Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Cuvântare I

Domnilor

Într'o seară frumoasă de vară, un tânăr călător obosit de drum, ajungând lângă un izvor, s'a aşezat jos să se odihnească. În faţă spre apus de vale se ridica o pădure bătrână, iar la spatele pădurii cobora măreţ soarele.

Pe deoparte oboseala, pe de alta înalta frumuseţe a priveliştii l-au vrăjit; şi sub vraja lor, tânărul nostru drumeţ a adormit adânc... A adormit adânc - şi a dormit foarte bine. Când s'a trezit - a doua zi dimineaţa - răsărea soarele. În faţa tânărului, spre apus, acest soare nu mai lumina pădurea bătrână dindărătul căreia scăpătase aseară... lumina un oraş grandios: cu palaturi, catedrale, turnuri, cupole şi viaducturi şi mişcarea şi sgomotul oraşului mare... În locul pădurii negre de aseară, ce prestigioasă apariţie aeriană sub strălucirea limpede a dimineţii !... S'a şters omul umit la ochi... Cum se poate ? Cum se poate ? M'am culcat aseară - sigur - în faţa unei păduri... şi acum când mă trezesc... (aplauze).

Şi necrezându-şi ochilor, s'a aplecat asupra izvorului să-i spele... şi privindu-se în apă s'a văzut acu, dimineaţa, tânărul de aseară, cu o barbă lungă albă până la brâu... Dormise o sută de ani... A rămas fireşte bătrânul încremenit...

Ei ! tot aşa au rămas la noi încremeniţi cei cari, după ce au dormit o jumătate de veac, s'au găsit în faţa împrejurărilor sociale şi politice din urmă (aplauze sgomotoase)... Se şterge boierul la ochi de dimineaţă... când se trezeşte în faţă cu fapta vremii, cu aşa adâncă schimbare a lumii... Rămâne uimit boierul, când în faţa ciubucului ridicat, în loc să găsească plecată supunere, întâmpină un om care-i spune: Boierule, mi se pare că dumneata nu-ţi dai seama de realitate... şi nu mai... poţi raţiona clar (aplauze multe). Cum s'a uimit omul din poveste în faţa oraşului ivit ca prin minune, aşa s'au uimit mulţi de la noi în faţa revoluţiunii ţăranilor... Da, trebue să numim lucrurile pe numele lor: revoluţiune a fost, iar nu răscoală.

Turburarea ordinei publice în anume moment şi loc, chiar când e logică, este o răscoală; însă ridicarea generală a unei lumi întregi, chiar când pare că n'ar avea logică, este o revoluţiune (aplauze sgomotoase).
Şi rămânând uimiţi în faţa revoluţiunii ţărăneşti, şi-au întors privirile înapoi, şi înapoi au dat cu ochii de partidul conservator-democrat... Minune peste minune!

O jumătate de veac se cântă: Deşteaptă-te, Române !..., Talpa ţării, Noi vrem pământ !... Învăţaţi carte ! luminaţi-vă ! Ei ! s'a deşteptat românul... începe lumea să se lumineze. Cine strică ? Noi suntem de vină că am fost chemaţi să luăm parte la viaţa publică (aplauze).

Clasele sociale care au dominat ţara au fost odinioară puse într'o grea dilemă:ori să renunţe a mai domina, cedând în favoarea intereselor străine, ori să continue a domina în favoarea intereselor naţionale - şi fireşte au fost silite să primească soluţia din urmă. da; când Europa a acordat Românilor ca atari o stare de drept internaţional, acele clase dominante au trebuit să dea ţării, mai de milă, mai de silă, o formă de Stat europeană, şi numai decât să introducă şi la noi cultura apuseană... Şi atâta a trebuit să aibă urmări. Când se părăseşte o stare politică patriarhală, fireşte nu se mai pot păstra moravurile patriarhale. Nu noi stricăm dacă, deşteptându-ne în faţa rămăşiţelor claselor odinioară dominante, suntem mai bine armaţi decât mai pot fi ele (aplauze multe).

Domnilor, un Stat modern nu mai poate fi conservator în înţelesul strântei doctrine a conservării privilegiilor de clasă dominantă. Această doctrină dominantă este astăzi patent anarhică, fiindcă energiile care cresc cu vremea pretind să se amestece şi ele în conduccerea afacerilor publice, dacă sunt înlăturate prea îndelung dela satisfacerea legitimei lor pretenţii, atunci când natural ar fi să fie elemente de ordine, devin elemente de desordine; în loc să fie din ce în ce mai de folos progresului Statului, devin din ce în ce o mai mare primejdie pentru liniştea şi siguranţa lui.

Doctrina conservatoare modernă îmbrăţişează interesele mai largi decât ale unei clase dominante, interesele societăţii întregi. Partid conservator modern este acela care cu ştiinţă şi cu metodă, se uită până în straturile cele mai adânci ale societăţii, şi caută şi se întreabă: unde, unde mai este o energie care s'a născut d'abia de eri şi pe care încă n'o cunosc ? şi aceea trebue s'o chem, să mi-o apropii şi s'o pun la contribuţia datorită de toţi tutulor: la menţinerea statului meu integral. Căci ce să coserv ? Fireşte, raţiunea de afi a mea şi a tutulor - a Statului acestuia, care el însuşi n'are altă raţiune de afi decât fiinţa neamului meu întreg. Dacă vreau să conserv ceva particular în paguba marelui interes general, atunci nu mai sunt conservator, ci anarchist (aplauze). Să nu se mai facă prin urmare glume... ieftine pe socoteala numelui partidului nostru conservator-democrat. În orice caz, cine cine le mai face să ştie că le aruncă peste noi mai departe celor mai mari două imperii naţionale - Engliteriei şi Germaniei... Şi asta... nu-i frumos ! (aplauze).

Clasele sociale, cu toate deosebitele lor interese particulare, trebuesc să exercite în mecanismul întreg al Statului, reciprocă presiune între dânsele, nu pentru a strica economia întregului, ci pentru a o păstra. Numai astfel acest vast mecanism poate înainta pe calea viitorului depărtat, pe care singur Dumnezeu îl cunoaşte, şi la care orice naţiune simţindu-se naţiune trebue să aspire.

Domnilor, spre a încheia, am să cer voe să spun d-lui Şef al partidului conservator-democrat, câteva cuvinte... Domnule Şef, istoria o fac împrejurările şi oamenii. Vai de bărbatul politic care n'a înţeles împrejurările zilelor lui ! păcat de împrejurările politice cât de mari dacă nu şi-au găsit un bărbat de mare valoare ! (aplauze entuziaste).

Ţara noastră trece vădit prin împrejurări înalte, împrejurări determinante pentru viitorul Statului român, pentru viitorul naţiunii întregi (aplauze). Cu siguranţă, aceste împrejurări nu puteau găsi un bărbat mai potrivit pentru înălţimea lor, decât pe acela pe care l-au desemnat vechii conservatori dela clubul clasic:acest bărbat este Take Ionescu (ovaţiuni delirante; urale sgomotoase nesfârşite). În adevăr, acest act al vechilor conservatori este un act de şcoală modernă conservatoare (aplauze entuziaste). Au gândit într'adevăr la binele general al ţări dând cu totul uitării interesul lor particular de clasă. Şi-au zis: Take Ionescu nu mai trebue ţinut aici închis la strâmt; trebue să-l mânăm la larg la destinaţia lui, să-şi poată îndeplini omul misiunea la care-l chiamă patria (ovaţiuni entuziaste).

Şi astfel, împrejurările şi-au găsit omul. Şi de aci, această clocotitoare dragoste cu care din toate părţile îl întîmpină pe acest om o lume întreagă (ovaţiuni, urale).

N'a fost fost om mai tăgăduit şi mai ponegrit decât dânsul... şi câtva timp... va mai fi încă (ovaţiuni).
De altminteri el însuşi şi-a prevăzut-o, de când era încă tânăr, făcând primii paşi în Parlament. Şi-a zis: ştiu pe unde am să trec, dar - am să trec ! (aplauze furtunoase şi prelungite).

A trecut. Îl întâmpină atâta dragoste din atâtea părţi şi atâta ură dintr'o parte. Dragostea aceasta, pe care şi-a cucerit-o, să-l îndemne a merge înainte pe strălucita lui carieră pentru binele public şi pentru onoarea vremii noastre; iar ura sălbatică ce s'a deslănţuit asupra lui să întărească legământul de onoare că noi, oamenii împrejurărilor de astăzi, nu-l vom părăsi pe acest om niciodată (ovaţiuni nesfârşite, aclamaţiuni şi urale sguduitoare).

TE-AR MAI PUTEA INTERESA