Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Cronica sentimentală

În una din livezile 'nverzite ale Africei necunoscute de miază-zi, prin care curge liniştită apa Zanzibarului, se rădică un cătun de bordeie locuit d'o populaţiune barbară cât se poate de ciudată.

Veţi crede că voiu să vă serv un capitol de Geografiă populară, sau că încerc a vă da introducţiunea topografică a unui roman de călătorii şi aventuri.

Nicidecum ! Voiu să vă fac cunoştinţă pur şi simplă cu o specie de oameni cari, mă prind, nu-şi pot găsi semeni în niciunul din cele patru înghiuri ale pământului.

Liniştiţi, pacifici şi muncitori, ei cultivă pământul pe ţărmii Zanzibarului. Nu au făcut nimănui niciun rău, şi cu toate astea, sunt în o stare... ca vai de capul lor.

Bieţii mei Africani, necunoscând până mai anii trecuţi invenţiunea salutară a pălăriilor, şi şezând la muncă toată ziua cu capul gol, espus la razele fierbinţi ale soarelui de miază-zi, şi-au prăjit creierii până 'ntr' atâta, încât toţi călătorii carii s'au aventurat prin aceste ţinuturi barbare, văzând pe Africanii mei, cu drept cuvânt, i-au numit: Tâmpiţii.

Imaginaţi-vă un Beduin - ştiţi că vorba Beduin în Africa este sinonimă cu tâlhar - sălbatic, mâncăcios, nesăţios, cu toate instinctele rele, ingrat, rău, scelerat, şi câteodată chiar antropofag, stând pe un tron de nuiele de răchită, în mijlocul cătunului, sub un umbrar de frunze de palmier: este capul atotputinte al bieţilor Tâmpiţi.

În jurul lui, alţi câţiva Beduini, armaţi cu câte o lanciă 'n mână, un arc şi o tolbă cu săgeţi la spinare şi un cuţit enorm la brâu, purtând câteva pene de struţ înfipte 'n părul lor lung, şi creţ, compun curtea şi se numesc favoriţii consiliari.

Aceasta este toată organizaţiunea sociale a Tâmpiţilor.

Acum, sunteţi curioşi să vă fac un tabel pitoresc de moravurile publice ale acestui trib barbar? Ascultaţi.

Curtea este strânsă în jurul tronului de răchită. Beduinul suprem chiamă pe primul consiliar, îi spune ceva la urechiă, şi apoi, cu un semn, congediează pe toţi. Curtea se răsipeşte.

Şeapte Beduini, mai marii celor mari, se răped pe cai, ia cuţitele 'n dinţi, împumnă lancile şi dau goană cailor prin cătun, sbierând ca nişte posedaţi. Vai de Tâmpitul care se va găsi 'n calea lor! îl trag în lanciă ca p'un iepure 'n frigare.

Bieţii Tâmpiţi aud de departe sbieretele Beduinilor şi dau năvală 'n bordeie; cei ce nu au avut pas să intre, se trântesc cu facia la pământ, ating ţărâna cu fruntea şi, aducând mâinile pe d'asupra capului, fac semnul penitinţii.

Beduinii, în goana lor, dau foc bordeelor, jefuesc ţarinele şi averile Tâmpiţilor, trag în lănci câţiva şi se 'ntorc, tot prin cătun, cu caii obosiţi şi 'nspumaţi la pas.

Toată populaţiunea d'astădată le iese 'nainte cu daruri şi li se 'nchină până la pământ.
Cam în toate zilele se repetă această scenă: - este un remediu beduinesc pentru mânţinerea liniştei şi ordinei în spiritele bieţilor mei Africani.

Sărmani Tâmpiţi! Beduin vă trebuia vouă?

Am călătorit odată prin acel minunat ţinut, şi-l voiu pomeni şi morţilor. Am admirat moravurile bizare ale acestor nefericiţi. Am văzut de nenumărate ori repetându-se din ce în ce mai cu furoare, scena de mai sus. Aproape să mă tâmpesc şi eu de prea multă admiraţiune, am atras într'o zi la o parte pe câţiva Tâmpiţi mai de căpetenie.

– Bine, nefericiţilor, le ziseiu, cum nu vă vine odată ideea să vă sculaţi cu toţii 'n o dimineaţă, să puneţi mâna pe toţi Beduinii şi să-i atârnaţi în rând la bătaia vântului de crăcile palmierilor voştri? Ce dracul! nu mai aveţi nici instinct? Până când o să vă numiţi Tâmpiţi?

Căscară toţi gura, deschiseră ochi mari, rădicară din umeri şi începură să cam surâză.

Nu 'nţeleseseră ce le spusesem.

Adevărat Tâmpiţi, de trei ori tâmpiţi, zisei în mine, sunteţi demni de admirat!

Mă 'ntorsesem de mult din călătoria ce făcusem la tribul Tâmpiţilor; vă jur însă că nu mai cugetam decât la dânşii. Îmi rămăsese adânc săpată în memoriă suvenirea nefericirei şi mizeriei lor. Nu-i puteam uita.

Mai zilele trecute, întâlnesc un amic care necontenit călătoreşte. Se 'ntorcea din Africa. Îl întreb cum a petrecut.

– Am văzut minuni, îmi zise. Ai auzit tu vreodată de Tâmpiţi?

– Tâmpiţii!? strigaiu? O! îi cunosc! Am petrecut mult în mijlocul lor, sărmanii! Ei, cum o mai duc dânşii cu Beduinii?

– Din ce în ce mai rău!

– Bieţii Tâmpiţi! sunt de plâns.

– Pre legea mea, îmi zise amicul, tu-i crezi de plâns, permite-mi să-i crez de râs.

– Bieţii Tâmpiţi repetam...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA