Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Deziderate legitime

Urbea Tîrgul de Munte, numărînd vreo 3600 de locuitori, vreo 6 biserici, 4 şcoale primare şi 180 de cîrciumi, se află destul de pitoresc aşezată pe malul stîng al Dîmbului Sec.

Se cheamă Dîmbul Sec fiindcă, între cele două maluri rîpoase, înalte cam de vreo cincisprezece metri şi departe unul de altul la tot cam atîţia, nu curge aproape tot anul nici atîta apă cîtă ar ajunge raţelor din mahalaua mărginaşă să [se] bălăcească pe arşiţă. Dar ca o ironie, în pofida numelui ce i-au dat riveranii, Dîmbul Sec se porneşte vajnic către sfîrşitul primăverii cu valuri posomorîte, şi umple vîlceaua şi, urlînd nebuneşte, prăvăleşte la vale buturugi şi fel de fel de rupturi, şi surpă din maluri, şi face peste putinţă să mai treacă de la un mal la altul altcineva decît zburătoarele.

E mare piedică pentru comerţul local; căci capitala districtului se află în partea de dincoace, aşa că, dacă s-a pornit odată Dîmbul Sec, nu mai e chip să comunice Tîrgul de Munte cu sediul prefecturii, la o distanţă de douăzeci şi cinci de kilometri, decît ocolind foarte pe departe. Trebuie să meargă omul la vale tot pe cursul Dîmbului Sec, să ajungă, la o distanţă de şaizeci de kilometri. Cum am zice, în loc de o poştă, să faci şase; în loc de două ceasuri, douăsprezece.

Ei! dacă ar fi un pod peste Dîmbul Sec!

De aceea toţi cetăţenii din Tîrgul de Munte, văzînd că nenumăratele petiţiuni ce au adresat Ministerului Lucrărilor Publice au rămas fără rezultat, se hotărăsc să adreseze, prin reprezentanţii lor, Camerelor Legiuitoare o petiţiune, rugîndu-le ca din iniţiativă parlamentară să vină cu un proiect de lege prin care statul să se oblige a face în sfîrşit ceva şi pentru Tîrgul de Munte, ridicînd un pod de piatră peste Dîmbul Sec, dacă nu de piatră, măcar de lemn, dar să fie solid.

*

Tîrgul de Munte numără între cetăţenii săi 39 de alegători de colegiul I şi 390 de al doilea.

Mai toţi au la şcolile locale copii, cari termină în anul acesta cursurile primare şi cari trebuiesc de acolo să intre în liceu, pentru ca de acolo să intre în Facultatea de drept, pentru ca de acolo să intre în Cameră şi de acolo în diplomaţie ori în minister: trebuie să faci copiilor o carieră.

Ei! e greu unui părinte să se despartă de copii aşa de fragezi; nu-i vine uşor unei mame să trimită între străini pe copilaşul ei de la vîrsta de 10—11 anişori.

Să-l bagi în pensionat!

Ce educaţiune poate căpăta un copil într-un pensionat, unde s-amestecă la un loc cu atîţia alţii?… Şi toate ca toate, dar la educaţiunea copiilor mamele din Tîrgul de Munte ţin foarte mult. Dar, în sfîrşit, să zicem că s-ar găsi pensionate, în capitala districtului sau la Bucureşti, convenabile, garantînd o excelentă educaţiune. Cît costă însă?… Cui îi dă mîna, pe vremea aceasta de criză, să plătească atîta, fie chiar alegător de colegiul I?

Ce e prin urmare de făcut?

Să se adreseze cetăţenii din Tîrgul de Munte Ministerului Instrucţiunii Publice, cerînd înfiinţarea unui liceu clasic — dacă nu chiar un liceu clasic, măcar un gimnaziu deocamdată, şi peste patru ani adăogarca încă a celor trei clase superioare.

Dar de cîte ori nu s au adresat ministerului!

Înalta autoritate şcolară a rămas totdeauna surdă la legitimele reclamaţiuni ale cetăţenilor din Tîrgul de Munte.

Nu le rămîne dar altceva de făcut decît să înainteze, prin reprezentanţii lor, o petiţiune către Camerele Legiuitoare, rugîndu-le ca din iniţiativă parlamentară să vină cu vin proiect de lege prin care statul să se oblige a face în sfîrşit ceva şi pentru Tîrgul de Munte, înfiinţîndu-i un liceu, dacă nu un liceu, măcar un gimnaziu deocamdată, dar să fie clasic.

*

Tîrgul de Munte am spus că se află la o distanţă de o poştă departe de capitala districtului, care este legată cu Bucureştii şi cu toate oraşele ţării prin calea ferată.

Astfel, cetăţenii din Tîrgul de Munte, ca să se pună în contact cu capitala judeţului şi cu capitala ţării, trebuiesc să meargă cu căruţa cale de două ceasuri şi jumătate.

Asta este un adevărat scandal, mai cu seamă pe vreme rea!

De cîte ori nu sunt şi ei jinduiţi de o plimbare pe un bulevard, de o plimbare la Şosea, de operă, de concert!

Dacă ar fi o linie ferată care să-i lege cu capitala judeţului! ce viitor ar avea Tîrgul de Munte!

De ani de zile, aceşti cetăţeni protestează că urbea lor e lăsată afară din mersul progresului! Sute de alegeri au trecut cu promisiuni din partea candidaţilor că nu vor dezarma pînă cînd legitimele pretenţiuni ale Tîrgului de Munte nu vor căpăta deplină satisfacere! Odată, în ajunul unor alegeri generale, s-au şi arătat în localitate nişte ingineri, cari au măsurat, au studiat şi au şi arătat cetăţenilor o schiţă de plan pentru construirea liniei salvatoare intereselor şi viitorului Tîrgului de Munte, ale cărei lucrări trebuiau să înceapă îndată după deschiderea Camerelor, fiindcă, pînă, la votarea creditulul necesar la acea lucrare, nu se putea face nimic, în lipsă de fonduri disponibile.

Planul era minunat; nu costa decît vreo trei milioane, dacă s-ar fi aşezat gara pe malul drept al Dîmbului Sec, cum hotărîseră inginerii; dacă însă, precum pretindeau cetăţenii, s-ar fi aşezat gara pe malul stîng, atunci, adăogîndu-se costul podului, ar fi costat toată lucrarea vreo trei milioane şi un sfert.

Dar, fatalitate ! Camerele s-au deschis şi s-au închis, şi cu toate protestările Tîrgului de Munte, nici pomeneală să înceapă lucrarea liniei.

Plictisiţi, cu drept cuvînt, cetăţenii alegători de atîta aşteptare şi atîta dezamăgire, s-au hotărît să înainteze prin reprezentanţii lor, către Camerele Legiuitoaie o petiţiune, rugîndu-le ca din iniţiativa parlamentară să vină cu un proiect de lege prin care statul se va obliga a face în sfîrşit ceva şi pentru Tîrgul de Munte, construind linia ferată, daca nu cu gara pe malul stîng, măcar pe malul drept.

*

Pe cînd se gîndesc la acest pas, iată că se împrăştie în lume vestea despre intenţia guvernului de a veni, pentru acoperirea în parte a deficitului bugetar, cu o lege asupra fabricaţiunii ţuicii, lege care etc., etc.

Tîrgul de Munte este o urbe care lucrează foarte mult cu ţuica.

Cetăţenii alegători sunt dar cuprinşi de panică auzind despre intenţiile guvernului.

Ce e de făcut?

După mature chibzuiţi, se hotărăsc să înainteze, prin reprezentanţii lor, la Camerele Legiuitoare o petiţiune, în care să repete cererea ca din iniţiativă parlamentară să vie cu trei proiecte de lege: 1. pentru podul solid de piatră pe Dîmbul Sec; 2. pentru înfiinţarea unei liceu în Tîrgul de Munte; 3. pentru construirea liniei ferate de la această urbe pînă la capitala districtului, şi 4. să stăruiască a se retrage proiectul asupra ţuicii, care loveşte interesele cetăţenilor alegători din Tîrgul de Munte!

Toate patru — deziderate destul de legitime…

Universul, 1900, 9 oct.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA