Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Grămătici şi măscărici

Boierii noştrii odinioară, afară de rare excepţiuni, nu se prea dedeau la învăţătură de carte. Pentru aceea, aveau în genere nevoie de grămătici, copii, mai mult sau mai puţin deştepţi, ieşiţi din rândurile mojicimii şi procopsiţi cu carte şi condei la umbra mănăstirilor greceşti.

Slujba grămăticilor era să ţie socotelile curţii boiereşti, să scrie zapisele, corespondenţa şi jelbile boierului către divan şi la domnie. Un bun grămătic era mâna dreaptă a boierului, mai cu seamă la cele politiceşti.

Afară de grămătic, însă, orice boier care se respectă mai avea încă un alt slujbaş intelectual, tot atât de neapărat unei curţi boiereşti cu întinse relaţii sociale. Pe atunci, când nu se pomenea de viaţă publică şi când elita socială şi high-life se numea protipendadă, boierul, în loc de Capşa şi de Bar, avea sindrofie şi chefuri acasă, numa-n işlicel şi-n meşi; în loc de Hugo, avea un taraf de lăutari şi un măscărici.

Slujba acestuia era să spuie caraghioslâcuri la chef, să păcălescă pe musafiri şi chiar pe stăpânu-său şi să spună pe greceşte cocoanelor ceea ce damele aud azi pe franţuzeşte la Hugo.

Dar în afară de această îndatorire artistică, măscăricii, recrutaţi mai totdeauna dintre robi, pe lângă că mai făceau boierului şi servicii intime la împrejurări sentimentale, aveau şi o sarcină politico-socială.

Când boierul avea necaz pe cineva, când era mahmur din cine ştie ce pricină, când era scârbit până în suflet că l-a scos vodă de la ipolipsis, atunci punea pe măscărici la poarta curţii să pândească pe rival sau pe prietenii ori simpaticii acestuia, să le dea cu huideo, să le arunce murdării şi să-i înjure năstruşnic.

Boierul şedea cu ciubucul în pridvor şi striga: “Hahaha! înjură-l, mă! înjură-l bine, mă!”

S-a dus acea epocă patriarhală; s-a dus epoca de aur şi de lapte dulce; astăzi avem epoca de hârtie şi de cerneală violentă.

Boierii de atunci erau naivi; cei de astăzi sunt adânci; aceia erau grosolani, din topor; aceştia sunt cilibii şi subţiri.

S-au dus grămăticii cu călimările-n brâu şi cu pana de gâscă la ureche; astăzi ies din rândurile poporului tineri culţi şi independenţi, proletari intelectuali, cu carte şi condei si mai ales cu principii.

Aceştia nu mai scriu jelbi la divan şi la domnie; dumnealor fac articole politice în privinţa prerogativelor Coroanii şi asupra tacticei de opoziţie în urma evenimentelor de la 3 octombre — dată fatală pentru bazele regimului parlamentar.

Se-nţelege că, precum jalba scrisa de grămătic o iscălea odinioară, cu pecetea de la inel, boierul de bună credinţă, lumea schimbându-şi numai forma, tob aşa şi astăzi: profesiunile de credintă le scrie “cu îndelungă fidelitate” proletarul intelectual, iar boierul le subscrie “cu robustă convingere”.

Şi pentru ca să se păstreze cu scumpătate bunul obicei străbun, deşi nu mai au boierii noştri pe vechii şi inculţii măscărici, care să polemizeze din poarta curţii, avem, slavă Domnului, o presă a elitei sociale destul de spirituală şi de convenabilă:

“Combateţi-i, băieţi! combateţi-i «sarcastic» de tot!”

1895

TE-AR MAI PUTEA INTERESA