Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Fraţi radicali şi D. Dim. Sturdza

După o oarecare viaţă politică, d. Dim. Sturdza, până la cea din urmă reintrare a d-sale în minister, izbutise să-şi facă, în închipuirea mai a tutulor, o reputaţie, dacă nu de un foarte inteligent, dar de sigur de un foarte corect om de stat şi mai ales de finanţe. Metoda întrebuinţată de d. Dim. Sturdza pentru ajungerea acestui scop, deşi cam veche şi tocită, însă sigură în ţara noastră, consista în a se face d-sa teoreticeşte aprigul biciuitor al tuturor greşelilor, neregularităţilor, mai de multe ori numai închipuite, totdeauna exagerate până la absurd, săvârşite de partidul şi de guvernul adversar politic d-sale.

Într'o ţară ca a noastră, unde când afirmi ceva, nu ţi se cere şi dovezi, unde spiritul public nu are niciun element serios de control mai ales asupra luptelor ivite pe tărâmul ştiinţei de stat, reaua credinţă este de multe ori o bună temelie pentru clădirea unei frumoase reputaţiuni. Ca să treci de cel mai curat, n'ai decât să ponegreşti cu ori fără drept pe alţii; ca să te crează lumea om cinstit şi de treabă, n'ai decât să ocărăşti şi să osândeşti în vileag purtarea altora, chiar dacă dânşii au o bună purtare şi mai ales în cazul acesta. Dacă vrei să înşeli lumea, a zis un filosof, înşeală-o gros, că subţire, nu ţi se prinde. E mult numai până să-ţi faci o reputaţie frumoasă, şi în urmă poţi fără grijă să săvârşeşti însuţi păcatele, de care osândeai odată pe alţii buni nevinovaţi.

În cuvântări publice şi intime, în gazete, în publicaţii de tot felul, făţişe şi clandestine - o literatură întreagă de calomnii economico-financiare - aci ca d. Sturdza, aci ca baronul de Hahn, şi când iar sub cel mai discret anonim, actualul ministru de finanţe şi-a petrecut viaţa ponegrind administraţia financiară a guvernului conservator, biciuind nişte pretinse gheşefturi, născocite de fecunda d-sale închipuire, şi sfâşiind toate aşezămintele economice şi financiare ale acelui guvern, între cari mai vârtos monopolul tutunurilor. Cu încetul, izbuti să-şi întemeieze o reputaţie vrednică de pismuit. Toată lumea, mulţi chiar intre cei mai puţin naivi credea în adevăr în sfinţenia contabilului-moralist dela Mazar-paşa, şi în sfârşit acest călduros apărător al moralei în finanţe luă portofoliul vistieriei, apoi al lucrărilor publice şi acum în urmă iar al vistieriei, unde la urma urmelor îşi dete arama pe faţă.

*

D. Sturdza, înainte de a veni acum în urmă la Ministerul de Finanţe, pe când Regia monopolului de tutunuri îşi denunţase convenţia cu Statul pe motivul deslipirii Basarabiei de România, era în deaproape legături, în daraveri mari cu această Regie; se zicea chiar, că pentru nişte servicii ce le aducea Regiei, d. Sturdza primea în schimb o sumă destul de însemnată. Venind la minister îndată după aceea, şi fără ca daraverile d-sale cu Regia să se fi stins, d-sa aduce la începutul sesiunii acesteia în Cameră un nou proiect de lege pentru modificarea convenţiei cu Regia. Prin acest nou proiect, după chiar termenii raportului comitetului delegaţilor din Cameră, se restrânge cultura tutunului numai la şase judeţe; cultura pentru export se pune cu totul la dispoziţia Regiei, încât se desfiinţează în mod indirect; se înmulţesc greutăţile culturii mărindu-se mijloacele de perchiziţiuni şi adăogându-se penalităţile pentru contravenţii, sub cuvânt de a nimici cultura ilicită şi contrabanda, şi se micşorează rata anuală la 8.125.000, făcându-se ca Statul să intre ca părtaş la o parte din beneficiile ce va realiza Regia. Proiectul a fost, precum se ştie, respins în secţiuni şi în Cameră. După aceea d. Sturdza reveni acum din nou cu dânsul, prefăcut într'un chip ridicul, cum zicea chiar o gazetă radicală, adică preschimbat numai în aşternerea câtorva faze şi nimic mai mult. Ca şi la întâia oară, proiectul căzu şi de astădată.

În timpul pe când proiectul prefăcut într'un chip ridicul se afla pentru a doua oară în secţiunile Camerei, d. Manolache Costache în Senat a făcut ministrului finanţelor o interpelare, întrebând dacă este adevărat că Regia nu şi-a plătit de mult ratele, şi ce are de gând să facă guvernul în această privinţă. Iar d. Sturdza, - care în secţiunile Camerei ameninţa, că Regia monopolului se duce lăsându-ne în buget un minus de 9 milioane aproape, şi neavând noi ce-i face şi ce-i lua, - răspunzând în Senat la interpelarea d-lui Manolache Costache, afirma că guvernul este asigurat şi prin urmare să n'aibă grijă interpelatorul de vreo pagubă din partea Statului.

Iată un subiect bun pentru o filipică economico-financiară, cum numai contabilul-moralist dela Mazar-paşa era în stare să le facă. Câte coloane în Alegătorul liber, câte broşuri n'ar fi scris d. Sturdza în privinţa unei daraveri aşa de scandaloase!

Dar să trecem mai departe.

*

În zilele trecute vine de la Cameră în Senat proiectul pentru baterea celor 25 milioane argint în bucăţi de câte 5 franci. Acest proiect aşa cum era votat de Cameră, conţinea un articol, care prescria ca baterea nouei monede să se facă la Bruxelles.

În secţiunile Senatului s'a ridicat o adevărată furtună în contra acelui articol. Cum? Când aveam în ţară un palat al monedei, unde se pot bate bucăţile de argint cerute, tot aşa de bine şi mai ieftin decât în străinătate, noi să ne batem bani la Bruxelles? Şi tocmai d. Sturdza, românistul, naţionalistul cel mai fierbinte, să ceară una ca aceasta? Nu se poate, au zis unii dintre senatori, neapărat că n'a fost precugetare la mijloc; a fost o greşeală; de sigur d. Sturdza şi-a uitat sau n'o fi ştiind că avem şi noi un palat al monedei. Alţi senatori însă, cari auziseră că un oarecare bancher sau un om de afaceri din Bruxelles se află aici tiptil şi stă închis într'un hotel din Capitală, crezură tocmai contrariu de cei dintâi, şi cu toţii propuseră un amendament pentru înlocuirea articolului în chestiune. Amendamentul s'a votat, şi se spune cum că, imediat după votarea aceasta, d. Sturdza a dat de ştire bancherului belgian, care aştepta cu palpitaţie trecerea articolului cu pricina şi prin Senat, să-şi ia giamantanul şi să plece, deoarece nu mai este nicio speranţă.

– Unde eşti, d-le baron de Hahn, să înfierezi aceste gheşefturi, cum ziceai d-ta odinioară?

*

Şi nu-i numai atâta.

În proiectul de lege pentru construirea liniei ferate Mărăşeşti-Buzău, era un articol, prin care se hotăra că, în cazul când în pădurile Statului nu se vor găsi lemnele trebuincioase construirii, dânsele să se poată procura dela particulari. Toată lumea ştia întunecoasa afacere a d-lor Sturdza, Ion Ghica şi Comp., cu pădurea cea mare dela Adjud, afacere ce se poate numi o adevărată ruină pentru întreprinzătorii ei. O sumă de lemne tăiate, o mulţime de traverse gata pentru calea ferată zăceau şi zac de mult în acea pădure, fără speranţă de a se mai găsi muşterii pentru ele. Fiind însă astăzi a se construi linia Mărăşeşti-Buzău, şi aflându-se d. Dim. Sturdza la minister, se prezentă ocazie şi chip de a se găsi şi pentru acele mărfuri părăsite un bun muşteriu, cel mai bun, adică Statul.

– Da, însă articolul din proiect prescria, ca să se ia lemne dela particulari numai în cazul când nu s'ar găsi în pădurile Statului.

– Da, însă articolul ar fi avut puterea magică să stârpească lemnele trecute, prezente şi viitoare din toate pădurile lumii, afară de pădurea dela Adjud, până la completa ei desfacere: de vreme ce se pusese în proiect, fireşte că nu era să se mai găsească lemne în pădurile Statului. Şi pentru aceasta ne raportăm la logica economică a d-lui baron de Hahn.

*

Atât pentru azi şi încheiem cu vorba fabulistului:

Cunosc mulţi liberali la vorbe mari se'ntrec
Dar până în sfârşit cu oase se înnec.

Atâta numai, că proiectul monopolului a fost respins, articolul despre baterea monedei amendat, iar cel despre pădurea de la Adjud n'a avut o soartă mai bună. D. Sturdza a scăpat de trei ori ocazia de a se înneca: nu l-au lăsat fraţii liberali.

II

Într'unul din numerele trecute am arătat cum d. Sturdza, după ce şi-a fost întemeiat o reputaţie aproape universală în ţara noastră de cel mai corect om de finanţe, şi-a dat arama pe faţă la a treia intrare a d-sale în minister. Astăzi fiind ţinuţi a reveni asupra acestui subiect, începem prin a pune o întrebare, şi adică: Este adevărat că, înainte de intrarea d-sale în minister, d. Sturdza se afla personal vârît în daraveri cu concesionarii monopolului? Asta nu-i de tăgăduit. Este adevărat, cum am zis noi în rândul trecut, că . Sturdza primea dela capii companiei tutunurilor o sumă însemnată pentru servicii ce d-sa le făcea? E adevărat, de vreme ce nu am primit până acum nicio desminţire în privinţa acestei categorice afirmări, de vreme ce Românul de ieri, apărând pe d. Sturza în contră-ne, în două coloane nu găseşte loc să pomenească măcar de această afirmare, ce-am făcut-o în numărul nostru de Sâmbăta trecută.

Aşa dar este adevărat, că d. Sturdza făcea trebuşoare cu monopolul tutunurilor înainte de a lua portofoliul finanţelor, şi cum a luat acest portofoliu, cea dintâiu treabă a fost să puie numai decât la cale afacerea acestui monopol. Vor mai fi oameni, cari să crează că în toate acestea nu-i nimic incorect? fie; noi însă susţinem că afacerea tutunurilor este o afacere în adevăr scandaloasă. Cum? omul, care până acuma nu vedea în toate actele miniştrilor ţării sale decât gheşefturi şi iar gheşefturi; omul, care avea cutezanţa să arunce calomnia şi să atragă bănuiala publică asupra persoanelor celor mai cinstite; omul, care-şi da aerul şi vrea să treacă de sectar fanatic al moralei în finanţe - acest om, ieri om de treburi al companiei monopolului, astăzi, venind la minister, cea dintâi treabă pe care o face e să aducă un proiect pentru o tranzacţie cu monopolul, proiect care, chiar după zisa apărătorului său, după zisa Românului, este mai avantajos pentru concesionari ? Aceasta nu este un scandal?

*

Dar să ne întoarcem puţin privirile înapoi, spre a face critica istoriei acestei afaceri. Înainte de intrarea din urmă a d-lui Sturdza la finanţe, d-sa fiind, să nu uităm, omul Regiei monopolului, făcea de pe banca senatorială multe zile amare guvernului radical şi în deosebi d-lui I. C. Brătianu. Într'una şi fără să-i dea pas de răsuflare, îl necăjea cu interpelări şi lua o atitudine din ce în ce mai ostilă faţă cu guvernanţii. Radicalii noştri, simţind că se apropie nişte zile grele, - cum şi fuseră în adevăr cele din urmă ale acestei sesiuni -, se gândiră că va veni curând timpul când glasul şi votul d-lui Sturdza ar fi primejdioase, şi împreună cu dânsele şi votul d-lui Ion Ghica, - căci acesta, neavând glas, are numai vot. Aşa, prin urmare, radicalii trebuiră să ia din vreme o măsură prin care să paralizeze duşmănia acestor doi fraţi pe atunci opozanţi. Mijlocul fu lesne găsit.

D. Brătianu cunoştea cum stă d. Sturdza cu monopolul, şi ştia că d. Sturdza, cum e un om conştiincios, fiind îndatorat către Regie, are să se felicite de prilejul portofoliului, pentru a-i aduce acesteia cât se poate mai bune servicii. Aşa dar d. Brătianu, sigur că unde bate are să i se deschidă, oferi d-lui Sturdza portofoliul vistieriei, pe care acesta-l primi cu amândouă mâinile. Atunci, d. Brătianu îşi zise în gândul d-sale:

Tu, prea-curatule, faci opoziţie? Am să-ţi închid gura; am eu leac şi pentru tine; mi-a venit vremea să te dau şi pe tine de mal!

Şi în adevăr l-a şi dat. D. Sturdza, acel ideal de morală finanţiară întrupat, astăzi nu mai există. În locu-i avem un muritor de rând, supus, cum văzurăm, la ispită.

Atâta numai, că tranziţia a fost aşa de bruscă, încât lumea nu-şi poate da seama bine de cele întâmplate, şi de aceea ne vedem siliţi a reveni mereu asupra acestui trist subiect, până ce o vom lămuri în deajuns în privinţa minunatei schimbări la faţă a contabilului moralist dela Mazar-paşa.

*

D. Brătianu, chemând pe de o parte pe d. Sturdza la finanţe, pe de alta face semn majorităţii d-sale din Cameră, dându-i pe mână nobila victimă, care primeşte portofoliul ce i se oferă fără să simţă, de grăbit ce era, cursa fraţilor radicali.

Proiectul pentru tranzacţia cu monopolul cade odată, şi d. Sturdza, pe semne tot din zel pentru Regie, - căci d-lui e conştiincios - cutează a mai înfrunta un al doilea blam din partea fraţilor liberali. Proiectul cade a doua oară. Între întâia şi a doua cădere ale proiectului, d. Sturdza are din partea radicalilor şi gazetelor lor aceea ce merită, adică o adevărată huiduială, cum numai radicalii ştiu să ţi-o dea când te-apucă la largul lor. Aci trebue să lămurim încăodată, în treacăt, purtarea ziarului nostru faţă cu acest proiect, care n'a avut din parte-ne nici aprobare nici desaprobare. Noi, cum am zis şi ieri, am susţinut şi vom susţine totdeauna monopolul ca atare, nu din dragoste specială, ci fiindcă nu vedem deocamdată, pentru un condeiu de aproape zece milioane la rubrica veniturilor Statului, o dare indirectă mai sigură şi relativ mai dreaptă.

*

Astfel dar, d. Sturdza cade de două ori în Cameră, fără să mai pomenim de astădată şi de căderea articolului din legea pentru construirea liniei ferate Mărăşeşti-Buzău, articol în care se prevedea desfacerea pădurii Adjud a d-lor D. Sturdza, Ion Ghica şi Comp. Afară de acestea, mai sufere şi în Senat o a patra cădere cu votarea amendamentului pentru baterea argintului de 5 franci, nu la Bruxelles, cum vrea d-lui, ci la Bucureşti.

În Cameră, majoritatea d-lui Brătianu, având în frunte pe ilustrul urmaş presumptiv al d-lui Sturdza şi pretendent la portofoliul finanţelor, d. Buescu, respinge proiectul tutunurilor ca vătămător ţării şi avantajos concesionarilor monopolului. Cam scumpă, ce-i drept, dar bună lecţie. În Senat, tot majoritatea d-lui Brătianu votează amendamentul-Strat pentru baterea monedei în Bucureşti. Şi cine aduce acestei majorităţi cuvântul de ordine pentru a vota amendamentul opoziţiei? Un alt ilustru urmaş presumptiv al d-lui Sturdza şi pretendent la portofoliul finanţelor, un redactor-administrator al Românului, care pe semne crede că finanţele Statului se pot pune la cale tot aşa de lesne ca şi catastifele administraţiei jurnalului radical. Încă o lecţie, tot scumpă, dar bună şi asta.

*

Să ni se ierte deci nouă şi tutulor celor obişnuiţi cu respectul formelor de cuviinţă, legitima curiozitate ce am avut de a ştii cum rămâne cu d. Sturdza după aceste lecţii, pe care le-a primit dela fraţii radicali. Această curiozitate, noi, împreună cu toate organele opoziţiei, am rostit-o mereu chiar dela întâia cădere a proiectului pentru tutunuri; acum, după a doua cădere, mai rea decât cea dintâi, cum zice Scriptura, o rostirăm iar, şi iată că în fine tocmai Românul ia apărarea d-lui Sturdza. Ziarul radical caută să ne facă a înţelege că d. ministru al finanţelor, cu toate loviturile păţite dela majorităţile prea supuse ale colegului său dela interne, nu are de ce să se retragă din minister. Foarte bine, răspundem noi, fie şi aşa; asta e chestie de obraz, şi dacă nu se supără d. Sturdza de loc de cele păţite, noi nici atâta. O fi ştiind d-lui ceva; poate că o fi mai având de gând să aducă odată proiectul pentru tutunuri.

*

A fost dar o simplă curiozitate ceea ce ne-a făcut a întreba cum rămâne astăzi cu d. Sturdza, şi Românul se înşeală când bănuieşte că nouă ne-ar părea bine ca d. Sturdza să cadă dela minister. Nu; ne pare bine din contră ca d-sa să stea acolo dacă voieşte a fi tăvălit şi mai mult de majoritatea nemiloasă a radicalilor.

Judecând pe d. Sturdza ca om, ar trebui să avem compătimire pentru d-sa în urma celor ce a avut să sufere din partea haitei asmuţite de colegul d-sale dela interne; însă judecându-l politiceşte, ne pare foarte bine că are aceea ce merită să aibă. Autorul unei întregi literaturi de calomnii economico-financiare, omul care, ca cel mai de pe urmă radical, nu s'a sfiit a arunca noroiu asupra bărbaţilor celor mai oneşti din ţară, merită astăzi să fie tăvălit precum şi este, şi o merită atât pentru acele păcate ale trecutului său, cât şi pentru necorectitudinea purtării sale de azi ca ministru.

*

Încă puţine cuvinte pentru astăzi şi terminăm.

Românul pretinde că ne-ar plăcea să cadă d. Sturdza dela minister pentrucă această cădere ar pune pe guvern într'o poziţie anevoioasă. Adică, să ne permită a-l întreba, cum anevoioasă? Oare vrea Românul să înţeleagă, că guvernul s'ar afla într'o poziţie anevoioasă fiind lipsit de geniul financiar al d-lui Sturdza? Pentruce? N'are majoritatea raicală destule geniuri finanţiare? Nu sunt d-nii Buescu, Costinescu, Codrescu şi toţi membrii ilustrei comisii bugetare din Cameră? Noi din parte-ne mărturisim, că dacă am fi, ferească-ne Dumnezeu! în locul guvernului radical, găsindu-ne lipsiţi de geniul d-lui Sturdza şi având la îndemână atâtea altele, nu ne-am simţi de loc într'o poziţie anevoioasă. De aceea nici nu credem că ar fi acesta înţelesul frazei Românului, ci cu totul altul, şi adică: căderea actualului ministru de finanţe ar pune pe guvern într'o situaţie anevoioasă, pentrucă, a doua zi după întoarcerea d-sale pe banca senatorială, d. Sturdza ar face urmaşului său la portofoliu vreo câteva interpelări straşnice, cea dintâi în privinţa monopolului tutunurilor, care nu şi-a plătit ratele de atâta vreme şi care ameninţă să ne lase la veniturile Statului cu un minus de aproape zece milioane. Adică, fiul cel izgonit, destul de mâhnit chiar acum pe fraţii săi, cum e şi rău din fire, ar da pe faţă în vileag secretele scandaloase ale familiei, pentru ca să-şi răzbune de câte amărăciuni i s'au făcut.

Aceasta în adevăr ar fi pentru guvern o poziţie anevoioasă, ce noi, pentru cuvintele noastre, mărturisim că nu i-o dorim, preferind ca, până la închiderea sesiunii cel puţin, să rămână în minister d. Sturdza, asupra căruia vom mai reveni.

*

III

Am zis odată şi o mai repetăm: între cele mai mari neplăceri ale vieţii omeneşti este desigur şi polemizarea cu minţi radicale, cari pe lângă lipsa de judecată se mai bucură şi de darul relei credinţe.

Noi nu suntem aceia cari am ridicat cel din urmă chestiunea situaţiei ministeriale, ce s'a creat d-lui Sturdza după a doua cădere a proiectului său pentru tutunuri, respins de Cameră pe motivul, că este mai avantajos pentru concesionarii monopolului.

Desbătând această chestiune, am întrebat: este adevărat că d. Sturdza, înainte de a veni acum în urmă la Ministerul Finanţelor era amestecat personal în daraverile Regiei? Şi am adăogat că aceasta o ştie toată lumea, şi prin urmare nu-i un lucru de tăgăduit, aşa că şi Românul, care apără pe d. Sturdza, se face că n'aude această gravă întrebare şi nici nu pomeneşte măcar despre dânsa.

Apoi am mai întrebat limpede şi desluşit: pentru un aprig critică-tot finanţiar, cum fusese până acum d. Sturdza faţă cu oameni buni nevinovaţi, este oare corect ca, după ce a fost amestecat ca particular într'o afacere, să aducă, odată cu venirea sa la minister, un proiect de tranzacţie între stat şi întreprinzătorii acelei afaceri, mai avantajos acestora din urmă?

Aceste întrebări le-am pus noi, şi Românul, apărând pe d. Sturdza, nici gând n'a avut să ne răspundă la ele. Am arătat după aceea, cum credem noi că radicalii cu intenţie au vârît pe d. Sturdza în situaţia grea, în care e d-sa astăzi; iar la zisele Românului, că noi vrem să desbinăm guvernul radical dorind a-l vedea pus într'o poziţie anevoioasă prin retragerea d-lui Sturdza, am răspuns că nouă ne pare bine ca d. Sturdza să rămână în ministerul radical, spre a avea din partea roşiilor pedeapsa meritată pentru insinuările calomnioase, ce d-sa le-a aruncat odinioară fără nicio sfială şi cumpăt asupra celor mai oneşti bărbaţi politici ai ţării.

Publicul imparţial şi cu judecată ştie că atâta am zis în articolele noastre privitoare la d. Sturdza, atât şi nimic mai mult; n'am făcut prin urmare alta, decât am calificat de absolut necorectă purtarea d-lui Sturdza ca ministru.

Astăzi, Românul, supărat fireşte că arătăm publicului perfidia fraţilor radicali faţă cu mult încercatul d. Sturdza, ne aruncă în primul său o filipică înflăcărată, care nu se poate califica decât ridiculă. Organul radical ne dojeneşte, că de ce atacăm partidul său şi pe d. Sturdza, încercându-ne să aducem desbinare între fraţii roşii, şi declară că are o opinie cât se poate de rea întrucât ne priveşte. Opinia rea ce o are Românul despre noi o preţuim tot atâta cât şi opinia bună, ce o avem din partea oamenilor cuminte şi de treabă. Îi mulţumim din toată inima de onoarea ce ne face, şi sperăm că niciodată nu-şi va schimba această opinie, ceea ce pentru noi ar fi cauza unei mari mâhniri. Dar nu e numai atât.
Românul ne acuză de calomnie şi pretinde că pentru una ca asta, în orice altă ţară, noi am fi chemaţi înaintea tribunalelor spre a ne lua meritata răsplată.

La aceste ridicule rânduri ale gazetei din uliţa Doamnei, - după ce respingem acuzaţia ce ni se aduce, deoarece, cum arătarăm mai sus, această acuzaţie este absolut falsă, - răspundem că n'am avea deocamdată o altă dorinţă mai mare decât a fi chemaţi în faţa tribunalelor, pentru a lămuri mai pe larg prin viu graiu ceea ce n'am putut lămuri îndeajuns în strâmtul spaţiu al ziarului nostru. Din nenorocire însă, nu sperăm a ni se realiza această vie dorinţă, de vreme ce ştim cum că, oricât s'ar bizui obrazele radicale că duc la tăvăleală, nu ar avea cutezanţa, astăzi mai ales, să se expună a auzi apăsarea ce am fi siliţi s'o facem prin viu graiu în faţa tribunalelor.

Oricum însă, Românul, cu cutezarea cinică ce-l caracterizează, ne-a aruncat acuzaţia ridiculă de calomnie. La aceasta, noi răspundem iarăşi prin câteva întrebări.

Cine a aruncat adevărate calomnii asupra tuturor bărbaţilor politici ce nu împărtăşeau teoriile şi părerile cutare sau cutare?

Noi? sau Românul şi cu baronul de Hahn? Cine a dat la lumină o întreagă literatură populară de insinuări calomnioase, spre a atrage cu rea credinţă bănuiala publică asupra tuturor acelor ce nu se închinau în numele tatălui C. A. Rosetti, al fiului I. C. Brătianu ş'al sfântului spirit al lui Carada?

Noi? sau Românul şi cu baronul de Hahn?

Şi - măcar că trebue să fie foarte necăjiţi domnii dela Românul din pricina zilelor grele ce le va fi făcând d. Sturdza astăzi, în urma lămuririlor publicate de noi - oare n'ar trebui dânşii să roşească că au avut nesocotinţa ridiculă de a scrie rândurile ce le citarăm mai sus?

Ne mai având nicio speranţă în judecata şi buna credinţa minţilor radicale dela Românul, facem apel la publicul imparţial să răspunză la aceste întrebări.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA