Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Cuvântare II

Domnilor,

Un orator de mare marcă (nu se află printre noi; pot asta fără să-i ating modestia) numea odată oraşul Ploeşti, Atena, iar pe dv. vă numea Atenieni. Venea el, orator atenian, în Atena democraţiei române, în faţa Atenienilor. Ca atare, a devenit reprezentant democrat atenian în Parlamentul liberal român. Mai târziu, nu ştiu cum s'au schimbat lucrurile şi lumea aşa, că Atenianul dv. nu mai este democrat: e astăzi aristocrat, aristocrat get-beget (ilaritate, aplauze). Şi ştiţi ce aţi ajuns dv.? Să nu vă supăraţi; nu o spun eu - tot Atenianul dv. o spune: dv. sunteţi astăzi nişte bulgari capsomani, nişte ginabeţi (mare ilaritate, aplauze).

Eu, d-lor, nu o să vă numesc Atenieni şi, pe cinste, vă făgăduiesc că niciodată n'am să ajung aristocrat (ilaritate); prin urmare, nici dv. pentru mine n'o să ajungeţi ginabeţi şi bulgari capsomani. O să vă numesc întotdeauna iubiţii mei concetăţeni, în dorinţa ca dv. să ziceţi: omul acesta e un Ploeştean de-ai noştri, un om de rând ca toţi oameni, iar nu un Atenian farsor (mare ilaritate,aplauze prelungite); e un Ploeştean, capsoman poate, dar om de omenie (mare ilaritate, aplauze sgomotoase).

Acelaş Atenian, democrat intransigent odinioară, astăzi aristocrat ireductibil, imputând cu adâncă revoltă sufletească la toată lumea inconsecvenţa politică, se sue pe o tribună publică şi, el, altădată înamorat de meritele şi de talentul lui Take Ionescu (ovaţiuni nesfârşite), acum, de pe acea truibună aristocratică, îi tăgădueşte aceluiaşi Take Ionescu, ce?... nu numai viitorul, dar şi trecutul (mare ilaritate). Ei, d-lor, aceasta mi se pare prea din cale-afară... aristocratic (aplauze sgomotoase).

Înţeleg să tăgăduieşti oricărui om, cât de mare ar fi, viitorul; să te îndoieşti, de exemplu, că Take Ionescu o să aibă răbdare să mai facă politică de aci înainte încă 25-30 ani, ca să-şi completeze cu suprem succes o carieră strălucită; înţeleg să gândeşti că Take Ionescu ar fi un om prea iute şi prea nevricos, şi, prin urmare, poate să obosească pe un drum aşa lung, dacă mai ales, din cauza piedicilor ce-i vor arunca în drum răutatea şi invidia, nu va merge din succes în succes (mare ilaritate; aplauze furtunoase).

Dar să-i tăgădueşti omului douăzeci de ani de carieră eminentă deja făcută, asta e, cum am spus, cam prea prea! (ovaţiuni entuziaste), cât de Atenian să fii, trebue să fii prea nedormit ca s'o spui (mare ilaritate; aplauze).

Onorabilul nostru amic d. Cămărăşescu a făcut adineaori pe scurt istoricul partidului conservator. Eu am să mai spun câteva cuvinte despre ultima fuziune şi despre urmarea ei necesară, fatală - despre ruptură. Când am auzit, fiind în străinătate, de fuziune, mi-am zis: să dea Dumnezeu să iasă cu bine! să dea Dumnezeu! dar nu mi se cam pare lucru solid; fiindcă, dé! nici eu nu am trăit pe sub pământ o viaţă de om, şi ştiu ce s'a petrecut de atâta vreme în partidul conservator. Acest partid a avut de luptat poate mai puţin contra adversarilor săi naturali, contra liberalilor, decât contra unei grupări care, dându-se de conservatoare, lupta sistematic să-l desorganizeze şi să-l dărâme. Era o mână de oameni, un grup de intelectuali, care-şi propusese să mineze partidul conservator, zădărnicindu-i cu toate mijloacele posibile orice activitate; era gruparea politică eşită din sânul societăţii literare Junimea dela Iaşi (aplauze). Când am auzit, prin urmare, că s'a făcut iar o fuziune, mi-am adus aminte iar de... o fuziune.

Cu vreo câţiva ani înainte nu se mai făcuse iar o fuziune? Ce soartă a avut? S'a spart! iar partidul conservator care, fiind la putere, putea fără fuziune sta la putere, a căzut dela putere graţie fuziunii. Şi în definitiv, pentru ce? Pentru o neînţelegere bugetară de vreo 200 şi ceva de mii de lei.

Şeful guvernului, cu un gest larg, a exclamat în Cameră: "Scrieţi, domnilor stenografi, că pentru o neînţelegere de două sute treizeci de mii cad dela putere!" Aşa a uimit aceasta pe toată lumea, încât nu s'a găsit un glas în Cameră să strige: "Da, da, scrieţi domnilor stenografi, că pentru o neînţelegere asupra unei sume de câteva mii de lei cădem de la putere! că pentru o încăpăţânare, un om politic, un ministru, un prezident de partid, un şef de partid dă brânci partidului său dela putere!" (aplauze prelungite).

