncerce a face vreo întrerupere chiar binevoitoare, da din cap în semn de aprobare, la fiece cuvânt al conferenţiarului. Un zâmbet blând, plin de sinceră bunătate, zâmbetul caracteristic al unui spirit desarmat de orice lipsă de încredere, de orice umbră de ironie - lumina figura bătrânului.
Ce vervă! ce convingere, ce adânc înţeles atât în spusele vorbitorului, cât şi în zâmbetul ascultătorului. Era o scenă delicioasă. Voiu uita vreodată amănuntele conferenţei d-lui Aslan; dar zâmbetul d-lui Catargiu n'am să-l uit niciodată.
Ghiciţi - mă prind încă odată că nu o să puteţi - despre ce ne-a vorbit conferenţiarul... Despre consecvenţa în politică!
Atât de adâncă şi caldă convingere era în cuvintele acestui idealist, încât eu, crescut la şcoala scepticismului, simţeam o adevărată remuşcare: eram vinovat de sigur că nu văzusem până aci nimic de reprobat în micile inconsecvenţe politice, aşa de frecvente şi de naturale în starea actuală a moravurilor noastre politice.
Iată, îmi ziceam, tot se mai găsesc şi în ţară la noi oameni de caracter. Iată - am înaintea mea un bărbat care poate avea îndrăzneala să spună oricui vrea să-l asculte, că el, cu toată uşurătatea dela noi, a fost totdeauna consecvent, totdeauna neschimbat şi neclintit, totdeauna acelaşi - acelaşi! "Coane Lascare, mi se poate imputa orice, afară de inconsecvenţă în viaţa politică. Am fost consecvent şi voiu să rămân consecvent!"
Astfel şi-a terminat d. Aslan magistrala conferenţă, care, literal, ne-a uimit pe toţi.
D. Lascar Catargiu şi-a luat cu multă politeţă seara bună, şi ne-am retras fiecare să ne culcăm.
E greu să dormi când spiritul îţi este încă plin de o extraordinară impresiune. Oboseala m'a biruit totuşi până să nu trecem de Bârlad. Am adormit cu gândul la bărbăteştile declaraţiuni ale tovarăşului nostru de călătorie.
Peste noapte, am avut un vis ciudat.
O şedinţă furtunoasă la Cameră. Tribunele gem de public. În tribuna ziariştilor, toată lumea în picioare.
"D. Nicu Ceaur-Aslan are cuvântul în chestiune personală", zice preşedintele.
Tăcere şi emoţiune profundă în toată sala...
Oratorul vorbeşte în contra d-lui Lascar Catargiu, care a îndrăznit să facă aluziune la o pretinsă inconsecvenţă politică a d-sale. Niciodată n'am văzut o mai nobilă şi mai sinceră revoltă. Niciodată n'am să auz un discurs aşa de vehement, nişte accente mai înalte. Niciodată n'am asistat la o şedinţă mai stăpânită de talentul unui orator. Toată arta parlamentară pusă în serviciul unui prestigiu de caracter absolut autorizat. La fiece cuvânt, cuconul Lascar roşea până în vârful urechilor, neîndrăznind să întrerupă niciuna din cascadele vertiginoase ale adversarului. Zâmbea strâmb, vrând să-şi dea o contenenţă, îşi frângea mâinile, tremura din genunchi, şi, din picioare, cum se ridicase să înfrunte loviturile, încet-încet recăzu sdrobit pe scaun, ascunzându-şi fruntea cu amândouă mâinile.
Oratorul continua încă şi poate ar mai fi continuat încă, în aplausele Adunării, dacă nişte fluiere sfâşietoare nu m'ar fi deşteptat din vis.
Intram în staţia Mărăşeşti, unde se 'ncrucişează atâtea trenuri. Tot restul nopţii n'am putut să mai dorm, gândindu-mă la puterea colosală ce o dau unui om politic consecvenţa şi prestigiul caracterului.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
