Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Emulaţiune

Două zile întregi, 10 şi 11 mai, vechea noastră cunoştinţă, d. Marius Chicoş Rostogan, pedagogul absolut, a urmărit cu cel mai viu interes, pas cu pas, pe elevii liceului „Traian" de la Severin, cari au fost aceea ce se numeşte le clou (cuiul) cu ocazia festivităţilor naţionale în anul acesta.

Prin multe emoţiuni a trecut ziua eminentul pedagog, şi ceea ce vedea ziua nu-l lăsa să doarmă noaptea. Acel cui al sărbătorilor regale i-a rămas la inimă.

După două zile de emoţiuni adânci şi de gânduri înalte, după două nopţi de insomnie, d. M. Ch. Rostogan intră vineri, 12 mai, dimineaţa, în clasă foarte posomorât.

Se vede bine, după fizionomia şi după mişcările eminentului profesor, că sufletul i-e încărcat.

De ce, oare?

Vom vedea îndată ce-l vom asculta.

Cititorul ştie, fără să mai alterăm modul normal de a scrie româneasca, micile particularităţi de pronunţare ale eroului nostru naţional-cultural.

Profesorul intră, cum am zis, posomorât; se uită lung la şcolari, clatină din cap considerându-i, apoi începe solemn.

Să-l ascultăm cu atenţia cuvenită.

Profesorul: No!... care dintă voi au fost ieri ş-alantăieri la paradie?

Şcolarul Ionescu: Am fost toţi, domnule...

Profesorul: Toţi?... bine! Văz't-aţi numa la paradie pe colejii voşti din ghimnazium „Traian" de la Turnul Zeverin, cari au vin't ...

Şcolarul Georgescu: Numa' după ei ne-am ţinut toată ziua, domnule; d-aia n-am venit ieri la şcoală.

Profesorul: N-aţi vin't ieri la şcoală, ha?...

Şcolarul Otopeanu: Nu, domnule, că te-am văzut şi pe dumneata că umblai după ei, şi...

Profesorul: No!... văz't-aţi numa?...

Şcolarul Ionescu: Dumitale ţi-era cald, domnule...

Profesorul: Ha!

Şcolarul Otopeanu: Te ştergeai mereu cu basmaua...

Profesorul (impacientat): Tu închide-ţi râtul!... No!... văz't-aţi numa ieri ş-alantăieri la paradie cum au fost cununate cu lauri şi înaltă aprobăţiune disţiplina aceea şi aplicăţiunea aceea, m' rog, pe carea au arătat-o şcolerii aceia?

Otopeanu: Păi ?

Profesorul: No!... văz't-aţi numa ce iaste lucrul acela, m' rog, carele se cheamă reşpectul dătorinţii (cu elevaţiune) carele este fundământul acelui lucru, m' rog, carele se cheamă adevăratul romăgnism?... Că-z eu ce vă spun în toate zilele, măgarilor! şi vă muştruluiesc (foarte sentimental) cu aceea dragoste, cu acel devotământ ca un adevărat părinte pântru copiii lui m' rog! ca să scot şi din voi, oameni... şi voi (foarte mâhnit) n-ascultaţi!

Şcolarul Otopeanu (afectat de mâhnirea profesorului): Ba, ascultăm, domnule!

Profesorul (schimbând tonul, foarte aspru): Ba n-ascultaţi, râtanilor! că dacă aţi fi ascultat, în atâta vreme, de patru ani, de când fac cu voi rotăţiune, mi-ar fi succes şi mie să vă scot o dată la un defilir în paradie; să capăt şi eu aceea înaltă aprobăţiune, carea este ca o recompenză, m' rog.

Şcolarul Anibal Ionescu (făcând zgomot în bancă, cu tonul înfundat cătră camaradul său Otopeanu): Astâmpăr'te, dom'le!

Profesorul (tunător): Ce-i acolo, animale? (Ia rigla de la tablă şi o joacă-n aer.)

Ionescu: Domnule! Otopeanu nu mă lasă-n pace.

Profesorul: Otopene! socoteşti că nu ţi-s urechile destul de lunji?

Otopeanu: Nu... domnule! nu i-am făcut nimica... el nu mă lasa pe mine.

Ionescu: Nu, domnule!

Profesorul (cu toată asprimea): Silenţium! No!... uitaţi-vă numa vitele, cum nu ştie asculta cu atenţiune când le vorbesc de un aşa lucru, m' rog, care ar trubui să provoace o emulăţiune... Pântru aceea, toate ostenelile mele cu cele mai din urmă metoade nu mi-au succes! (Se emoţionează treptat.) Pântru aceea doară ieri ş-alantăieri am simţit acel simţămint carele se numeşte, m'rog, penetrăţiune, când am văzut aceea mândretă de şcoleri ca o lejiune din acelea cari au vin't cu divul Traian şi au trecut întâi pe la Viminacium — Ionescule! — şi a doilea pe la Egreta-Drubetis — Ghiorghiescule! — pe podul lui Apolodor — Otopene!!! — ...aceea mândreţă de şcoleri, cu peptu-naintre, cu capu-ndărăpt, cu pas amăsurat pe muzică! (Ridică linia ca o sabie, scoate pieptul, înalţă fruntea.) Aşa şcoleri să fi avut, ca să fac cu ei, m' rog, un defilir! (Porneşte.) Links! rechts! links! rechts! links! Rechts! (Defilează pe dinaintea băncilor cu mult soldatesc.)

Şcolarii aplaudă foarte veseli.

Profesorul (oprindu-se ostenit): Aşa şcoleri romani îmi trubuia mie! da nu nişte loaze levantine ca voi, care nu ştiţi decât numa doară să vă rânjiţi şi nu aveţi reşpect pentru dătorinţă!

Şcolarul Ionescu: Domnule, tata spunea aseară c-a citit la gazetă, că zice că e acolo la Severin un profesor mare, l-a decorat regele, că zice că el...

Profesorul (cu humor): Ce e tată-tău?

Ionescu: E de aici, domnule!

Profesorul: Nu te-ntreb de unde-i, prostule! te-ntreb, ce-i?

Ionescu: Ce să fie, domnule!

Profesorul: Ce meşterşug are, boule? Ce-i? popă? negustor? hengher?

Ionescu: Nu, domnule... pantofar, zice că-l cheamă d. Costescu.

Profesorul: Pe cine-l cheamă d. Costescu? pe tată-tău?

Ionescu: Nu, domnule; pe profesorul de la Severin; zicea tata: aşa'profesor, halal să-i fie!

Profesorul: Spune-i tată-tău, şuşterului, aşa de la mine: ne, sutor, ultra crepidam, că-z doar nu toţi şuştării or să aibă compekenţa să se pronunţe obiectiv asupra metoaghelor de pedagojie care iaşte cea mai înaltă ştiinţă. Înţelesu-m-ai?

Ionescu: Nu, domnule !

Profesorul: Vina tată-tău şi mumii-ti, că te-or făcut prostovan!

Şcolarul Georgescu: Domnule, pe mine a zis tata ca mă trimete la Severin în gimnaziu... la d. Costescu.

Profesorul: Da tată-tău ce-i?

Georgescu: Avocat şi deputat...

Profesorul: Te poate trimite şi la Kecikemet! tot dejaba! daca n-ai aplicăţiune, n-are ce-ţi face, să fie nu Costescu, să fie, m' rog, şi cel mai emininke pedagog, m' rog să fie măcar şi Peştaloţiu! că-z doară te-am proboluit de atâta vreme, de patru ani, de când fac cu tine rotăţiune!

Otopeanu: Şi eu o să rog pe taica să mă trimeată tot la d. Costescu...

Profesorul: Da trimeată-te şi la furci!... (Schimând tonul:) No! basta cu colocvia! Nu vreau să vă las să mereţi mai departe în ghimnazium fără să aveţi şi voi o disţiplină. Curând acuma va veni finele anului, când vom arăta, m' rog, cu toţii onoratului ministeriu cum am ştiut să ne împlinim datorinţa, ca să căpătăm şi noi o înaltă aprobăţiune.

Pântru aceea dar, m-am hotărât ca de astăzi o oară pe zi să aibă o destinăţiune hotărâtă pântru muştruluială, ca să proboluim, m' rog, spiritul nostru de emulăţiune. De astăzi, vom începe să facem până la împărţirea premiilor ecserţir. Aceia dintă voi, cari vor avea mai multă aplicăţiune, vor fi amăsurat, corporali şi undrofiţiri, iar acele loaze, cari vor fi proşti, vor rămâne cătane proaste. Trubuie ca să arătăm şi noi, m' rog, onoratei azistenţe, care va fi de faţă ca să ne onoreză la un defilir, că ne-am dat osteneala, aşa că toţi musai să strije cu patriotism: virtus romana rediviva!

No!... acum să vă văz! toţi după mine la ecserţir, ca o lejiune traiană!

(Merge la uşă, o deschide de perete; apoi se-ntoarce, ia rigla ca o sabie, aşează pe copii în linie de companie, si porneşte urmat de micii legionari, comandând:)

Peptu-naintre! capu-ndărăpt! forverţ! marş! Links! rechts! links! rechts!

(Iese pe uşe. Copiii urmează foarte mândri pe comandantul lor. Ajung în curte.)

Profesorul (se opreşte şi comandă): Halt!

Şcolarii se opresc în repaos pe loc.

Profesorul asudat, se şterge cu basmaua: No! văz't-aţi că nu e vun lucru mare, dacă aveţi o ţâr de atenţiune şi de aplicăţiune?... Gândiţi-vă numa la reuşita aceea măreaţă — când onoratele matroane romane ale soţietăţii (cu mândrie prospectivă crescândă) vor arunca cununi de flori asupra voastă, şi feld-mareşalii şi gheneralii, şi onoratul ministeriu, şi toţi şpectaţii inşpectori, şi rejele şi rejina, şi cronprinţii, cari sunt, m' rog, mai mari ca un erţherţoc , vă vor da înaltă aprobăţiune, şi mie, profesorelui vost', pântru împlinirea dătorinţii după metoada mea, o distinţiune, m' rog, o decorăţiune până să mă pună în penziune, cum i-or dat şi Costescului, m' rog! — gândiţi-vă numa la reuşita aceea măreaţă, care, neam de neamul vost', nişte râtani! nu s-au învrednicit, mă rog!

Ionescu: Da!... da noi n-avem ca băieţii lu' d. Costescu, muzică.

Profesorul: Muzica nu-i de lipsă!... Destulu-ţi-i un trombetaş şi un dobaş la o mică lejiune romană!

Otopeanu: Eu bat toba, domnule!

Profesorul (obosit): S-o baţi pe pielea tată-tau, măgariule! No!... destulu-i pântru astăzi. Mereţi acas' cu mândrie la mamele voastre, şi mâne cu toţii iar la ecserţir!

Copiii vor să iasă în neregulă. Profesorul zbiară: „halt!" Ei se pun în rând şi ies pe poarta şcoalei, milităreşte, pe când profesorul le comandă cadenţa pasului: „links! rechts!"

Universul, 1900, 19 mai

TE-AR MAI PUTEA INTERESA