Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Cronică literară

Jurasem că nu voi mai lua peana-n mână pentru a scrie umilitele mele cronici, spre a nu rădica asupra capului meu, ca mai zilele trecute, urgia nu ştiu câtor părechi de rime tot una şi una.

Am păţit-o şi n-aş mai voi s-o pat.

Mărturisesc că eu am fost culpabile. Într-un moment de uitare, am cutezat să arunc o glumă profană asupra numelui său. Înţelegeţi bine că este vorba de tânărul Aamsky.

Recunosc deci că sunt dator să fac o amendă onorabile contelui de Geniadevsky. Nu vă miraţi, doamnelor şi domnilor, de acest nume nou; este numele lui; un nume pe care l-a luat de nevoie în călătoriile lui sentimentali, în espediţiunile lui byroniane. Nu ne-ar fi permis să ne închipuim că dânsul, care este tipul modestiei încarnate, a alergat la titula de nobilitate pentru paradă sau ciocoism. Din contra, zic ceva mai mult: poate nu şi-a zis comte decât pentru a proba lumei, înc-o dată, că titulele de nobilitate nu opresc pe tinerii de calibru său a fi liberali sau democraţi. Da! Mirabeau si Rochefort au avut fiecare titule nobili, şi aceasta nu i-a împiedicat d-a fi ceea ce toată lumea ştie: tribuni iluştri ai poporului.

Şi-apoi, chiar dacă n-ar fi aşa, trebuie să i se ierte totul pentru frumuseţea numelui: Contele de Geniadevsky.

Vedeţi, doamnelor şi domnilor, ce bine este să-şi serve cineva singur de naş, dupe nopţi întregi de meditare şi combinaţiune asupra numelui ce trebuie să-şi dea. Ba nu, zău, să lăsăm şi glumă şi tot; aflaţi-mi ceva mai nemerit. Sfidez pe toţi comţii de pretutindeni s-aibă o titulă mai nobile, mai sonoră, mai poetică, mai caracteristică şi cu o semnificaţie mai vastă.

Ia bine seama, iubite cititor, cum, prin o coincidinţă fericită, — care te face să presupui neapărat amestecul Providinţei la făurirea acestui nume — primele trei silabe ale comţiei arată, scurt şi coprinzător, ce-i plăteşte osul contelui: Geniadevsky... Genia... Geniu!

Dupe această incroducere esplicativă neapărată cititorului — fiindcă mai nimini nu te cunoştea pe aci de comte, — permite-mi, nobilele şi genialele meu gentilom de Geniadevsky, a m-adresa d-a dreptul ţie. Ascultă-mă cu atenţiune; voi să-mi repar o culpă pentru care am fost teribile pedepsit citindu-ţi versurile ce mă flagelează fără pietate.

Sunt criminale, o recunosc. Ştiu c-ai avut dreptate să te-nfuriezi asupră-mi, văzând că te numesc june geniu cu picioarele strâmbe; însă nu meritam aspra-ţi sentinţă; oricât de gravă mi-ar fi fost crima, tot trebuia să admiţi în favoare-mi şi oarecari circumstanţe atenuanţi. Îţi jur că figura de retorică cu care te-am rănit şi care m-a făcut condamnabile am întrebuinţat-o, numai prin o eroare funestă, la propriu, pe cât timp eram decis a o întrebuinţa la figurat. Am voit să spui că aripele geniului tău june sunt strâmbe, cum sunt aripele tutor puilor de curând ieşiţi din ghioace, iar nicidecum să atribui fisicului tău această calitate rară în climatul nostru.

Dupe ce, în sentinţa ce mi-ai dat, te dai frate de cruce şi suferinţă cu reposatul Lord Byron, mă numeşti invidios. O! iubitul meu de Geniadevsky, cine dracul ţi-a vârât în minte ideile astea betege. Tu să fi invidiat! Cine ar cuteza să te mai invidieze? Eu? Să mă păzească toţi sânţii din calendar! n-am gândul tatii. Tu eşti mai presus de invidie. Mărirea geniului tău, comte, nu mai dă loc nici chiar invidiei. Zi admiraţiunea, respectul, venerarea, dar nu invidia, care, şchioapă şi neputincioasă, nu te poate urma acolo unde te duc aripele geniului.

Şi, chiar aşa d-ar fi! Admit, pentr-un moment invidia - nu însă din parte-mi, te rog s-o crezi! — Cu ce-ar putea invidioşii oare să mi te atingă?

Să-ţi împute că nu ştii gramatica, ortografia, punctuarea? Dar nu ştiu dânşii că lucrurile astea nu se-nvaţă în clasile primare, ci pe pământul clasic al ţării lui Tasso, de unde ţi-ai datat neasemuitele tele bucăţele poetice?

Să te trateze ca p-un poet de contrabandă, intrat, fără ştirea lui Dumnezeu şi a sânţilor, în Republica literilor, ca mulţi alţii, în un timp când astă sărmană republică nu posede nici o vamă? Să-ţi spuie că poesiile tale sunt nişte nefericite fleacuri, nişte proveninţe nesărate de bucătărie poetică, nişte nimicuri debitate în dialect meschin şi în un metru hodorog? Însă nu recunosc dânşii că nu vor trece nici două secole şi vei fi tradus în toate limbele globului şi dat spre studii în Universităţi ca model non-plus-ultra de clasicitate?

O! nu invidiez geniul tău măreţ, cum îţi place să crezi; poate că dacă n-ar fi aşa de măreţ l-aş invidia! Ce[e ] a ce invidiez eu la tine, ilustre comte, este modestia ta proverbiale, care te face să-ntrebuinţezi, în câteva linii din „Dâmbul" tău, de câte trei ori fiecare caz al pronumelui de persoana întâia singulară. Cu ce simplicitate în adevăr atică zici tu: „Eu, domnilor, lupt, căci pentru mine, ideea mea... "sau „poesiile mele inedite", ori „eu mă sacrific, domnilor, c-aşa-mi place mie; aşa sunt eu, pentru patria mea..."

Convinge-te deci c-ai fost prea aspru pentru mine când m-ai numit invidios. Eu, vezi, sunt sincer; n-am spus tot. Mă muncea conştiinţa, mă-mpingea să-mi repar culpa. Mi-am reparat-o. Mă ierţi?... M-ai iertat?... Da? Sunt foarte fericit. La revedere, dar, în curând, nobilele meu gentilom de Geniadevsky.

Ghimpele, 23 Iunie 1874, semnat Car...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA