Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Culisele chestiunii naţionale

Dintr'un izvor cu desăvârşire autorizat, putem da aci toate amănuntele mai interesante asupra ultimelor împrejurări prin care a trecut chestiunea naţională. Vom evita, se înţelege, lungimile inutile, trecând repede asupra împrejurărilor destul de cunoscute publicului, precum procesul Memorandului, secuestrarea Tribunei ş. a.; şi vom da la lumină numai părţile ascunse ale acestei nenorocite chestiuni, în care partidul şi guvernul liberal au jucat un rol aşa de îndoios - zicem îndoios, nu atât din punctul de vedere al patriotismului, cât din punctul de vedere al tactului politic.

Samsarul, care şi-a oferit nepoftit serviciile sale Ardelenilor, poate o fi fost onest, mai ales că a spus-o singur; dar, în schimb, a fost de o nedibăcie, de o lipsă de tact politic, de neiertat. Amestecul partidului şi guvernului liberal de la noi în afacerile interioare ale partidului naţional de peste munţi a fost fatal acestuia: mulţumită acelui amestec, în urma dihoniei care s'a aprins în sânu-i, în urma ameţelii şi rătăcirii spiritelor de spaima intrigilor, de nesiguranţă şi absolută lipsă de încredere de la om la om, de la frate la frate, existenţa acelui partid naţional este foarte serios ameninţată.

Aproape tot ce a făcut acel partid pentru cauza naţională cu atâtea sacrificii este pierdut; energia este stinsă, şi nimic, din starea de astăzi a lucrurilor, nu ne-ar face să credem într'o reparare apropiată a greşelilor săvârşite. Text "Iată pentru ce trebue să mulţumească bietul partid naţional de dincolo partidului liberal dela noi: vrajbă, neîncredere, bănueli, nesiguranţă, oboseală - în fine o discordare foarte asemănată cu începutul unei complete descompuneri finale. Cine strică, cine e vinovat de această stare de lucruri? Se va înţelege poate din rândurile dela vale.

*

Neînţelegerile în partidul naţional de dincolo au început cam pe vremea când Tribuna din Sibiu, foaia autorizată a acelui partid, pe atunci sub direcţiunea d-lor E. Brote, I. Bechnitz şi I. Slavici, s'a declarat făţiş, fără de niciun înconjur, fără nicio rezervă, ca organ al partidului liberal din România (pe atunci în opoziţie), şi încă organ al nuanţei pur colectiviste. Cine a citit pe atunci Tribuna a putut vedea că foaia din Sibiu nu era decât o filială mărturisită a Voinţei Naţionale de o violenţă poate mai mare decât a centralei. Toată lumea-şi explica această atitudine a gazetei sibiene prin speranţele că partidul liberal în opoziţie promisese un puternic sprijin cauzei naţionale în cazul unei eventuale căderi a conservatorilor şi venirii liberalilor la putere.

În adevăr, toate confirmau acele speranţe: discursurile liberalilor la Ligă, faimoasele declaraţiuni ale şefului liberalilor în chestia naţională, concursul material şi moral pe care liberalii îl dedeau la toată agitaţia - toate trebuiau să explice în bine atitudinea extrem de parţială, şi prin urmare destul de puţin convenabilă, a Tribunei faţă cu situaţia politică dela noi, şi să confirme speranţele într'un puternic sprijin viitor al liberalilor noştri, când vor veni la guvern, în favoarea Ardelenilor." Evenimentele au dat, din nenorocire, o colosală şi dureroasă desminţire acelor speranţe. Ironia soartei a voit ca partidul naţional de dincolo să fie pedepsit cu întoarcerea propriului său păcat: el nu trebuia să se amestece în daraverile noastre interioare; s'a amestecat totuşi; ei! în schimb s'a amestecat şi partidul nostru liberal în daraverile interioare de dincolo - şi iată unde a ajuns chestia naţională în ajunul Mileniului.

*

Aşa era Tribuna pe vremea faimosului proces dela Cluj - colectivistă, şi prin urmare d-nii redactori şi directori, I. Bechnitz, E. Brote şi I. Slavici, membrii partidului naţional de dincolo, erau şi membrii ai partidului colectivist de aici. Vine procesul. D-nii Slavici şi Bechnitz nu erau implicaţi; d. Brote era. Dintre acuzaţi, dd. Brote şi Aurel Popovici se declară refractari faţă cu justiţia maghiară, cărei nu-i recunosc drepturile de a-i judeca, părăsesc Transilvania şi se refugiază în România, unde-şi propun să facă centrul activităţii lor de agitare în chestia naţională. Dintru început trebue să spunem că d. Aurel Popovici declarase categoric tutulor membrilor partidului naţional, şi d-lui Brote în particular, că: nu 'nţelege ca partidul lor să se amestece în daraverile interioare ale Românilor liberi; acest amestec îl crede d-sa primejdios, pentru că el ar autoriza şi legitima amestecul partidelor din România liberă în daraverile interioare ale Românilor de dincolo. Acest amestec d. Aurel Popovici îl respingea deci categoric. D-sa cerea dela Românii din regatul român ajutor şi sprijin moral şi material pentru luptătorii ardeleni, pentru cauza naţională, mijloace de împrăştiarea culturii, agitaţiunii, desbaterilor în presa europeană, etc., nu recunoştea însă că, în schimbul acestor ajutoare, acei dela noi să-şi aroge câtuşi de puţin dreptul de a se amesteca în afacerile interioare ale partidului naţional de dincolo.

Astfel, dela venirea d-sale aici, d. Aurel Popovici a cultivat cunoştinţa tutulor bărbaţilor politici, tutulor oamenilor culţi, fără preferinţe sau simpatii de partid politic. Cu cea mai delicată discreţie, d-sa a evitat să aplaude sau să critice vreun act politic al nostru, şi n'a scăpat niciodată ocazia de a declara că acesta nu este dreptul nici unui român de dincolo, că aceasta nu trebue nici un român de dincolo să şi-o permită, dacă înţelege bine interesele cauzei naţionale înseşi. În acest timp, d. E. Brote, tovarăşul de exil voluntar (expresie proprie a d-lui Brote, adică mai bine zis improprie), continua a creşte colectivist de cea mai fierbinte temperatură. D. Brote se lasă ipnotizat de d. Dim. Sturdza. D-l Brote devenea pentru d. Dim. Sturdza, un medium, ceea ce era frumoasa Lucila pentru Donato. Precum Donato îi vâra ace şi cuţite în braţul Lucilei, iar ea, sub privirile lui, zâmbea ca sub cele mai dulci mângâeri, tot astfel şeful liberalilor vâra în capul d-lui Brote înaltele principii naţionale, veninul machinaţiunilor meschine, intrigilor şi şicanelor mici şi triviale, şcoala înaltei diplomaţii. D. Brote le 'nghiţea, le mistuia, şi zâmbea în semn de mare recunoştinţă. Din aceste seanţe de ipnotism politic, a rămas d. Brote cu un întreg repertoriu de gesturi scurte şi hotărâte a la Sturdza, de încruntări cu două sensuri, de zâmbete cu mai multe înţelesuri a la Sturdza, şi de formele de catechism moral şi politic ca acestea: Conservatorii sunt reacţionari, ciocoi; ciocoii n'au făcut niciodată nimic pentru chestia naţională; liberalii singuri, etc.

Doi ani şi jumătate, fără să-şi permită o absenţă, eminentul şcolar a frecuentat cursul şi prânzul d-lui Sturdza. Vom vedea mai la vale la ce perfecţie a ajuns acest suflet pe care d. Sturdza îl are în mână. Până atunci să nu uităm a spune că, în vreme ce d. Brote se lăsa ipnotizat de şeful liberalilor, d. Slavici denunţa în Voinţa Naţională pe conservatori că umblă să facă vânătoare de suflete în Ardeal.

*

Aşa, d. Brote astăzi este umbra d-lui Sturdza. Cu ce mijloace însă, se va întreba oricine, a fermecat diplomatul moldovean pe diplomatul ardelean până într'atâta? Cum se poate explica această adoraţie mistică pe care o are fascinatul pentru fascinator? Lucrul nu e prea greu de explicat. D. Brote este agronom de fel; d-sa a studiat înalta ştiinţă a agronomiei în şcoalele săseşti; se zice că s'a distins ca director al unei ferme-model, cam pe lângă Răşinari sau Porceşti; vitele d-sale au luat adesea premii la expoziţiile ţinutului, în Cisnădia; iar în privinţa fabricaţiunii brânzei a fost totdeauna invidiat de toţi concurenţii. Se pare însă că în politică procedeurile după care poate cineva face vreo brânză sunt altele decât în agronomie şi în economia ruralului.

Trăit în aşa condiţiuni, într'un stat ca Austria, unde se trece foarte cu greu dintr'o sferă socială în alta, într'o societate în care, de regulă, nu se recrutează diplomaţii şi oamenii politici dintre agronomii micuţi, ori cât de faine le-ar fi brânzeturile; deprins şi disciplinat austrieceşte cu o lume în care un conducător de fermă-model nu ciocneşte paharul cu diplomaţi, miniştri şi ilustraţiuni politice decât la zece ani odată, din joi în Paşti, cu ocazia vreunei împărţiri de premii la expoziţii provinciale - d. Brote tam nisam se trezeşte, sărind Carpaţii, în cele mai înalte sfere politice; stă în toate serile cu un şef de partid, apoi şef de guvern, la masă, între soţia unui academic şi soţia unui ministru plenipotenţiar şi faţă în faţă cu respectivii. Şi musiu Brote în sus, şi musiu Brote în jos, şi intimitate, şi familiaritate, şi cordialitate. D. Brote face furori în saloanele cele mai înalte din Bucureşti, nu mai face brânză la ferma din Răşinari. D. Brote desvoltă sus de tot teorii politice în loc să-şi expună vitele la o expoziţie regională. D. Brote are succes, se înalţă, străluceşte, şi de atâta strălucire, pierde agronomul nostru vederea normală, de atâta înălţime îi vine ruralului ameţeli. Ameţit astfel, ieşind într'o seară dela o mare primire la şeful liberalilor, întâlneşte pe d. Aurel Popovici. Radios, diplomatul dela Răşinari întinde cu bunătate mâna tovarăşului său de nenorociri politice şi începe să-i dea o lecţie foarte înaltă de patriotism şi de diplomaţie.

D. Brote face mai întâi tovarăşului un elogiu asupra geniului d-lui Sturdza, cel mai mare român, cel mai inteligent bărbat de stat, cel mai sublim patriot, geniul bun al Românismului, o adevărată reincarnaţiune a răposatului I. C. Brătianu.

D. Aurel Popovici ascultă cu religiositate.

D. Brote, urmând, îi face aspre mustrări că nu frecuentează mai mult pe sublimul şef liberal, că este prea indiferent faţă cu marele om, indiferen;ă cu atât mai vinovată cu cât d. Aurel Popovici întreţine relaţiuni politicoase şi cu ciocoi. Şi asupra acestui cuvânt, aşa de odată, începe o istoricească explicare asupra fanarioţilor, ciocoilor, cari nici odată n'au iubit Românismul şi cu cari prin urmare, cum zice apostolul cauzei naţionale, d. Sturdza, orice român adevărat trebue să evite orice contact.

La toate mofturile acestea, d. Aurel Popovici răspunde că n'are nici cuvânt şi nici drept să arate preferinţe şi simpatii deosebite pentru cineva în ţară; că d-sa vrea să cultive relaţiunile cu toţi oamenii culţi de aici fără deosebire de partid, fiindcă d-sa crede că sprijinul chestiei naţionale nu trebue solicitat nici primit exclusiv dela un partid politic, ci dela Români în genere. Acestea se petreceau cu câteva zile înainte de procesul dela Cluj.

*

Între acestea vine procesul.

Cine a urmărit acele faimoase desbateri trebue să-şi aducă aminte că în cursul lor a fost un moment de defecţiune, sau mai bine zis o clipă de ezitare din partea inculpaţilor - o clipă de acelea care poate primejdui viitorul unei cauze mari. Din fericire, momentul acela a fost prea trecător pentru ca să poată produce o panică serioasă în rândurile partidului naţional de dincolo.

Inculpaţii şi-au ridicat repede fruntea, aplecată un moment de oboseală, înaintea asprilor judecători; ei şi-au ascultat sentinţa ca bărbaţi vrednici ce nu vor să respingă răspunderea faptelor lor, şi tot astfel au mers să-şi facă osânda. Împrejurările politice au silit curând pe guvernul maghiar să repare întru câtva brutalitatea comisă la Cluj, - osândiţii au fost graţiaţi. Pe atunci, la noi erau la guvern conservatorii. Orice s'ar putea zice de oameni parţiali în privinţa rolului ce l-au jucat conservatorii în afacerea graţierii, ori exagerând importanţa acelui rol sau contestând-o cu desăvârşire, un lucru rămâne constant: în ţară erau conservatorii la putere şi nu e admisibil ca ei să nu fi fost întru nimic amestecaţi în afacerea naţională, şi cu atât mai puţin admisibil ar fi ca, amestecându-se, ei să nu fi fost inspiraţi de simpatie pentru osândiţii dela Cluj. Această judecată trebue să rezulte din natura lucrurilor: un guvern român astăzi nu poate dori, atât în interesul ţării cât şi în interesul partidului său propriu, decât o aplanare cât mai reală şi mai durabilă a diferendului româno-maghiar de peste munţi. Situaţiunea noastră internaţională impune într'un chip imperios această judecată.

*

Închişii ies din temniţă. După câteva zile, unii merg de se prezintă miniştrilor unguri Banffy, Erdely şi nu mai ştim care, spre a mulţumi pentru actul de mărinimie al prea graţiosului şi drăguţului de împărat. Deşi acest demers al graţiaţilor nu era decât împlinirea unei datorii elementare de curtenie, el a produs în toată lumea română o impresie grozav de penibilă. Acel demers a fost semnalul unei fierberi colosale, care s'a propagat, cu o iuţeală de vârtej din cercurile directive până în cele mai adânci straturi ale poporului de dincolo. Toată lumea bănuia că acel demers nu era decât începătura unor negoţieri ale fruntaşilor partidului naţional cu guvernul maghiar în vederea unei împăcări. Împăcare cu guvernul maghiar? Peste poate! Aşa gândeau toate minţile, aşa şopteau scrâşnind toţi românii robiţi de o aşa idee. Oricari ar fi fost condiţiile, oricari ar fi fost avantajele promise, oricari ar fi fost relele de suferit mai departe, ideea unei împăcări era respinsă de toată suflarea românească. O împăcare nu e posibilă! Nici să nu se mai pomenească de aşa ceva! Înainte!

*

Ce zicea, ce gândea, în aceste împrejurări, d. E. Brote? Ce gândea nu se poate spune, pentrucă nimeni nu poate ghici gândurile adânci ale unui diplomat. Ce zicea însă - aceasta o ştiu toţi câţi l-au auzit.

D. E. Brote era mai intransigent decât toată lumea. D-sa pierdea rezerva şi imperturbabilitatea caracteristică a diplomatului şi cădea în accese de durere extremă numai la ideea că Raţiu şi ceilalţi s'au pus să stea la vorbă cu guvernul maghiar. D. Brote leşina de groaza unei mari primejdii, care i se părea d-sale că ameninţă chestia naţională - atingerea programului naţional.

Şi astfel se produce scandalul Tribunei. Sărmana foaie e apucată de cătră d. Brote şi alţii de-o parte, de alta de cătră bătrânul Raţiu şi ceilalţi. Trag unii încoace, alţii încolo, şi bătrânul Raţiu, luptător deşi bătrân, dar mai voinic, rămâne cu Tribuna în mână. Atunci începe o luptă grandioasă din partea d-lui Brote pe tema apărării programului naţional, pe care Raţiu voeşte să-l trădeze.

Raţiu a luat Tribuna, ca să poată mai bine împlini opera lui de trădare ! Săriţi toţi românii în apărarea programului naţional pe care ni-l vinde Raţiu la Unguri!

Astea le vorbea d. Brote şi le auzea toată lumea.

Să avem răbdare; vom vedea şi ce gândea subţirele diplomat de Răşinari.

*

Cu câteva zile înainte de scandalul dela Tribuna, căzuseră fanarioţii, ciocoii, dela putere; guvernul era în fine în mâinile d-lui Sturdza - geniul bun al Românismului etc., etc., etc. Oricine îşi poate închipui câte speranţe au trecut prin sufletul acelora pe cari d. Brote îi catechisise în privinţa patriotismului marelui, sublimului urmaş al lui I. C. Brătianu. Sturdza al lui Brote prim-ministru! Brote al lui Sturdza conducător al chestiunii naţionale! Dar o mai fericită împrejurare se poate vedea în istoria unui popor? Dar atunci chestiunea naţională nu mai are decât un pas de făcut pentru a ajunge la mult dorita soluţie - la îndeplinirea programului naţional. Când colo, tronc!

Geniul bun al Românismului, omul providenţial al d-lui Brote, face boroboaţa dela Iaşi. D. Sturdza ţine faimosul discurs, un demers de înaltă diplomaţie, în urma căruia îi rămâne porecla de Scuza! ... O lovitură de măciucă în capul unui om care se uită într'o frumoasă panoramă, unde vede grădini fermecate, cu poame de aur şi cu păsări măestre - iată efectul ce l-a produs faimosul discurs în mintea naivilor patrioţi de dincolo, cari plânseseră de bucurie la căderea ciocoilor şi ridicarea liberalilor.

Unde e Brote? Aleargă toţi la Brote, să le spue Brote ce e asta?

Brote, ca un diplomat ce e, o scaldă, o lucrează în doi peri, zâmbeşte cu mai multe înţelesuri; spune multe, face cu ochiul, pune degetul la gură: Sst! lăsaţi că e bine! nu ştiţi ce e dedesubt! Să luăm numai Tribuna... şi veţi vedea! Ştie d. Sturdza să-i învârtească pe Unguri.

Dar ce facem dacă luăm Tribuna? întreabă Aurel Popovici.

N'aveţi grije! o să fie bine! o să fie bine! ştie d. Sturdza! o să vedeţi, o să fie bine!

Vom vedea ce ştia d. Brote că ştia d. Sturdza. Până atunci, să nu uităm a spune că, deşi indirect şi nu cu atâta furoare ca mai nainte, d. Brote insista totuşi asupra apărării programului naţional contra tentativelor lui Raţiu.

Tribuna, între acestea, rămâne de-a binelea în mâinile lui Raţiu. Partidul naţional se desparte atunci în trei fărâmături - una compusă din acei ce acordă încrederea lui Raţiu; a doua din acei cari cred în spusele d-lor Brote şi Comp; a treia compusă din nehotărîţi, mai bine zis din nedomiriţi, cari nu mai ştiu ce să crează, pentru că nu mai înţeleg nimic.

Cine este acela care este vinovat de scandalul dela Tribuna? Raţiu acuză pe Brote şi Comp.; Brote şi Comp. acuză pe Raţiu. Mulţumită superiorităţii spiritului de intrigă a d-lui Brote, o mare parte din nedomiriţi înclină a da din ce în ce mai mult crezare bănuelii că Raţiu n'a luptat să pună mâna pe gazeta sibiană decât numai şi numai cu scopul de a propaga: părăsirea programului naţional şi o împăcăciune, pe baza acestei trădări de cauză, cu guvernul maghiar.

Dar trece vremea, şi, toate stăruinţele membrilor partidului naţional de a da o cât mai grabnică soluţie acestei situaţiuni nehotărâte, d. Brote nu dă decât răspunsuri în doi peri: Vom vedea! d. Sturdza va hotărî! O să trebuiască lucru bine cumpănit! O să vorbesc cu d. Sturdza. Obosiţi oamenii de atâtea amânări, provoacă o conferenţă la Braşov, la care iau parte vreo 40 de delegaţi ai cercurilor electorale. Conferenţa avea de scop să hotărască atitudinea partidului naţional faţă cu Tribuna şi să stabilească, odată pentru totdeauna, sistema de activitate politică, cu scopul de a împiedica orice tentativă de trădare a programului naţional din partea nouei direcţiuni a Tribunei.

D. Brote crede în fine că n'ar fi rău să cam iasă din espectativă de astădată; şi astfel, conferenţa din Braşov este rugată să trimită o delegaţiune la Sinaia, unde să comunice şi luptătorilor de aci resoluţiunile luate, şi ca apoi toţi împreună, cei de aci şi cei de dincolo, să păşească bine concertaţi la lucru. Nu mai era chip de amânare de astădată. Întâlnirea era fixată: d. Brote a trebuit să meargă să dea ochi cu delegaţiunea conferenţei, însoţit de d. Aurel Popovici, care stăruise din răsputeri ca să nu se mai amâne cumva desbaterea.

Acest conciliabul s'a ţinut la otelul Ungarth în Sinaia, otelul diplomaţilor; d. Brote era acolo în atmosfera-i proprie. S'a mâncat şi petrecut minunat de bine. Oaspeţii au fost trataţi ca în orice casă de diplomat care se respectă. Ce rezoluţiune s'a luat însă?... Ce a făcut d. Brote, ce a dres, - nu s'a luat nicio rezoluţiune.

*

Aici o mică paranteză nu e de prisos. Am spus mai întâi că d. Brote este fascinat de d. Sturdza până într'atâta încât nu vorbeşte, nu gesticulează, nu clipeşte, nu tuşeşte, în fine nu face nimic decât cum face şi d. Sturza. Şi e mândru de aceasta, şi cu cât vede că reuşeşte mai mult a semăna între toate, mari şi mici, cu sublimul, cu atât îşi acordă mai multă stimă în propria d-sale conştiinţă.

Aşa, după congresul partidului liberal la Hugo, din Septemvrie trecut, cu câteva zile înainte de căderea conservatorilor, d. Brote a rămas încântat de un procedeu ingenios cu care d. Sturdza a făcut oaspeţilor onorurile. După o desbatere generală, şeful liberalilor a chemat într'o odaie separată delegaţia fiecărui judeţ în parte. Astfel, d. Bianu, care avea un catalog în mână, striga după alfabet: Judeţul Argeş! să poftească! judeţul Botoşani să poftească! iar şeful primea şi dăscălea în deosebi pe fiecare. Fiecare judeţ a avut prin urmare porţiunea sa de deosebită atenţiune! fiecare judeţ s'a putut mândri că a stat în particular de vorbă despre politica înaltă cu şeful! Astea le spunea d. Brote, minunându-se de atâta tact politic. Era deci peste putinţă ca d. Brote, cu originalitatea d-sale, să nu întrebuinţeze la conciliabulul din Sinaia procedeul d-lui Sturdza. Aşa, după ce oaspeţii mâncară şi petrecură, d. Brote se sculă dela masă, trecu la uşa odăii d-sale particulare şi începu să strige pe rând reprezentanţii deosebitelor cercuri: Munţii Apuseni! să poftească! apoi, Hunedioara ! să poftească! Procedeul faţă cu doi modeşti preoţi din Munţii-Apuseni, a avut un succes monstru. E adevărat că oamenii au plecat fără niciun rezultat pozitiv, însă încântaţi de onorurile ce li se făcuseră şi de minunile şi prăpăstiile pe care le auziseră dela d. Brote despre talentul, patriotismul şi Românismul sublimului d. Sturdza.

*

Peste câteva zile apare în Bucureşti o broşură (Tribuna şi Tribuniştii) a d-lui I. Slavici, în care d. I. Slavici face, deşi cu mult entusiasm, dar foarte imparţial, apologia d-lui I. Slavici. Din toată broşura, rezultă că d. I. Slavici este un om care se poate lăuda pe sine 95 de pagine, pentru ca la urmă în pg. 96 să ne poată da soluţia chestiunii naţionale.

D. I. Slavici, omul d-lor Brote şi Sturdza - ştiut şi cunoscut - susţine în pagina finală a apologiei d-sale proprii, că: dacă guvernul maghiar acordă o modificare a legii electorale, Românii nu mai au ce pretinde. Scurt şi coprinzător! Toată lumea sare în sus! mai rău decât sărise când cu discursul d-lui Sturdza la Iaşi. Bine; d. Sturdza este prim-ministru; situaţia d-sale e grea; d-sa trebue acum să lucreze mai cu prudenţă decât în opoziţie. Dar d. Slavici, omul d-lui Sturdza, şi d-sa face diplomaţie?

Care va să zică omul d-lui Sturdza, propagă părăsirea programului naţional. Dar d. Brote ce zice de asta?

Aleargă toţi din toate părţile la d. Brote, unii foarte hotărîţi a-l strânge de aproape pe diplomatul de Răşinari şi a-l forţa să se pronunţe categoric.

D. Aurel Popovici, alarmat de cele întâmplate, pune desbaterea astfel. Au venit liberalii la putere. Sentimentele liberalilor ne sunt cunoscute în privinţa chestiunii naţionale de când ei erau în opoziţie; nu avem dreptul a bănui că acele sentimente să se fi schimbat. Rugăm dar pe d. Brote, ale cărui relaţiuni strânse cu d. Sturdza sunt bine cunoscute, să ne arate ce putem noi astăzi cere, ce ne este permis să dorim şi să cerem dela partidul liberal, ajuns la putere, ca ajutor pentru activitatea noastră. Apoi d. Aurel Popovici e de părere ca, pe baza programului său, activitatea partidului naţional de dincolo trebue să se împartă astfel: un mare ziar german în Bucureşti; meetinguri în Transilvania; câte un biurou de propagandă în Germania, Franţa, Englitera - o agitaţie sistematică pe tema programului naţional.

D. Brote ascultă şi tace. După d. Aurel Popovici, ia cuvântul d. Bianu, tot aşa de strâns legat cu d. Sturdza ca şi d. Brote. D. Bianu declară că, în starea în care au ajuns lucrurile, chestiunea naţională nu se mai poate rezolva decât cu o singură condiţiune, anume: partidul naţional de dincolo să proclame de şef absolut pe domnul Brote; să aibă toată lumea încredere absolut oarbă în domnul Brote; să se asculte fără crâcneală absolut tot ce va comanda domnul Brote; pentrucă, în situaţia politică de astăzi, Românii din Transilvania şi interesele lor nu sunt şi nu pot fi reprezentaţi la Bucureşti decât de domnul Brote, singurul absolut acreditat pe lângă înaltele locuri. Domnul Brote este şi rămâne prin urmare dictatorul partidului naţional de dincolo.

Aşa e, cititorule, că ai cam priceput şi d-ta cum merge politica? Aşa e că miroase de departe cam cum are să se sfârşească comedia ? Aşa că se vede cât de colo cusătura grosolană a şireteniei?

Ai puţintică răbdare: să vezi urmarea, şi apoi să înţelegi ce subţiri diplomaţi au fost d-nii Sturdza, Brote şi Comp.

*

Uitasem să pomenim de farsa cu Lucaci.

