Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Five o'clock

Five o'clock pe englezeşte însemnează cinci ceasuri. În lumea mare, fiecare damă-şi hotărăşte o zi pe săptămînă (jour fixe), cînd primeşte, la ceasurile cinci dupăamiazi, vizite şi face musafirilor trataţie cu ceai ; de aceea se mai zice şi five o'clock tea, adică pe româneşte ceaiul de la cinci ceasuri. În genere, damele din lumea mare publică în carnetul lui Claymoor, spre ştiinţa numeroaselor lor cunoştinţe, ziua lor de primire. De exemplu, citim în l'Indépendance roumaine:

« Madame Esméralde Piscopesco, five o'clock tea tous les jeudis. »

« Azi e joi. Haide — zic eu — la madame Piscopesco. »

Feciorul în frac şi cu mănuşi albe mă introduce în salonul splendid al somptuosului hôtel Piscopesco. Dar nu văz pe nimeni… A! în fund! auz, în salonaşul intim de cel mai pur stil Louis XV, ciripind pe-ntrecute, ca doi scatii, două glasuri de coconiţe. Merg acolo. Madam Măndica Piscopesco cu surioara sa, madam Tincuţa Popesco. Cocoana Măndica mă întîmpină cu graţia-i obicinuită. Mărturisesc drept… Am mare slăbiciune de ceea de francezul numeşte la causerie, şi de aceea frecventez bucuros cercurile mondains. Îmi place adică, pe româneşte, să stau de vorbă cu damele din lumea mare. Găsesc în conversaţia lui mult mai multă graţie decît în conversaţia bărbaţilor. Femeile ştiu să spună o mie şi o sută de nimicuri într-un mod mult mai interesant decît spun bărbaţii lucrurile cele mai serioase… O floare, o panglicuţă o deosebire d-abia simţită între două nuanţe, un nimic, distilate prin mintea subtilă a unei femei şi exprimate prin acele dulci modulaţiuni de voce şi prin jocul acela încîntător al luminilor ochilor, capătă, pentru mine cel puţin, un farmec indicibil. Iată-mă dar în elementul meu… Aci desigur am să petrec cîteva momente delicioase.

Eu : Madam Piscopesco, daţi-mi voie…

Măndica: Vii tocma la pont.

Tincuţa: Ai fost…?

Măndica: Taci, tu! Las' să-l întreb eu… Ai fost aseară la circ?

Eu: Am fost.

Tincuţa: Cine mai…

Măndica: Taci, soro! n-auzi? (Către mine:) Ai văzut pe Miţa?

Eu: Pe sora matale?

Măndica: Nu… Pe Miţa, pe Potropopeasca a tînără?

Eu: Da; era într-o lojă în faţa mea…

Măndica (Tincuţii): Ai văzut?

Tincuţa (mie): Cu cin'…

Măndica: Taci!… (Mie:) Cu ce pălărie era?

Eu (încurcat): Cu…

(Tincuţa vrea să mă-ntrerupă.)

Măndica (astupîndu-i gura cu mîna): Cu o pălărie mare…

Eu (răsuflînd): Da…

Măndica (Tincuţii): Ai văzut? (Mie:) Bleu gendarme…

Eu: Da…

Măndica (mie): Cu pamblici vieux-rose…

(Eu dau din cap afirmativ.)

Măndica (Tincuţii): Te mai prinzi aldată?

Tincuţa: Stăi, să vedem… (Mie) : Era cu bărbatu-său.

Măndica (Tincuţii): Taci tu!

Tincuţa: Apăi, lasă-mă şi pe mine, soro!… Tot tu?

Măndica (mie): Era cu Potropopescu?

Eu (încurcat): Mi se pare că…

Măndica: Nu era cu Haralàmbina?

Eu (şi mai încurcat): Cu care Haralàmbina?…

Tincuţa: Cu mă-sa.

Eu: …

Măndica: …O bătrînă mică, urîtă, parcă-i o smochină uscată, şi gătită-gătită…

Eu (răsuflînd): Da.

Tincuţa: Cu părul roşu vopsit…

Eu: Da, da.

Tincuţa (Măndichii): Ai văzut?

Măndica: Ce să văz?… parcă mă-sa nu ştie! (Mie:) A venit cineva în lojă la ele?

Eu: …

Tincuţa: Mitică…

Eu: Care Mitică?

Măndica: Ei! care Mitică…

Tincuţa: Lefterescu, locotenentul…

Eu: Să mă credeţi, cuconiţelor, pe onoarea mea vă spun, că nu pot să zic, pentru că eu…

Măndica: Pentru că dumneata eşti cavaler şi nu vrei să spui.

Tincuţa: Da pe Lefterescu l-ai văzut în circ?

Eu: Mi se pare că era într-un stal, drept în faţa mea.

Măndica: Lîngă loja ei!… (Tincuţii:) Ai văzut? Ai înţeles acuma pontul?… Vezi, daca eşti proastă?

Tincuţa: Peste poate!

Eu (aruncînd o privire pe fereastră şi văzînd o trăsură închisă, care a tras la scară): Vorbeşti de lup şi madam Potropopesco la uşe.

Tincuţa: Ea!

Măndica: Vezi ce obraznică e!…

Eu (avînd un presentiment şi luîndu-mi pălăria): Doamnelor, daţi-mi voie să vă salut… Îmi pare bine că vă găsesc totdeauna vesele şi graţioase… Eu trebuie să mă retrag.

Tincuţa (tăindu-mi calea): Aşa degrab'?

Eu: Vă asigur că… o afacere… urgentă…

Măndica (acoperindu-mi uşa): Fără să iei măcar un ceai?

Eu (apăsat din ce în ce mai mult de negrul meu presentiment): Parol…

Măndica: Tocma acu?

Tincuţa (smulgîndu-mi pălăria): Peste poate!

(Eu, trebuind să cedez, cad zdrobit pe un puf.)

Feciorul: Madam Potropopesco.

(Măndica se face roşie, Tincuţa vînătă, eu galben. Madam Miţa Potropopesco apare, uimitoare de frumuseţe şi de toaletă ca totdeauna, purtînd pălăria bleu gendarme . Cele trei dame se sărută foarte afectuos.)

Miţa: E un ger afară, maşer, că nu-ţi poţi face o idee… Daca o ţinea aşa toată noaptea, se duce dracului rapiţa!

Eu: Nu crez… Am vorbit cu arendaşi…

Miţa: Aş! nu mi-a scris azi Potropopescu al meu?

Măndica (Miţii): Ai fost aseară…

Tincuţa (Măndichii): Taci, tu ! Las' să-ntreb eu. (Miţii:) Ai fost aseară la circ, madam Potropopesco?

Miţa: Da.

Măndica: Sin…

Tincuţa: Taci!… (Miţii:) Singură?

Miţa: Nu, cu maman

Tincuţa: Cu maman?… Bravo!

Eu (sculîndu-mă): Doamnelor, eu…

Măndica (împiedicîndu-mă să-mi iau palăria, şi încet) Tocma la pont? (Merge să apese nasturele soneriei.)

Tincuţa: Şi… era multă lume la circ?

Miţa: Foarte multă.

Măndica (sunînd prelungit): Ce slugi dobitoace!

(Feciorul vine.)

Măndica : Nu te-am chemat pe dumneata : treaba dumitale e să stai la uşe ; unde e dobitoaca de Roza ? Ce face cu ceaiul ?

(Feciorul iese.)

Tincuţa (Miţii): Era cineva dintre cunoscuţi?

Miţa: Mai nimeni… Era Costandineasca, Dumitreasca, Vasileasca, Georgeasca, Ogretinencile…

(Roza, subreta, apare.)

Măndica: Ce faci cu ceaiul ăla?

Roza: E gata, coniţă.

Măndica: Apăi, de ce dracu nu-l aduci odată?

Roza: E gata, în salon.

Măndica: Atunci de ce nu spui, proasto!

(Roza pleacă bombănind.)

Măndica: Să nu bombăneşti, obraznico!

(Toată vremea asta, madam Tincuţa Popesco tace, bătîndu-se pe palma stîngă cu un cuţit de sidef pentru tăiat corespondenţa ; pe cînd madam Potropopesco se consideră în oglindă, drăcuindu-şi un cîrlionţ rebel din frunte, care nu vrea să stea cum trebuie. Madam Piscopesco cu un gest degajat ne pofteşte în salonul cel mare la ceai. Un samovar şi un serviciu de argint cu coroană de conte dasupra monogramei E.P. — Esméralde Piscopesco — de toată frumuseţea.)

Tincuţa (Miţii): Apropo, nu mi-ai spus cine mai era la circ.

Miţa: Ba, ţi-am spus… Ogretinencile…

Tincuţa: Nu… Dintre bărbaţi…

Miţa: Dintre bărbaţi?

(Eu trec repede din salonaş şi-mi iau pălăria.)

Măndica: Nu iei ceaiul?

Eu (ţinîndu-mi în sus şi bine pălăria): Ba da.

Tincuţa: Mitică… nu era?

Miţa: Mitică?… nu ştiu care Mitică…

Tincuţa: Lefterescu!… sublocotenentul!

Eu (frigîndu-mă cu ceaiul, către Măndica): Pardon, eu trebuie să…

Miţa (rîzînd foarte veselă, către Tincuţa): A! Lefterescu! Mitică al dumitale…

Tincuţa: Ba al dumitale, obraznico!

Miţa: Ba al tău, mojico!

(Eu, scăpînd din mînă paharul cu ceai, împing pe madam Piscopesco cît colo, dau în lături pe fecior şi într-o clipă sunt în curte. În poartă întîlnesc pe bravul Lefterescu.)

Eu: Un'te duci?

Mitică: La five o'clock, la madam Piscopesco.

Eu: Fugi, nenorocitule!

Universul, 1900, 25 febr.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA