Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Cuvântare la Piteşti

(Se fac oratorului mari şi călduroase manifestaţiuni de simpatie, aplauze prelungite.) Domnilor şi doamnelor, din câte persoane sunt aici, fără exagerare, jumătate cel puţin sunt membri ai Partidului Conservator de când sunt alegători şi chiar mai devreme, de când începuseră ca cetăţeni să gândească, să aibă pornirea de a judeca şi socoti afacerile publice. Aşa e? Aici sunt conservatori, afară de doamne, care până acum nu au dreptul să fie nici conservatoare, nici liberale. Să sperăm însă că cu vremea, poate, şi d-lor să ia parte la afacerile publice şi dacă discuţiunea va fi mult mai luminată în Parlament, dar şi judecata va fi cu mai multă inimă adusă în dezbaterea publică. (vii aplauze)

Care va să zică, d-voastră, domnilor conservatori veniţi aici, dacă m-aş adresa şi v-aş spune: tâlharilor! (râsete) şnapanilor! hoţilor! chilipirgiilor! oameni care nu aveţi altă socoteală decât numai să furaţi din banul public şi să vă chivernisiţi pentru interesele voastre particulare! (mare ilaritate) Ce-aţi zice? Aţi zice: omul din cauza căldurii acesteia a înnebunit! Căci în adevăr că nu e glumă. (aplauze)

Ei bine, domnilor, de două luni şi jumătate au început să ne numească aşa pe noi toţi, pe Partidul Conservator, pe partidul lui Lascăr Catargiu. De vreo două luni au început încet-încet să ne numească şarlatani, coţcari, până când după împrejurarea nenorocită de la Craiova acum suntem în adevăr briganzi, bandiţi, încât ţara este puşcăria şi oamenii cinstiţi au rămas la clubul lui Vanicu! (mare ilaritate) La clubul lui Vanicu e moralitate, la clubul lui Vanicu e patriotism, naţionalism şi toate istmurile, până şi Istmul de Suez poate că tot acolo e, (ilaritate, aplauze) iar noi suntem nişte ticăloşi, încât, în adevăr, M.S. Regele trebuie să fie disperat, (ilaritate) trebuie să-şi zică: nu mai merge cu ţara aşa; pot eu să fac două ministere din colivia lui Vanicu, (mare ilaritate) dar n-o să mai am ţară! (ilaritate, aplauze)

D-lor, toate babele ale mai cicălitoare, care nu se învoiesc cu proprietarii, se mută de Sfântul Gheorghe şi de Sfântul Dumitru, (ilaritate) clubul d-lui Carp se mută şi el, prin februarie, prin septembrie. (ilaritate) Aşa tam-nisam vedeai bagaj pe drumuri:

— Ce e?!
— Se mută! (mare ilaritate)

Pleca cu o parte din bagaj într-o parte, ceilalţi rămâneau sau ceilalţi plecau şi alţii rămâneau, dar de mutat se muta, aşa că ajunsese băieţii de la băcănia de peste drum când vedeau bagaj pe drumuri să zică: „Se mută domnu' Carp”. (hohote de râs, frenetice aplauze)

— Unde se mută?
— În altă parte.

Pe la mijlocul lui iulie, vara, iarăşi bagaj:

— Ce e, domnule, bagaju' ăsta?
— Se mută domnu' Carp.
— ??
— Se mută la loc! (imensă ilaritate, aplauze)

Aceasta e tactica clubului conservator, adică a persoanelor care constituie clubul conservator de la Vanicu, veşnic să se mute. Le-a venit la urma urmelor inspiraţiunea să ne facă şi pe noi să ne mutăm! (mare ilaritate)

Ei, ne-am mutat şi noi odată. Acum, vorba aia, au destul loc să dea muştele afară din club. (ilaritate, mari aplauze)

Şi nu e primejdie să se lovească membru pe membru cu coada măturii în ochi. (hohote de râs, aplauze)

Acolo însă a rămas o creatură înzestrată cu o putere dumnezeiască, un prooroc, care prooroceşte regulat cu trei luni înainte ceea ce ar dori să se întâmple şi nu se întâmplă niciodată. (frenetice aplauze, râsete zgomotoase)

Pe vremea lui Brătianu, din trei în trei luni, ba din şase în şase luni, îl auzeai:

— Cade Brătianu, vin eu la putere.
— Pentru ce, Excelenţă?
— Nu se mai poate să mai ţie!...
— Dar presupunând că nu mai poate ţine el, de ce vii d-ta?
— Pentru că Regele nu mă poate aduce decât pe mine!

S-au împlinit şase luni, beam şampania!... Acum iar: Mă cheamă pe mine! L-a chemat pe Iorgu Cantacuzino! Iar nu s-a împlinit.... Acum iar: îi dau lui Take Ionescu trei luni ca să facă mofturi şi se va linişti! S-a liniştit, a avut de ce să se liniştească! (aplauze, ilaritate)

Acum altă proorocie: că la Craiova s-a isprăvit! Ştiţi de ce suntem nenorociţi şi pierduţi! Fiindcă am reuşit la Craiova!... (mare ilaritate, aplauze) Au reuşit la Craiova?!... Apoi nu mai merge, sunt pierduţi!... (aplauze)

Acum profeţia este că ne pierdem la Bucureşti.

Domnilor, d-voastră toţi trebuie să ştiţi o anecdotă: un român pe care îl cicălise un ţigan bătrân i-a tras două palme ţiganului. Ţiganul zice: ia mai dă o dată!... I-a mai tras încă o dată. S-a dus ţiganul bătrân la fiu-său: Uite, mă teteo, m-a bătut rumânica! — Care e ăla? Tu l-ai bătut pă tetea? Ia mai dă-i o dată!... Îi trage acela încă una. — Ia mai dă-i o dată! Îi mai trage încă o dată. Băiatul zice: Haide, tată, că ăsta e nebun! (mare ilaritate, aplauze)

I-am tras la Iaşi, ia mai trage o dată! Dă-i la Vaslui, ia mai trage o dată! (mare ilaritate) Dă-i la Craiova... acum o să vie cu băieţii să zică: ia mai trage o dată la Bucureşti!... (ilaritatea este la culme, aplauze prelungite) Şi când i-o trage şi acolo o să-i auzim: „Tată, hai la Vanicu înapoi, că ăştia sunt nebuni!” (tumultuoase hohote de râs mult prelungite, aplauze frenetice)

Domnilor, să nu mai glumim. (mare ilaritate, aplauze) Până la Târgovişte nu mai spun nici o glumă. (ilaritate)

Domnilor, toate cazanele în care ardem cărbuni, lemne, o putere calorică ca să se producă mişcare, au ca regulă că ele mănâncă combustibilul pe care i-l dăm: o parte se preface în putere, altă parte se aruncă ca cenuşă. Maşinistul trebuie să bage totdeauna de seamă ca maşina să fie curată, să se ardă bine produsele producătoare de căldură, şi pentru aceasta trebuie să cureţe cenuşa care nu mai trebuie, căci cenuşa lăsată acolo strică cazanul, împiedică producerea puterii, oricât combustibil am pune, de oricât de bună calitate. Aşa şi cu partidele politice: generaţiuni peste generaţiuni sunt combustibilul care face să meargă maşina ţării, a statului, şi generaţiunile acestea arzând, prin munca capului, a braţelor, prin voinţă, Dumnezeu a vrut să producă cenuşă; acelea sunt elementele care au ars mai de mult, care trebuiesc din când în când curăţate, lăsate deoparte. Nu se poate progres fără să se îndeplinească acest fenomen. Să luăm o pildă din istoria ţării. Dacă Brătianu Ion, care ajunsese cât p-aci să puie mâna pe puterea supremă a statului, dacă n-ar fi înţeles că combustibilul de la 1848 arsese, că cenuşa trebuie aruncată din maşină ca ea să mai poată funcţiona, dacă ar fi lăsat să continue iacobinismul liberal care vorbea numai în formule păsăreşti, nu ar fi fost figura mare a istoriei noastre. A ştiut însă la timp să scoată combustibilul ticălos, să scoată cenuşa afară şi să pună combustibil nou...