Auziţi, oameni buni, un bărbat politic, de necaz că nu i se cedează la un buget de trei sute milioane, asupra unei ţifre de câteva mii de lei, să-şi arunce în opoziţie partidul d'abia venit la putere! Pentru o încăpăţânare neînfrânată, să distrugă situaţia politică pe care şi-a cucerit-o un partid! Când am aflat dar de noua fuziune, am zâmbit sceptic. M'am gândit că bărbatul politic care a ambiţionat totdeauna să se urce în capul partidului conservator, ca să-l mâne ca pe o turmă după capriţiile lui personale, are câteva teorii la care ţine poate şi mai mult decât la faimoasa ţifră pe care a dictat-o stenografilor acum câţiva ani. Mi-am zis: o să vrea omul fireşte numai decât să le aplice, şi fireşte, n'are să găsească pentru ele mulţi partizani în partidul conservator, şi fireşte, asta o să-l contrarieze, şi fireşte, el o să se supere, şi, fireşte... n'are să-i meargă bine fuziunii bine (aplauze). Prima teorie, un şef de partid nu vorbeşte cu nimeni şi dictează tutulor; iar partidul e o adunătură de un număr mai mare sau mai mic de gogomani (aplauze, ilaritate). Dar cine în lume, afară de acel şef, poate concepe un partid politic astfel? (aplauze).

A doua teorie: cine nu are măcar 40.000 de lei venit pe an nu trebue să facă politică. Cum? Va să zică un om, cât de priceput, care nu are decât 39.500 lei venit nu poate să facă politică?... Alaltăeri vorbeam cu un jurisconsult distins despre cazul unui înalt magistrat care murise cu câteva zile înaintea împlinirii ultimului termen de pensie. Fără să fie cineva versat în ştiinţa dreptului, trebue să recunoască necesitatea aşa numitelor termene fatale. Dar oricare om simte în fundul sufletului că se face o nedreptate când pentru lipsa câtorva zile se nesocotesc zece ani. Şi a recunoscut şi distinsul jurisconsult că ar fi mai echitabil când termenele fatale nu ar fi aşa de puţine, şi prin urmare atât de depărtate unul de altul.

Această dreaptă gândire a lui o putem aplica şi aci: cum? numai dela 40.000 de lei în sus să pot face politică?... Lasă-mă mai eftin, nenişorule (aplauze, ilaritate). Lasă-mă măcar cu 39 şi ceva (mare ilaritate, aplauze).

Apoi, afară de cei câţiva fericiţi cu dela 40.000 în sus, cine dintre oamenii cari se ridică încet-încet cu vremea prin talentul şi munca lor, şi cari se simt capabili să se amestece şi ei în afacerile publice, are să admită o aşa mirifică teorie? (aplauze).

A treia teorie: teoria succeselor probate prin istorie. Prin moştenire se dumică, se fărâmiţează proprietatea ţărănească. În loc să mă gândesc cum să dau la copiii ţăranilor mai multă cultură; cum să-i fac a munci mai spornic; cum să ajut energia lor care sporeşte prin număr, mă gândesc mai bine la un succes istoric sigur, probat: introduc în ţara românească majoratul din Prusia (ovaţiuni sgomotoase). Proprietatea nu se dumică; un singur copil moşteneşte! Bine, dar ce faci cu ceilalţi copii? - Ceilalţi să se ducă să se plimbe! - Sau să vie, zic eu, la d-ta în calitate de gogomani să-ţi mărească partidul spre mulţumire (ilaritate), şi d-ta să le faci hatârul să-i primeşti şi fără 40.000 lei venit (mare ilaritate, aplauze sgomotoase).

În sfârşit, cea din urmă şi cea mai încântătoare: teoria ministeriabilităţii încercate. Numai noi putem veni la putere; voi conservatori-democraţi nu puteţi veni. - De ce? întreb eu. - Fiindcă n'aveţi destui miniştri, mi se răspunde; pe când noi avem 24! - Să vă trăiască! zic eu (mare ilaritate). Mare partid într'adevăr, care are gata trei tacâmuri de miniştri! Auziţi, d-lor, ce grije trebue să aibă un partid politic!... Dar din copiii d-voastră nu pot să iasă miniştri?... Am doi băieţi... (aplauze furtunoase). Rog pe cei 40 Sfinţi Mucenici pe cari îi prăznuim astăzi, să pue o vorbă bună la Dumnezeu pentru mine; doar o avea un băiat al meu un talent politic să-l văz la adâncele mele bătrâneţe ajuns ministru, şi să zic: încai dacă n'am putut lăsa băiatului 40.000 lei venit, am avut norocul să dau Patriei un vrednic servitor (aplauze furtunoase). Iată teoriile cu care se pretindea a conduce partidul nostru conservator (aplauze sgomotoase). Când am auzit că s'a adus pe masa clubului nişte proiecte deja tipărite şi s'a zis: acestea sunt proiectele mele, şi asupra lor nu e admisă discuţiunea; şi când am aflat apoi de împrejurările dela 9 ianuarie din acelaş club, am spus: Take Ionescu nu mai poate să stea acolo; are să plece... şi n'are să plece singur. Bine a făcut ce-a făcut! să-l felicităm şi pe el, să ne felicităm şi pe noi, să felicităm şi ţara! (ovaţiuni nesfârşite).

D-lor, partidul conservator-democrat este o energie care s'a deşteptat covârşitoare, şi nu o energie inferioară care scade pe văzute, ar putea birui o energie care porneşte acum cu atâta avânt: aceasta trebue să biruiască pe aceea (ovaţiuni).

Încă puţine cuvinte şi termin.

Domnule şef, eşti un erou care porneşti în fruntea unei armate devotate către o ţintă glorioasă (ovaţiuni). Păşeşte cu fruntea sus, privind departe înainte! Nu te opri dacă, în calea, uneori aspră, calci peste şerpi şi peste reptile (ovaţiuni); ele îţi vor arunca bale peste picioare; vor rămânea strivite înapoi, iar d-ta avei ajunge cu noi acolo unde trebue să ajungi! (ovaţiuni entuziaste, prelungite).

TE-AR MAI PUTEA INTERESA