Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Din foloasele tiparului

Dintre toate invenţiunile, desigur că cea mai importantă este a scrierii. Mulţi înţelepţi nu au putut aduce îndestule laude acestei minunate descoperiri, cu care oamenii, în necazul naturei, îşi fixează pe nişte petice de hârtie şi-şi comunică între ei gândirea lor peste mări şi ţări şi, mai mult, peste veacuri întregi. Dar ce ar fi fost invenţiunea scrierii fără invenţiunea tiparului? O sămânţă fără putinţă de a rodi, cel mult o floare de lux într-un ghiveci strâmt, incapabilă de a spori şi de a aduce foloase la o lume întreagă.

O, fericite Gutenberg! Ce ar zice Moise, Omer, Aristotel, Oraţiu, Evangheliştii când ar şti că rarele şi preţioasele lor măzgălituri pe tăbliţe de ceară, pe curele, pe cârpe, pe scândurele, tu le multiplici la infinit prin talismanul tău, ca să le garantezi cu desăvârşire nemurirea? Gândirile lor vor trăi cât va trăi speţa umană, şi cel din urmă muritor va putea adormi somnul de veci cu un volum sub căpătâi, presupunând că, fiind singur rămas fără tovarăş pe scoarţa rece a pământului, nu va avea cu ce să-şi petreacă de urât decât cu un exametru profan sau cu un verset sacru.

Tu (Gutenberg) ai luat floarea cea de lux strânsă în pereţii ghiveciului, ai răsădit-o în teren fără margini şi ai reprodus cu ea păduri vaste, ale căror roade hrănesc cu prisos spiritul omenirii întregi.

Iată laude meritate, pe cari toţi înţelepii le aduc lui Gutenberg. Aceea ce au uitat ei însă este că invenţiunea iscusitului industrial de la Maienza, pe lângă aceste foloase, a mai adus şi un altul. Unul dintre înţelepţi a zis: „Proştii mor, dar prostia e nemuritoare"; şi invenţiunea tiparului este gata a documenta într-un chip strălucit această cutezătoare propoziţiune. Iacă un folos pe care înţelepţii nu trebuiau să-l treacă cu vederea; şi astfel putem zice nemuritorului Gutenberg pe lângă cele de mai sus: tu fixezi multe prostii, care sunt aşa de nostime încât mare păcat ar fi să se piarză!

Spre lauda ta dar şi a autorilor acestor producţiuni minunate, ne propunem a consemna în foiletonul nostru unele din aceste documente. Să începem deci.

*

La redacţiunea Războiului-Weiss se prezentă în anul trecut, pe toamnă, un interesant specimen de surdomut, foarte interesant; iată în adevăr cât era de interesant, după cum spune numita foaie:

„Un surdomut foarte interesant, din Szegedin, ni s-a prezentat azi la redacţiunea noastra. El a absolvit institutul imperial de surdomuţi din Viena şi vorbeşte desluşit limbile germană, franceză, italiană, engleză, română, greacă, turca, arabă, spaniolă şi chaldeică."

Vorbea nenorocitul desluşit tocmai zece limbi! Poftim un surdomut, care trebuie să fie nesuferit în societate din pricina limbuţiei. Eu, care auz şi vorbesc cumsecade, drept să spun îl invidiez; să fiu aşa surdomut, eu aş găsi numaidecât un post de dragoman la o curte orientală.

*

Citim în Telegraful din 20 noiemvrie 1884:

„Domnule redactor,

În drumul pe care l-am făcut din centru prin stradele Şerban-vodă, Leon-vodă etc., mă aflai în noaptea aceasta în cea mai grozavă întunecime. Felinarele erau stinse pentru că n-aveau gaz destul, se vede, încât era întuneric, după cum cu onoare v-am spus-o. La reclamaţia care o făcui sergentului s-au condus secţiei respective sus-numitele felinare.

Primiţi, vă rog, etc.

G h i ţ ă V. ...
comerţant"

D. Ghiţă V. ... este un iubitor de lumină, care urăşte foarte mult întunericul. E bine — cu atât mai bine că felinarele sus-numite nu au fost supuse la tortură; mai ales cum sticla nu prea rezistă; afară numai că fiind rea conductoare, ea şi-ar putea bate joc de tortura cu electricitate.

*

Romanul, din Roman, ne dă următoarea notiţă ştiinţifică:

„Aflăm că s-au înaintat parchetului de către d. doctor Meixner mai multe buruieni otrăvitoare, precum: cupru sulfuric, alumen crud, pucioasa graninacia, boz, amestecătura de cretă şi pucioasă pisată, şi o strachină cu alefiu, găsite la baba Pleşca din Heleşteni, ce aceasta le întrebuinţa dând femeilor şi fetelor asemenea ierburi şi băuturi pentru a avorta."

Sărmana baba Pleşca la ce nouă clasificaţie a elementelor ne face să ajungem! Romanul nu poate găsi emul în clasificaţia sa ştiinţifică decât poate în Cultivatorul, care susţinea zilele trecute că mălura grâului este o... insectă, şi că tot insectă e şi răutăciosul criptogam perinospora infectans, de care se bolnăvesc cartofii. Se înţelege că tot atât de puţin sunt criptogamele insecte, cât sunt buruieni pucioasa şi cuprul babei Pleşca.

*

Dar să lăsăm seninele câmpuri ale ştiinţei, pline de buruienile babei şi de insectele Cultivatorului, şi să trecem pe terenul politicei arzătoare.

Avem la îndemână următorul anunţ pentru o întrunire publică:

„Domnii alegători electorali sunt rugaţi a se întruni în sala «Temelie» astăzi... ora... spre a se consulta pentru alegerea colegiului al doilea..."

*

Însă pacinicii alegători electorali nu sunt nimic pe lângă inculpaţii de care vorbeşte un domn judecător de instrucţie:

„Considerând că, din menţionatele acte de instrucţie, rezultă că inculpaţii, porniţi dintr-un spirit cabalistic, după ce au ţinut şedinţe secrete au cutreierat stradele oraşului... vociferând, instigând şi scandalizând pe pacinicii cetăţeni, aţâţându-i la acte de insubordonanţă şi sediţiuni contra primăriei constituite, după care în capul unui tumult de vreo 500 sateliţi, recrutaţi din tot ce populaţiunea periferică a oraşului are mai vicios şi inconştient, în zilele de 4 şi 5 ale lunii, aceşti corifei machiavelişti au asediat şi au năvălit cu vehemenţă asupra primăriei... au proferat insulte şi au ameninţat pe d. primar, precum şi pe consiliu, care, sub imperiul panicei ce li se inspirase, au fost forţaţi să subsemneze o declaraţie, prin care primarul şi consiliul comunal face cunoscut inculpaţilor rebeli şi inexorabili, precum şi celorlalţi năvălitori adepţi că a revenit asupra taxelor comunale şi că a renunciat la împrumutul ce se proiectase în interesul utilităţii oraşului..."

Nu ştiu cam ce era în capul tumultului inexorabililor, sateliţilor şi adepţilor corifei machiavelişti recrutaţi din populaţia periferică şi porniţi dintr-un spirit cabalislic; ştim însă că ce era în capul judecătorului nu era tocmai lucru bun. Desigur în capul anarhiei nu era nici o judecată, dar în capul judecătorului era destulă anarhie.

*

Un aviz:

„D-na A. Alexandrescu, cunoscuta prezicătoare a trecutului, prezentului şi viitorului, prin ştiinţa de mistere şi destinul omului, prin mai multe feluri de cărţi precum: turceşti, ungureşti, zodie etc., aşezându-le în diferite forme, va putea arăta întreaga viaţă, gândurile şi destinul, fără a lăsa ceva de dorit. Consultaţiuni pentru: comerciu, judecăţi, furturi, maritagiu şi altele. Domiciliată în strada Traian 94 (la finele tranvaiului stradei Călăraşilor la dreapta).

La 29 octombrie se va muta la nr. 73 tot în această strada puţin mai-nainte."

Minunata doamnă A. Alexandrescu! dumneei prezice trecutul, dă consultaţiuni pentru furturi, aşezând cărţile în diferite forme, domiciliază la finele tranvaiului la dreapta şi tocmai a treia zi de Sf. Dumitru, la 29 octombrie, se mută la numărul 73, care e mai departe decât numărul 94!

*

Şi acum, spre a termina pentru astăzi, o

ODĂ

La Regatul Român

Un soare nou străluce pe plaiul ţărei mele
Şi-n raze hriliante — înconjurat de stele
Zâmbeşte cu iubire, cu graţii şi amor
La tot ce-i român astăzi, la toţi câţi ţara ador!

Un stol de păsărele din regiuni înalte
Inton în armonie un imn de bravitate?
Urând cu bucurie ca ţara lui Traian
Să meargă spre progrese mereu, din an în an.

Un rai de floricele împart a lor nectare
Pe aripi de zefire din Tisa pân' la mare,
Şi spun că România acum s-a renălţat
La rangul său sublime — la rangul de Regat.

Acum, ca niciodată, întreaga ţară gustă
Din cupa amoroasă o băutură-Augustă
Prin care-şi pregăteşte un falnic viitor,
Un viitor de aur, ce-i demn d-acest popor.

Prin astă băutură ce azi i se oferă
A noastră mândră ţară s-avântă spre altă eră,
Şi jură că va merge pe urma alor săi,
Ce orişicând ştiură a se lupta ca zmei.

De astăzi înainte străinul să cunoască
Ce poate românaşul şi ţara românească,
Având în a sa frunte guvernul ca un brad,
Ce ştie a ţine cârma cu un amor viu, cald.

Înainte dar, române, cu forţe erculane,
Căci în a tale vine un sânge de roman,
Acuma oţelite la culmele balcane,
Tresaltă ca şi-n timpul strămoşului Traian.

O, mare poet! tu care cu ochii geniului vezi pe cer ceea ce n-au putut vedea până acuma cele mai perfecte telescoape, un soare înconjurat de stele, ce imn de bravitate vei intona tu când România va deveni ceea ce doreşte d. Dum. Brătianu, cel mai mare imperiu din lume? Ei vezi! Acela ar fi un rang sublime si o băutură-Augustă!

II

Aceste notiţe literare sunt scrise mai ales pentru cine nu a văzut până acuma Sinaia.

În adevăr, e vorba să facem o mică dare de seamă asupra unei interesante broşuri, folositoare cu deosebire acestora, apărută în Ploeşti la numărul 1 în strada Ştiinţei, tipografia ,,Progresul" (Stiinţa şi progresul — deja o frumoasă apropiere). Broşura de care vorbim poartă titlul:

„Preumblările la Sinaia sau descrierea pe scurt a poziţiunilor celor mai frumoase ale Sinaiei, care se pot vedea în apropiere de ieromonahul Nifon...’’

Care va să zică cine n-a fost la Sinaia să ştie dintru început aceasta, că trebuie să fie în apropiere de sfinţia sa ieromonahul Nifon pentru ca să vază poziţiunile cele mai frumoase.

Broşura sfinţiei sale este foarte metodic împărţită în capitole scurte, scrise toate cu un stil foarte picant, din care vom extrage aci pasajele cele mai importante.

Mai întâi este Introducerea. Aci se arată că la Sinaia se merge... cu trenul, şi al doilea că scopul publicaţiunii a fost să orienteze pe vizitatorii Sinaii în preumblările ce vor să facă acolo.

Capitolul I cuprinde descrierea topografică a oraşului Sinaia şi împrejurimile sale muntoase. Din această descriere sunt de remarcat următoarele rânduri:

„Râul Prahova udă orăşelul (care nu trebuie să uitaţi că e pe munte — nota red.) în tot lungul lui făcând un zgomot asurzitor, dar plăcut..."

Autorul trebuie să aibă o minunată înzestrare auriculară.

Mai la vale apoi se face istoricul întemeierii orăşelului: cum m.sa regele a venit odată la Sinaia, cum i-a plăcut m.sale localitatea, cum a hotărât să facă un palat de vară acolo şi cum

„Eforia spitalelor nu a voit să rămâie mai pe jos... ci trase numaidecât un plan pentru formarea unui oraş cu toate comodităţile... necesare."

Nu credem ca epitetul necesar să se acorde mai bine pe lângă un alt substantiv.

Apoi s-au făcut otele, între care otelul Caraiman,

„...care se deosebeşte atât prin poziţiunea, stilul construcţiunii cum şi al comodităţii..."

Că e necesară, se-nţelege, dar să aibă şi stil... după părerea noastră este un lux de prisos.

Tot la Sinaia, ne spune sfinţia sa, este şi un atelier fotografic

„...renumit prin reproducerea peisagelor... distinse (des paysages distingués) ale Sinaiei."

Sfârşind capitolul întâi, autorul nostru declară că se mărgineşte a spune pe scurt că

„Sinaia, în comparaţie cu celelalte oraşe din ţară, nu lasă nimic de dorit, ba chiar le dă mult înainte..."

Autorul se mărgineşte la atâta, fiindcă:

„...a descrie pe larg situaţiunea va fi lucru imposibil, sau... mi-ar trebui... talentul unui om de merit..."

Sfinţia sa este prea modest; d-sa are nu numai talentul unui om de merit, dar şi meritul unui om de talent, pentru că într-o broşurică de 31 de pagine a ştiut să ne dea atâtea lucruri, şi ca fond şi ca formă, atât de interesante.

Capitolul al doilea este intitulat Mănăstirea. Această sfântă mănăstire, care se bucură a adăposti în sânul ei pe sfinţia sa autorul broşurii

„...datează de prin secolul XV; fondatorele său a fost spătarul Mihai Cantacuzino, care-i dete şi numirea de Sinaia, după numele mănăstirii Sinaia... din Orient... (Africa)..."