Adu lumea muncitoare, fa-o să se îmbogăţească, şi cu aceea să meargă puterea statului înainte. Şi de aceea Brătianu până azi este poate cea mai mare figură a noastră după emanciparea ţării. Se înţelege că nu vorbim de M.S. Regele; aceea este o figură sacră, sfântă. M.S. Regele este pentru noi şi pentru vecii vecilor, câtă vreme trebuie să trăiască această ţară, această naţiune română, simbolul existenţei ei. (aplauze furtunoase)

După cum când începem istoria din depărtări pomenim de Traian, acum de istoria noastră nu se mai poate vorbi fără să se vorbească de Carol, întemeietorul ei. (aplauze) În istoria noastră românească sub Carol întemeietorul, cea mai ilustră figură a fost a lui Brătianu, pentru că a ştiut când să arunce cenuşa şi să puie combustibil nou.

Noi am avut o maşină mai norocoasă; n-am avut nevoie să aruncăm cenuşa. S-a întâmplat o aşa învârtitură încât cenuşa a căzut singură şi acum avem combustibil nou, avem zeci de democraţi, oameni care aşteptau ca să se cureţe cenuşa, să intre cu toată inima să joace rolul de combustibil ca să meargă maşina statului mai departe! (aplauze) Sunt oameni de gândire, de muncă pe toate căile; sunt ţăranii care vor să se îmbogăţească, sunt profesorii care muncesc în ştiinţă, artiştii în artă, oamenii de legi, oamenii tehnici şi comercianţii cei mari care vin să zică: daţi-ne voie să ardem şi noi ca să meargă statul înainte, căci statul acesta nu poate să meargă înainte numai cu boierii care s-au cenuşit! (aplauze)

Şi, domnilor, eu nu sunt omul care să fac complimente zadarnice şi seci. Dragostea pe care o am pentru şeful meu mă împiedică să-i fac laude mari, mai ales faţă de alţii. (ilaritate) Ştie cât îl iubesc, nu de astăzi, nu de când a devenit şeful real al partidului; i-am declarat aceasta acu doisprezece ani când bănuiam că o să devie şef — poate că de aia ţi-am făcut curte că te ştiam ce ai să ajungi! (ilaritate)

Însă zic aşa: şi-a făcut rolul, Partidul Liberal, prin cuminţenia politică a lui Ion Brătianu care rămâne o figură ilustră a istoriei; a venit vremea ca Partidul Conservator-Democrat să ia el situaţiunea în mână, să ducă statul către viitor, să lucreze pentru binele patriei, şi mai bun director de mişcare, mai minte limpede pentru prezidarea arderii elementelor sociale care vin să muncească la această maşină, nu e decât acest om. (aplauze entuziaste, se fac ovaţiuni d-lui Take Ionescu)

Eu rog pe Dumnezeu, ca instinctul meu nu de a prevede, dar de a presimţi, să nu se dezmintă prin împrejurări de ordine brutală; să dea Dumnezeu să trăiască Take Ionescu; acest om va fi un al doilea Ion Brătianu în sensul modern al cuvântului. (aplauze entuziaste, strigăte repetate de bravo)

Cuvântare rostită la 11 mai 1908. Editată de Şerban Cioculescu în suita de Cuvântări politice (după note stenografice) în Revista Fundaţiilor Regale, VI, nr. 10, octombrie 1939

TE-AR MAI PUTEA INTERESA