Înainte cu câteva zile de conferenţa în care s'a propus de către d. Bianu, în numele d-lui Sturdza, dictatura d-lui Brote pentru dirigerea partidului naţional de dincolo, am avut să asistăm aci la una din cele mai triviale farse, cu ocazia vizitei ce ne-a făcut părintele Lucaci. Se pare că ilustrul luptător a venit aci cam fără voia d-lui Brote, care exprimase dorinţa de a se întâlni prealabil în secret cu Lucaci, pentru a-l pune în curent cu situaţiunea nouă creată dela venirea liberalilor la putere. Părintele Lucaci, având pe semne bănuieli, s'a făcut că nu prea înţelege, şi a venit tamnisam.

Primirea splendidă ce i s'a făcut a iritat foarte mult pe dd. Brote şi Comp., cari au făcut gol împrejurul oaspelui atât de aşteptat de Ligă. Golul acesta, părăsirea aceasta din partea ilustrei companii i-au dat mult de gândit părintelui, care e prea cuminte ca să se mulţumească aci doară cu un entusiasm public, nu numai lipsit într'un mod făţiş de o aprobare oficială fie cât de platonică, dar chiar privit din cercurile oficiale şi oficioase cu vădită nemulţumire.

Ce s'a petrecut, în otelul English, între părintele Lucaci şi un trimis al ilustrei companii Sturdza-Brote nu se poate şti precis; se ştie însă că valorosul agitator Lucaci, cu trei zile înainte de mirificul banchet ce i se prepara, a căzut bolnav de gâlci. S'a legat la gât, s'a 'nfăşurat la cap, s'a pus în pat să zacă, şi a jucat, câteva zile de-a-rândul, faţă cu numeroşii săi vizitatori, pe omul răguşit, cu un succes desăvârşit. Banchetul nu s'a ţinut; câteva mici neorânduieli la Ligă cu întoarcerea banilor la subscriitori s'au produs; părintele a plecat fără să-şi ia ziua bună dela miile de cetăţeni, care-i făcuseră o primire neobicinuită decât pentru marii eroi, şi s'a dus drept la Şişeşti, unde îl aşteptau cu atâta dragoste şi de atâta vreme umilii săi poporeni. Păcat de Lucaci! Ne pare foarte rău că nu l-am mai putut auzi încă odată pe acest orator, poate unul de frunte între cei mai talentaţi ai Românilor. L-auzisem în ajunul plecării sale la temniţă. Mare talent ! Ne închipuim ce frumuseţe de discurs am pierdut: Lucaci cu spiritul şi arta lui superioară, vorbind, după suferinţele pe cari le îndurase la Szegedin! Încă odată, păcat! Dar n'avem ce face: un orator, fie el chiar Lucaci, nu poate vorbi dacă l-a răguşit un diplomat ca d. Brote. Să dea Dumnezeu numai ca diplomatul de Răşinari să nu-i fi dat oratorului nostru o răguşală cronică incurabilă.

*

Toate astea, farsa cu Lucaci, tergiversările d-lui Brote, straniile d-sale apucături de trăgănire, broşura d-lui Slavici, trebuiau să treacă la cunoştinţa celor de peste munţi. Ele au avut de rezultat desmeticirea întru câtva a opiniei publice, care instinctiv a început să devie din ce în ce mai favorabilă lui Raţiu, calomniat într'un mod aşa de stăruitor ca voind a trăda cauza română prin părăsirea programului naţional. Subliniăm mereu această acuzaţiune, care, nu trebue să uităm, era calul de bătaie al d-lor Brote şi Comp. contra lui Raţiu.

Tribuna, acum a lui Raţiu, începea să atragă în juru-i unul câte unul pe membrii partidului naţional, risipiţi în toate colţurile, ameţiţi şi neştiind ce să mai gândească în această babilonie, în acest amestec al limbilor, în care cei ce erau datori să se pronunţe tare şi răspicat, bâlbâiau încurcat de toatele, afară de o declaraţie categorică. Cu toate astea, d. Brote continua să aibă un partid dincolo, care partid nu se domirea încă şi credea mereu că Raţiu este trădător; acel partid plănuia fundarea unui ziar nou, care să combată şi să împiedice planurile funeste ale bătrânului. Pe fiecare zi, soseau curieri din acest partid la Bucureşti, stăruind să se ia în sfârşit o hotărîre în privinţa noului organ de publicitate. Ei erau vecinic legănaţi în speranţe, vecinic dorind să apere programul naţional periclitat, care după d. Brote, era din zi în zi ameninţat a primi lovitura de graţie din partea actualei Tribune, vecinic amânaţi de azi pe mâine. Dar rămâneau totuşi convinşi că Brote e pentru mânţinerea programului, pe care Raţiu voeşte să-l trădeze. Am subliniat iarăşi mânţinerea programului.

Ar mai fi mers acei naivi multă vreme în această credinţă, dacă partidul naţional, regrupat împrejurul Tribunei, cu Raţiu în frunte, n'ar fi dat strălucitoarea desminţire la toate urîcioasele calomnii, prin manifestul său. Acel manifest răstoarnă din temelii toată clădirea şarlatanească de bârfeli a companiei Brote, declarând solemn că baza de luptă, temelia şi obiectul activităţii politice a partidului naţional va fi programul! Transacţie asupra programului nu poate încăpea!

Acu să vedem pe d. Brote.

*

D. Brote este strâns foarte de aproape astădată.

Iată, îi zice d. Aurel Popovici, partidul se reînchiagă iarăşi; nu mai este niciun cuvânt de disensiune. Bătrânii, cu Raţiu în frunte, declară în manifestul lor că sunt pentru menţinerea absolută a programului, pe baza căruia mergem cu toţii. Trebue numaidecât să hotârîm ce e de făcut. Orice întârziere din partea noastră ar fi păgubitoare cauzei naţionale. Să ne decidem odată la lucru. Până când să mai stăm aşa? Ce facem noi aici? Care e rolul nostru al tinerilor, când bătrânii pornesc la luptă aşa de hotărîţi.

D. Brote caută iar s'o scalde, începe iar s'o ia pe de lături cu diplomaţie, cu amânări prudente, cu ezitări inspirate de înalt tact. La toate astea, d. Aurel Popovici pune piciorul în prag cu oarecare vehemenţă, şi convinge în sfârşit pe diplomatul de Răşinari că încă o amânare a desbaterei n'ar putea fi admisă.

D. Brote promite a lua înţelegere cu d. Sturdza şi fixează o conferenţă între patru inşi, d-nii Brote, Aurel Popovici şi alţi doi - e de prisos a li se spune numele, destul de modest de aminteri - pentru ziua de 11 Fevruarie.

Conferenţa aceasta trebue să rămână în analele timpului nostru. Vom face asupră-i o dare de seamă cât se poate mai fidelă şi mai amănunţită.

*

După câte ştim noi, d-lui Aurel Popovici încă de mult, cu mult înaintea conciliabului dela Sinaia, nu-i plăcea de loc ceea ce vedea şi auzea. Aerele misterioase şi rezervate ale d-lui Brote, insuficienţa cu care se prezenta diplomatul de Răşinari, astăzi ca şi mai nainte umbra d-lui Sturdza, acum şef al guvernului, tonul de superioritate pe de o parte, iar pe de altă parte de jenă a acestui medium sturdzist, toate contribuiau a înrădăcina în spiritul d-lui Aurel Popovici nişte bănuieli foarte neplăcute. Era ceva şarlatanesc în toate apucăturile acelea pseudodiplomatice, mirosea a Schwiendlerei, a scamatorie cât de colo.

Era în adevăr cusută cu aţă prea albă cusătura diplomatului dela Răşinari. Nu era de înţeles, din partea unui om cinstit ca d. Brote, care atâta vreme învinovăţise pe Raţiu ca trădător al programului, să nu facă nicio mişcare de satisfacţie la declaraţia bătrânului că nu iese în ruptul capului din acel program. Era foarte straniu lucru să nu vezi nicio pornire generoasă de entusiasm, din partea d-lui Brote la acea declarare categorică din partea bătrânului luptător, declarare care trebuia să risipească d-lui Brote toate bănuielile în privinţa mult trâmbiţatei primejdii a programului naţional.

Dacă Raţiu, bănuitul, nu transige asupra programului, atunci ce neînţelegere mai poate desbina partidul naţional? Dacă Raţiu a fost, prin urmare, pe nedrept bănuit, a cui e datoria să se 'ntoarcă în tabăra naţională al cărei stindard - programul - Raţiu îl ridică astăzi, aşa bătrân cum este, atât de sus? Asupra cărui punct se mai poate desprinde de partidul naţional d-nii Brote şi Comp., până aci apărătorii programului contra bănuitului pe nedrept, Raţiu?

Asupra cărui punct? Se va vedea aceasta din darea de seamă asupra conferenţei intime ţinute la d. Brote în ziua de 11 Februarie, când, dându-se cărţile pe faţă, s'au dovedit cu prisos cine în acest joc măsluit erau măsluitorii. Măsluitorii erau d. Brote şi Comp., brigada de poliţie a d-lui Sturdza pentru afacerile de dincolo.
..........................................

TE-AR MAI PUTEA INTERESA