E tare părintele în istorie, dar şi mai tare în geografie!

Capitolul al treilea este Castelul regal. Părintele, modest cum îl ştim deja, nici nu cugetă să descrie poziţia locului şi a castelului; totuşi

„...aşa din fugă vom spune ceva, nu a-l descri, ci dând numai o idee oarecare despre el" (adică despre poziţie).

Apoi, mai jos, un minunat pasaj poetic:

„Stând pe malul Peleşului, în faţa castelului, privind magnificenţa naturii şi arta cu care a înzestrat aceste locuri, ascultând şi murmurul monoton al izvorului, însoţit totdeuna de freamătul frunzelor şi ecoul munţilor cari reproduc tremurânda vibraţiune a clopotului ce bate orele şi sferturile în turnul castelului, ţi se pare ca cum ai fi trăind în timpurile secolelor depărtate, şi fără voie, spiritul zboară către acele splendide şi dispărute castele ale căror ruine le întâlnim azi numai... prin romanţe..."

Sfinţia sa se vede de aci că n-a stat numai în mănăstire, a voiagiat prin romanţe, şi în voiagiurile sfinţiei sale s-a întâlnit cu castele dispărute.

Dar să revenim la castelul în fiinţă. Sfinţia sa ne spune că:

„...Fondaţiunea se puse în 1874... şi la 1883 s-a inaugurat terminarea."

După planul primitiv, castelul Peleş era să fie mai mare, însă s-a redus planul, pentru că, zice părintele,

„solul terenului era cam nisipos..."

Se înţelege; pentru că, voind cineva să construiască, pe lângă terenul solului, trebuie să mai găsească şi solul terenului favorabil,

Capitolul al patrulea, Casa de vânătoare, merită a fi reprodus întreg. Iată-l:

„Câteva minute mai sus de castel se află casa de vânătoare, construcţiune prea plăcută şi curioasă, înconjurată de flori, brazi şi cascade. Această vilă, situată aci în mijlocul frumuseţilor naturale şi departe de zgomotul şi luxul artificial, pare a fi vila lui Avram în mijlocul Paradisului! Aci e locul de retragere şi meditare al m. s. reginei."

Iată o descoperire arheologică. Vila lui Avram e desigur faimoasă!

Capitolul următor e Sfânta Ana:

„Aci se află două case rămase de la pustnicii ce în timpurile trecute trăiau aci; un granit de stânci formează partea despre nord a poziţiunii."

Sunt ciudate poziţiunile de la munţi: desigur, partea despre sud a acestei poziţiuni trebuie să fie formată de stânci de granit.

„În apropiere se află şi un şipoţel de unde acei ermiţi îşi procurau apa necesară: mai departe de acest şipot, pe o potecă circulabilă este alta a doua poziţiune cu râul numit Sfânta Ana..."

Unul dintre pustnici a trăit până acum vreo douăzeci de ani. Într-o casă erau:

„...o rogojină pe un pat de scânduri, o masă cu mii de iscălituri pe ea şi o strachină spartă cum şi soba..."

Din nenorocire, însă, nişte tineri deşucheaţi au dărâmat şi sfărâmat

„cu dispreţ toate aceste rămăşiţe... de valoare."

În toate capitolele următoare: Pustnicul, Poiana Stânii, Peştera din Piatra Arsă, Vârful cu Dor, Excursiunea şi Concluziunea, stilul sfinţiei sale se ţine la aceeaşi înălţime ca şi în capitolele dântâi.

Câteva exemple şi vom termina:

„...Drumul şi pe de altă parte frumuseţea naturii excită pofta de mâncare; altfel stomachul fiind gol, natura i s-ar părea a fi îmbrăcată în doliu..."

„Sunt mulţi din vizitatorii Sinaii, cari poate pentru prima oară văd sau vizitează munţii; ei bine, îi consiliez ca să nu se mulţumească în acest caz a privi şi atâta tot, ci... să observe şi... să pipăie curiozităţile munţilor."

„Poziţiunea numită cu numele de Poiana Stânii este cea mai frumoasă şi romantică din toate... Cine e dispus pentru un dejun pe munte, aici în poiană îşi realizează dorinţa, fiindcă pe lângă celelalte frumuseţi ale naturii se află şi oarecari comodităţi."

Terminând, recomandăm şi celor ce au fost şi celor ce n-au fost la Sinaia interesanta broşură a părintelui Nifon. Sinaia, deşi în realitate e foarte frumoasă, totuşi văzută prin prisma poetică a sfinţiei sale, mai câştigă.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA