Editura Global Info / Literatură |
Ion Luca Caragiale / Iacob Negruzzi
Hatmanul Baltag
Operă bufă în 3 acte şi 5 tablouri de Iacob Negruzzi şi Ion Luca Caragiale. Muzica de Eduard Caudella
Persoanele:
Hatmanul Baltag
Comisul Stacan
Sotir
Ciraci: Pleaşcă, Duşcă, Buduşcă
Zulnia
Cucoana Arghiriţa
Ciraci, Invitaţi, Slujitori, Copii.
Scena se petrece pe malul Trotuşului în Evul-mediu.
ACTUL I
TABLOUL I
(Decorul: reprezentă un peisaj muntos. În stânga, din fund, până pe planul întâi, stânci acoperite cu pădure, toate practicabile. În fund, la stânga, deasupra stâncei celei mai nalte, turnul unui castel cu poartă de fier şi punte. De la poartă porneşte o potecă peste punte; poteca şerpuieşte pintre practicabile până în avant-scenă. Stâncile se lasă în jos, descrescând până în faţa scenei. De la picioarele stâncilor, în mijlocul scenei, începe un parc cu poteci. Este timpul despre ziuă. Steaua dimineţei licăreşte încă pe cer. La ridicarea perdelei s-aud cântând cocoşi. Ciracii dorm cu cânii de vânat la picioarele stâncilor, cu armele aşezate lângă dânşii; după introducerea orchestrei se lasă puntea castelului, poarta se deschide şi apar Baltag şi Stacan gătiţi de vînătoare. Baltag suflă din corn. Se face ziuă.)
SCENA I
BALTAG, STACAN şi CIRACII
Nr. 1
BALTAG
Sculaţi! Sculaţi!
Ciraci, vă deşteptaţi!
Colo, în zare, iată,
Lumina se arată,
Ne cheamă sus la munte, în codru-ntunecos,
Mistreţul crunt şi cerbul şi ursul fioros.
STACAN
Sculaţi! Sculaţi!
Ciraci, vă deşteptaţi!
Pe armăsari călare
'Aidem la vânătoare,
Cu suliţa, cu arcul, în codrul cel de fag
Sculaţi! vă cheamă cornul hatmanului Baltag!
CIRACII
Sculaţi!
Sculaţi!
Cu toţi vă deşteptaţi!
Pe armăsari călare,
'Aidem la vânătoare,
Cu suliţa, cu arcul, în codrul cel de fag
Sculaţi! ne cheamă cornul hatmanului Baltag!
Ensemble
BALTAG — STACAN — CORUL
În munţi la vânătoare,
Ce mândră desfătare!
Cu toţi să-ncălecăm,
În codru să plecăm!
STACAN (Recitativ)
Să plecăm în codru, da!
Dar trebui' mai-nainte
După obiceiul vechi şi cuminte!
(arătând cătră public)
A ne recomenda.
BALTAG
Eu sunt hatmanul Baltag,
Din strămoşi măreţi mă trag
Reprerestrăbunul meu
Cu vestit baltagul său,
Sub Ciubăr-Vodă cel Mare
Zdrobea hordele tatare.
Pentru-a sale vitejii,
Domnu-i hărăzi moşii,
Aşa mari, aşa de-ntinse
Cât cu ochii le cuprinse
De pe vârful istui munte,
Şi-l făcu boier de frunte
Asupra boierilor
Pentru vecii vecilor,
Dându-i numele „Baltag".
Din aşa strămoş mă trag!
CORUL şi STACAN
Şi „Baltag” l-a poreclit:
Din aşa viţă-a ieşit!
BALTAG
Dându-i numele „Baltag".
Din aşa strămoş mă trag!
STACAN
Eu sunt comisul Stacan,
Nici eu nu sunt bădăran
Reprerestrăbunul meu
Avea şi el darul său
Sub Ciubăr-Vodă cel Mare
Golea vajnic la pahare.
Pentru-acest talent vestit,
Vodă comis l-a numit
Peste buţi şi poloboace
Cu vinaţuri busuioace,
Roşii, albe, dulci ca mierea,
Dându-i toată privegherea
Asupra butoaielor
Pentru vecii vecilor,
Şi „Stacan” l-a poreclit.
Din aşa viţă-am ieşit.
CORUL şi BALTAG
Şi „Stacan" l-a poreclit
Din aşa viţă-a ieşit!
STACAN
Şi „Stacan" l-a poreclit
Din aşa viţă-am ieşit.
BALTAG
Aşa, din vremi bătrâne, trăiesc fără-ncetare
Baltagii şi Stacanii în chef şi vânătoare.
STACAN
Cine-şi petrece-n codri viaţa lui cu drag?
BALTAG
Tot hatmanul Baltag!
CORUL
Tot hatmanul Baltag!
BALTAG
Şi cine este-n pivniţi pe vinuri căpitan?
STACAN
Tot comisul Stacan!
CORUL
Tot comisul Stacan!
BALTAG
Dar şi ciraci ca dânşii, aşa buni vânători,
(arată pe ciraci)
Au fost mai rareori!
CORUL
Au fost mai rareori!
STACAN
Dar, nici în vremea veche, la chefuri n-au mai fost
Ciraci cu-atâta rost!
CORUL
Ciraci cu-atâta rost!
BALTAG
Aurora se ridică şi cerul e senin!
STACAN
Noroc la vânătoare!
CORUL
Să meargă toate-n plin!
TOŢI (repriză)
În munţi la vânătoare,
Ce mândră desfătare!
Cu toţi să-ncălecăm,
În codru să plecăm!
(Plecarea la vânătoare; procesie scurtă. Baltag şi Stacan pornesc întâi, după dânşii ciracii, ducând cânii, toţi suie pe deal pentru a dispărea în stânga. Baltag rămâne la urmă pe vârful unei stânci privind în zare spre dreapta, pe unde are să intre Zulnia. Stacan se întoarce şi-l trage afară din scenă. Joc de scenă, în vreme ce orchestra urmează în surdină motivul corului.)
SCENA II
SOTIR, apoi CUCOANA ARGHIRIŢA
SOTIR
(apare în dreapta, misterios, pe mişcarea motivului corului)
Poşta rurală: serviciul zilnic... Scrisorile loco se ridică dimineaţa până-n ziuă. (merge la copac în dreapta, în fund, şi ia dintre crengi o scrisoare.) „Prea graţioasei şi nobilei domnişoare Zulnia, la castelul străbunilor săi, loco!” (o pune în brâu, de unde scoate o alta.) „Prea strălucitului hatman Baltag, la castelul său, loco.” (miroasă plicul.) Trandafir! (pune plicul în crengi.) Cine a născocit scrisul şi scrisorile, desigur n-a putut fi un părinte de familie, ori şi dacă a fost, l-a bucurat Dumnezeu numai de băieţi. Una dintre primejdiile familiilor este abecedarul! Ce dar funest invenţia scrisului, pentru familiile cu domnişoare! Dar destule reflecţii filozofice pentru un factor poştal rural; să ne îndeplinim datoria... Poşta rurală, serviciul zilnic: Scrisorile loco se ridică dimineaţa până în ziuă. (Cucoana Arghiriţa intră repede prin stânga.) A! Cucoana Arghiriţa! M-a văzut.
ARGHIRIŢA
(merge la copac şi ia scrisoarea pe care a pus-o Sotir)
De mult te pândeam, jupâne Sotirache. Te-am prins în sfârşit.
SOTIR
Zău, cuconiţă...
ARGHIRIŢA
Taci! arată scrisoarea!...
SOTIR
Care?
ARGHIRIŢA
Pe cea cătră duduca Zulnia... Sotirache, nu umbla cu mofturi. Dă-mi-o numaidecât!
SOTIR
Dar jur că...
ARGHIRIŢA
Nici o vorbă... dă-o degrabă, îţi ştiu eu, meştere Sotirache, meşteşugurile d-tale de mult.
SOTIR
Cred şi eu, din tinereţe.
ARGHIRIŢA
Aud? dă-mi biletul. (Sotir încolţit dă scrisoarea din brâu, Arghiriţa citeşte.) „Prea graţioasei şi nobilei d-rei Zulnia... loco... Prea graţioasă şi nobilă cuconiţă! Dacă inima d-tale ar fi aşa de simţitoare, pe cât chipul şi toată fiinţa îţi sunt de fărmecătoare, un om care te adoră şi ar cuteza să ţi-o spună şi să te întrebe, ar putea el să spere vreodată a fi fericit?” (returnela romanţei, Zulnia cântă.)
SOTIR
St... Duduca... (ei s-ascund după copac.)
SCENA III
ZULNIA, ARGHIRIŢA, SOTIR
Nr. 2
ZULNIA
(Romanţă)
I
Auroră mândră, ah! spune-mi mie
Dacă viteazul ce am zărit
Cunoaşte dorul ce mă sfâşie,
Cunoaşte oare cât m-a rănit?
De când pe dânsul eu l-am văzut,
Liniştea vieţii, ah! am pierdut!
II
Îl văd oriunde, prin flori, prin stele,
Îl văd în cartea ce o deschid,
Îl văd în visul nopţilor mele
Când spre odihnă ochi-mi închid.
De când pe dânsul eu l-am văzut,
Liniştea vieţii, ah! am pierdut!
III
Dacă Ursita încântătoare
Ar vrea vreodată să-l dobândesc,
O fericire alta mai mare
Nu pot pe lume să mai doresc.
Ah! lânga dânsul ar fi un trai
Mai bun, mai dulce decât în rai!
ARGHIRIŢA (apărând)
Sărmănică, sărmănică!...
ZULNIA
Mătuşica?
ARGHIRIŢA
N-am bucurie, te-am pierdut. Acum înţeleg eu fantasiile tale, cura d-tale cu apă neîncepută până-n ziuă.
SOTIR
(iese pe furiş în dreapta, aparte)
O scena intimă de familie, nu-i locul nostru aici. Întâia calitate a unui factor poştal rural este discreţia serviciului zilnic: scrisorile loco se ridică dimineaţa până-n ziuă. (iese.)
ZULNIA
Ei da, mătuşică. De vreme ce ştii, de vreme ce nu-ţi mai pot ascunde nimica, trebuie să-ţi spun tot, să te fac să-nţelegi.
ARGHIRIŢA
Ce să-nţeleg! ce vrei să-nţeleg, decât că eşti o copilă naivă, o neroadă, o nebună!
ZULNIA
Dacă sentimentul...
ARGHIRIŢA
Taci cu sentimentul. Parcă numai d-ta ştii ce-i sentimentul, întreabă-mă pe mine, să-ţi spun eu ce-i sentimentul. Nu înţelegi că ai a face cu un bărbat? Ştii tu ce sunt bărbaţii?
ZULNIA
Mătuşică...
ARGHIRIŢA
Să-ţi spun eu ce sunt bărbaţii, să-ţi spun eu ce-i sentimentul.
Nr. 3
CUCOANA ARGHIRIŢA
(Rondo)
Sentimentul, nepoţică,
Pentru noi e un păcat;
Te pândeşte la potică,
Ca un hoţ, orice bărbat
Te ocheşte,
Te-ameţeşte,
Te uimeşte,
Te vrăjeşte,
Până când deodată, haţ!
Ţi-a prins inimioara-n laţ!
Îl iubeşti
Şi te jertfeşti...
Însă... pace!
N-ai ce-i face
Bărbatul cel mai de soi
Încă e un marţafoi.
II
Nu m-ai crede când ţi-aş spune
Că odată chiar şi eu
Am avut visuri nebune
Pentr-un mândru paraleu.
Mă pândise,
M-ameţise,
Mă uimise,
Mă vrăjise,
Până când deodată, haţ!
Mi-a prins inimioara-n laţ!
L-am iubit
Şi m-am jertfit;
Însă... pace!
N-ai ce-i face
Bărbatul cel mai de soi
Încă e un marţafoi!
III
Aşadar şi prin urmare,
Sentimentu-i un păcat;
Fii în veci fără-ndurare
Chiar de-ţi place vrun bărbat,
Învârteşte-l,
Răsuceşte-l,
Ameţeşte-l
Şi vrăjeşte-l,
Până când deodată, haţ!
Tu să-i prinzi inima-n laţ!
Nu-l iubi,
Nu te jertfi,
Fiin'că pace!
N-ai ce-i face
Bărbatul cel mai de soi
încă e un marţafoi!
ZULNIA
Aşa o fi fost cu paraleul d-tale, dar cu cavalerul meu nu-i tot aşa!
ARGHIRIŢA
Eşti o copilă fără minte; toţi ca unul!
ZULNIA
El ca toţi! Peste putinţă! Un erou!
ARGHIRIŢA
Ca şi paraleul meu!
ZULNIA
Un mare vânător, un Nemrod!
ARGHIRIŢA
Ca şi paraleul meu, un nerod!
ZULNIA
Frumos!
ARGHIRIŢA
Ah!
ZULNIA
Mândru!
ARGHIRIŢA
Ah!
ZULNIA
Sentimental!
ARGHIRIŢA
Brutal, senzual, desigur un marţafoi!
ZULNIA
Delicat, duios!... O să mă iubeasca, o să-mi fie credincios, supus.
ARGHIRIŢA
Credincios, supus, niciodată nu spera!
ZULNIA
Sunt sigură...
ARGHIRIŢA
Ai să vezi!...
ZULNIA
Poate paraleul d-tale, dar el...
Nr. 4
ARGHIRIŢA
(Dueto)
Ia dă-mi pace, nu-mi mai spune!
Toţi ca unul, draga mea...
ZULNIA
Nu-i aşa!(bis)
ARGHIRIŢA
Toate fetele-s nebune...
Ai să te căieşti amar!
ZULNIA
În zadar! (bis)
Nu-i ca dânsul altu-n lume!
ARGHIRIŢA
Mofturi! glume!
ZULNIA
Mă iubeşte!
ARGHIRIŢA
Viclenie!
ZULNIA
Îl iubesc!
ARGHIRIŢA
E nebunie!
ARGHIRIŢA
(Arie)
Domnişoara pătimeşte
Pentr-un tânăr cavaler,
Îl admiră, îl iubeşte
Parc-ar fi căzut din cer!
Ha! ha! ha! ha! Va veni însă o vreme,
Nu te teme,
Când părerea-ţi vei schimba,
Ha! ha! ha! ha!
ZULNIA
(Arie)
În zadar, orice vei zice!
Îl iubesc cu mare dor,
Sunt răpită, sunt ferice,
Sper un mândru viitor;
Da! da! da! da!
Va veni odată-o vreme,
Nu te teme,
Când părerea-ţi vei schimba,
Da! da! da! da!
Ensemble
ZULNIA
În zadar orice vei zice!
Îl iubesc cu mare dor,
Sunt răpită, sunt ferice,
Sper un mândru viitor.
Da! da! da! da!
ARGHIRIŢA
Domnişoara pătimeşte
Pentr-un tânăr cavaler,
Îl admiră, îl iubeşte,
Parc-ar fi căzut din cer!
Ha! ha! ha! ha!
etc.
(Sfârşitul tabloului I)
TABLOUL II
(Decorul reprezentă pivniţa hatmanului Baltag: două bolţi mari, una în planul întâi, alta în planul II. Fundalul şi culisele arată rânduri superpuse de butii mari şi mici, toate cu inscripţii de vinuri şi proveninţa vinurilor: Cotnar Busuioc, leat 5475[ii] ; Odobeşti alb, [leat] 5603; Uricani roş, leat 5246; Nicoreşti profir, leat 5325; Drăgăşani corniţa-ruginiu, leat 5482. Interiorul pivniţei este luminat de un mare policandru spânzurat de arcul bolţei din faţă, policandrul e făcut dintr-un mănunchi de coarne de cerb, pe muchiile buţilor stau înfipte sfeşnice tot de corn, de arcul bolţei din faţă, stau aninate stemele familiilor Baltag şi Stacan. Cea dintâi înfăţişează un scut împărţit în patru cartiere, care poartă de-a curmezişul un baltag de argint şi deasupra un coif cu vizieră şi cu un păunaş mare resfirat, în cele trei culori româneşti. De mânerul baltagului atârnă o panglică cu deviza: „În noaptea timpurilor” — „Totdeauna-n luptă!” A doua stemă reprezentă un scut împărţit cu o diagonală în două jumătăţi, una albă, alta roşie. Scutul poartă în mijloc un borcan şi de-o parte şi de alta, unul sus şi altul jos, două pahare; de partea albă, un pahar roş, de partea roşie, un pahar alb, de toartele borcanului atârnă câte-o panglică cu deviza: „Totdeauna plin, totdeauna gol”. În mijlocul teatrului sub policandru o cadă rotundă, răsturnată cu fundul în sus şi de jur împrejur mai multe balerce mici, asemenea. La ridicarea perdelei, slujitorii hatmanului gătesc de masă pe cadă, aprind făcliile şi sfeşnicele care se lasă şi se ridică cu un lanţ pe scripăt şi aşază balercele de jur împrejurul căzei ca scaune. Intrarea în pivniţă este în planul din urmă la stânga pe-o scară, prin deschizătura căreia bate lumina de afară.)
SCENA I
Nr. 5
COR DE SLUJITORI
Hai copii curând la treabă,
Cornul sună, ascultaţi!
Masa s-o gătim degrabă,
Vin flămânzi şi însetaţi!
BUCĂTARUL
Când se-ntoarce de la munte
Vânătorul obosit
Are poftă de mâncare.
CHELARUL
Mai cu samă de chilit.
CORUL
Hai copii curând la treabă,
Cornul sună, ascultaţi!
Masa s-o gătim degrabă,
Vin flămânzi şi însetaţi.
1 FECIOR
Sunt toate la locul lor?
2 FECIOR
Toate!
3 FECIOR
Mistreţul e fript?
BUCĂTARUL
Încă două învârtituri şi-i gata. Iată azimile vin de la cuptor!
1 FECIOR
Halal să le fie. Dacă n-ar avea vânătorii feciori ca noi...
BUCĂTARUL
Şi bucătar ca mine...
1 FECIOR
Nu ştiu zău, cum le-ar merge.
BUCĂTARUL
Să te întorci ostenit de la munte şi să nu găseşti o friptură bună de mistreţ ş-o şuncă de urs, o ciosvârte de cerb pe varză, şi ca să nu fugă de pe tavă, păzită de jur împrejur de 12 cocoşi sălbateci...
CHELARUL
Toţi cerbii şi toţi cocoşii tăi n-ar plăti mai mult decât o ciorbă de borş cu ştir, dacă n-ar fi chelarul cu vinurile lui.
(Cornul sună.)
1 FECIOR
Aţi auzit?
TOŢI
Cornul? Vin!
(Repriză Nr. 5. Slujitorii ies.)
SCENA II
BALTAG şi STACAN
STACAN
(urmărind pe Baltag, care a intrat întâi cufundat în gânduri)
Să-şi bată joc toţi vulpoii nevârstnici de mine, să-mi dea cu tifla toţi vătuii[iv] agiamii, dacă pricep eu ceva.
BALTAG
Ce vrei să pricepi?
STACAN
Vreau să pricep cum se poate rătăci omul într-o pădure pe care o cutreieră cruciş şi curmeziş de mic copil, toată ziulica, unde cunoaşte toate cărările, unde toţi copacii îi sunt vechi prieteni.
BALTAG
De ce adică nu s-ar putea?
STACAN
Şi fără asta, cum se poate pierde un vânător într-o pădure, când aude mereu cornul tovarăşilor? De câte ori nu ţi-am chiuit? De câte ori nu ţi-am sunat? Pe unde nu te-am căutat?
BALTAG
Dar dacă m-aş fi rătăcit într-adins?
STACAN
Cum să te rătăceşti într-adins?
BALTAG
Zic aşa într-adins, ca să nu te mai miri de ce nu m-ai putut găsi.. (pauză.) Mai pofteşti să zici ceva!
STACAN
Cum nu?
BALTAG
Ce?
STACAN
Vreau să ştiu cum se poate un vânător, — şi ce vânător! — să umble o zi de vară întreagă fără să ucidă măcar o vrabie?
BALTAG
N-am ucis, fiindcă n-am tras.
STACAN
Cum?
BALTAG
M-am rătăcit de voi, am umblat pe gânduri de colo până colo, până ce m-am pomenit la marginea pădurii, devale, de unde plecasem azi-dimineaţă şi unde m-aţi găsit culcat adineaori, când v-aţi întors. Am şezut toată ziua trântit la umbră: auzeam goarna, auzeam cornul şi chiotele, dar nu v-am dat răspuns, fiindcă nu voiam nici eu să vă stric petrecerea voastră, nici voi să mi-o stricaţi pe a mea... Eu petreceam destul de bine.
STACAN
Să mă sfâşie toţi mistreţii din lume, dacă pricep cât negru sub unghie!
BALTAG
Vrei numaidecât să pricepi?
STACAN
Numaidecât.
BALTAG
Ascultă, comise. Nu mai sunt ce m-ai ştiut pân-acuma. Nu-mi mai place nimica din câte îmi plăceau odinioară, sunt alt om... nu-mi mai plac petrecerile, mi-e silă de tot... de tot!
STACAN
Ei, dar ce-ţi place?
BALTAG (sentimental)
Îmi place să stau singur la umbră, lângă fântâna din vale, să mă gândesc... să mă gândesc... să mă gândesc...
STACAN
Să te gândeşti, să te gândeşti... la ce să te gândeşti?
BALTAG
La ce?
Nr. 6
(Arie)
Prin păduri la vânătoare
Să gonesc sălbatici fiare
Este în zadar.
Nu-i ca-n vremea cea trecută.
A mea linişte pierdută
N-o mai capăt iar.
Să ucid îmi este milă,
Un chip gingaş de copilă
Gândul mi-a vrăjit,
Vin', ah! vino păsărică,
Vin' în colibioara mică
Ce ţi-am pregătit!
STACAN
Păsărică, colivioară?
BALTAG
Da!
STACAN
Stigleţi?
BALTAG
Tu nu ştii!
STACAN
Ce să ştiu, am înţeles; sti... gleţi! Acu pricep eu pentru ce de câteva zile nu-ţi mai sunt boii acasă... A! dar bine c-am aflat. Poate să mor şi să nu-ţi scot stigleţii din cap!
BALTAG
Nu te-ncerca!
STACAN
Cum ai zis?
BALTAG (rar)
Nici nu te-ncerca!
STACAN
Ai să vezi d-ta. Auzi, înamorat! auzi, sentimental! D-ta n-ai trecut pe unde am trecut eu, eu am trecut pe unde treci d-ta, eu am fost amorezat, stimabile domn, de-am umblat călare pe trestie trei nopţi de-a rândul prin curte, fără să-mi pot găsi casa. Auzi, amorezat? Stigleţi... mofturi. Un Baltag, floarea vânătorilor, aş! ar râde şi cerbii!
BALTAG
Poate râde cui îi place.
Nr. 7
STACAN
(Cuplete)
I
Hatmane, vino-ţi în fire,
Văd că rău te-ai încurcat
Cu suspinuri şi simţire
De muieri eşti fărmecat.
Ele-ţi fac mii
De nebunii,
De jucării,
De boscării,
Cochetării
Şi istorii,
Şi de nu zici la vreme: stai!
Să ştii că sigur de dracul dai.
Căci la urmă, în sfârşit,
Poezia cum se curmă?
Ajungi râsul mahalalei,
Ajungi Vlad îmbrobodit.
II
Nu m-ai crede când ţi-aş spune
Că şi eu în viaţa mea
Am avut visuri nebune
Pentru-o mândră turturea.
Îmi făcea mii
De nebunii,
De jucării,
De boscării,
Cochetării
Şi istorii,
Până mi-am zis: Stacane, stai!
Dacă de dracul nu vrei să dai!
Căci la urmă, în sfârşit,
Poezia cum se curmă?
jungi râsul mahalalei,
Ajungi Vlad îmbrobodit.
BALTAG
Frumos cântec, dar nu se potriveşte la toţi...
STACAN
Ba la toţi, şi mai cu samă la cei ce cred ca tine... Ia ascultă, hatmane, suntem prietini vechi, cu una cu două, vezi d-ta că n-am să te las eu să te dai de mal, pentru păsărele!
BALTAG
O să-ţi răceşti gura degeaba!
STACAN
Am să te fac de râsul ciracilor. (Returnelă, ciracii intră.)
SCENA III
BALTAG — STACAN — CORUL
Nr. 8
Ensemble
(intrare şi scena)
Hai cu toţi la masă mare,
Haidem să ne veselim,
Dup-atâta vânătoare
Să bem, să benchetuim!
STACAN
Staţil Staţi! Staţi!
Ciraci flămânzi şi însetaţi!
Staţi ş-ascultaţi
Minune,
Ceea ce vă voi spune.
CIRACII
Minune? Ce minune? Ce zici?
STACAN
Din voinici
Când unul ar căpia
Şi s-ar amoreza,
Şi la urma urmelor
S-ar pleca muierilor,
N-ar fi în feliul său
Un mare nătărău?
CIRACII
Ba zău!
Un mare nătărău!
STACAN
Staţi, dar staţi
Ciraci flămânzi şi însetaţi,
Ca s-ascultaţi
Cu groază
O veste caraghioază!
CIRACII
O veste caraghioază?
Ce spui!
STACAN
Dumnealui
Amicul nostru drag,
Hatmanul Baltag,
Floarea vânătorilor,
Floarea băutorilor,
Este, pe legea mea!
Amorezat lulea!
CORUL
Ha! ha!
Amorezat lulea!
BALTAG
Ce nebunie!
Şi chiar aşa să fie
Vouă ce vă pasă?
CORUL
Cum ce ne pasă!
STACAN
Ba prea ne pasă!
BALTAG
Lăsaţi-l! Este iar o prostie
De-a lui... haidem la masă!
TOŢI
La masă! la masă! la masă!
(Repriză)
Hai cu toţi la masă mare! etc.
( BALTAG, STACAN, CIRACII şed toţi la masă pe poloboace, Hatmanul la dreapta, Stacan la stânga, toţi râd şi fac vuiet, afară de Baltag)
STACAN
(dispus)
Acuma cine ştie un cântec frumos, să-l zică, cine ştie o poveste bună s-o spuie, cine ştie mofturi noi de prin călindare vechi să le scoată răpede la maidan, ca icrele proaspete... Haide Pleaşcă, tu te cam pricepi.
PLEAŞCĂ
Am auzit că de câtăva vreme la bencheturi se poartă grozav...
DUŞCĂ
Şervete.
PLEAŞCĂ
Nu!... şervete nu se mai poartă...
BUDUŞCĂ
Dar ce?
PLEAŞCĂ
Calambururi, culmi şi alte mici jocuri de salon, pe cât de amuzante, pe atât de instructive... Mă rog, dacă doriţi ceva cam aşa, eu, Duşcă şi Buduşcă, vă putem servi, — începe, Duşcă.
DUŞCĂ
Un moş al meu s-a însurat, cu o văduvă, dar ce femeie, ce casnică... îngrijea de casă, de bărbat, culmea îngrijirii. Închipuiţi-vă, când pleca bărbatul de-acasă, când se întorcea, şi chiar aşa peste zi, îi ştergea...
PLEAŞCĂ
Ciobotele?
DUŞCĂ
Nul — îi ştergea... câte-o palmă! (râsete.)
STACAN
Bravo, Duşcă! Bun! Ce stai pe gânduri, hatmane?
BALTAG
Beţi înainte voi şi spuneţi, ascult.
PLEAŞCĂ
Rândul tău, Buduşcă!
BUDUŞCĂ
Mă rog, care dintre d-voastră a cunoscut pe Ghimiş Mangafa zaraful?
PLEAŞCĂ
Eu l-am cunoscut, delicată persoană.
BUDUŞCĂ
Delicată? dimpotrivă. Poate că tu ai cunoscut pe altul! Ghimiş avea daraveri multe cu toţi bancherii din lume, avea casă mare, slugi vreo douăzeci. Dar mojic, grosolan, brutal, culmea brutalităţii. În fiecare dimineaţă bătea... câte-o depeşă. (râsete.)
STACAN
Bravo!
PLEAŞCĂ
Toţi câţi sunteţi aici, aţi văzut cai slabi?
TOŢI
Fireşte!
PLEAŞCĂ
Da! Dar nici unul dintre voi n-a văzut un cal aşa de slab cum am văzut eu mai alaltăieri. Era slab... slab, culmea slăbiciunii, nu putea sa tragă... o ţigară! (râsete.)
STACAN
Bravo Pleaşcă, dă-i nainte, ai viitor, nu râzi, hatmane?... Hatmanul astăzi n-are chef de nimic băieţi, d-nealui se gândeşte, se gândeşte... se gândeşte!
DUŞCĂ
La ce se gândeşte?
STACAN
La stigleţi, nu v-am spus adineaori?
PLEAŞCĂ
Dacă-i aşa, să-i spun eu o istorie foarte sentimentală. O să-i placă.
BALTAG
Iar un calambur?
PLEAŞCĂ
Zău nu!
BALTAG
Să vedem!
PLEAŞCĂ
Era odată... (bea) era odată un tânăr şi nobil cavaler. Acest tânăr şi nobil cavaler se amorezase straşnic de-o primadonă, cea mai vestită primadonă din lume, privighetoare... Mă rog, zi-i privighetoare ş-o lasă.
BALTAG
D-ra Patti?
PLEAŞCĂ
Tocmai... o iubea!... (bea) o iubea! (bea) o iub...
STACAN
Bea! destul de trei ori; o iubea, am înţeles, şi pe urmă ce făcea?
PLEAŞCĂ
Vezi c-o iubea foarte mult, aşa de mult, încât ea, care ştia cât o iubeşte, i-a pretins să-i dăruiască tânărul cavaler nişte juvaericale de 7, 8 ori mai scumpe decât leafa lui pe o lună. Ce-a făcut nenorocitul tânăr?
DUŞCĂ
De desperare şi-a băut leafa pe-o lună într-o sară!
STACAN
Şi diurna!
PLEAŞCĂ
Nu, s-a dus la juvaergiu!
DUŞCĂ
Pe la ce ceas?
PLEAŞCĂ
Asta nu se spune, a intrat la juvaergiu.
DUŞCĂ
Pe unde a intrat?
PLEAŞCĂ
Asta nu-i treaba d-tale, a luat frumuşel ce i-a trebuit şi s-a dus foarte emoţionat, tot într-o fugă, la privighitoarea lui şi, punându-i la picioare juvaericalele dorite, n-a putut să zică decât două vorbe italieneşti: „Ah! Carapati”. (râsete, Baltag se scoală protestând.)
BALTAG
A! Asta e-o infamie.
STACAN
Se-nţelege că e infamie. N-ai auzit cum a luat juvaericalele... (bea.) Ei! m-aţi plictisit cu mofturile voastre! Care e culmea calamburului? (tăcere.) Să faci un măgar-ambur. (râsete.) Ei! s-a încheiat cu jocurile de cuvinte. Tăceţi toţi şi puneţi mâna pe stacane, că am sa vă cânt.
Nr. 9
Brindisi
STACAN
I
E soarta blăstemată
A celor bieţi sărmani
Ce n-au gustat vrodată
Vin vechi de Drăgăşani.
II
Dacă din piept amarul
Voieşti să-l îndulceşti,
Umple-ţi degrab' paharul
Cu vin de Odobeşti!
III
Şi jur că pe-astă lume
Treci viaţa în zadar,
De nu bei vin cu spume
Din deal de la Cotnar!
IV
Trăiască vinul, vinul!
Umpleţi paharul meu,
Să uit necazul, chinul,
Să beau, să beau mereu!
PLEAŞCĂ
E cântec nou, nu-mi place, dacă vreţi cântec de masă poetic, ascultaţi: l-am învăţat de la un moş al meu!
Nr. 9 bis
PLEAŞCĂ
(Arieta)
Ploschiţa mea, iubit vas,
Pasere cu dulce glas,
Eu în sus când te ridic
Tu îmi cânţi cu glic-lic-lic,
Şi mă săruţi tot în nas,
Pasăre cu dulce glas,
De nu-mi vine să te las,
Ploschiţa mea, iubit vas!
Nr. 9
(Repriză)
TOŢI
(Andante)
Şi nu-l mai săruta-n nas
Pasere cu dulce glas!...
TOŢI
Bravo!
DUŞCĂ
Unde e moşul tău care te-a învăţat?... să trăiască!
PLEAŞCĂ
A murit sărmanul, nu-i mai cântă glic! lic! lic!
STACAN
(se ridică)
Măi ciraci, ia ascultaţi, să vă întreb un lucru. La chef suntem noi bre, ori la parastas? Cui facem noi de nouă zile aicea? Soacră-mei? 'Ai? (se clatină.) Apoi până când o să îngăduim noi, ca să stea în capul mesei, barba asta mâhnită şi plouată de pare că i s-au-necat corăbiile (arată pe Baltag); astăzi toată ziua a stat departe de noi într-adins, şi noi l-am căutat ca nişte caraghioşi, ca să se gândească la... stigleţi, toată seara a tăcut mahmur, nici n-a mâncat, nici n-a băut, nici vreun magar-ambur n-a făcut... Ce însemnează asta? Numaidecât trebuie hatmanul să ne cânte un cântec şi pe urmă să tragă danţul cu noi!
TOŢI
Da! trebuie! să cânte! (se scoală toţi.)
BALTAG
(se scoală liniştit)
Vreţi să vă cânt?
TOŢI
Cântă, da, numaidecât.
Nr. 10
(Finale)
BALTAG
Sunt sătul
De bencheturi,
De ziafeturi,
Destul! Destul!
De azi, să ştiţi că părăsesc
Arc şi săgeţi şi vânătoare;
Nu voi să mai rănesc
Nevinovate căprioare;
Mi-e inima rănită tare
Ş-aiurea leac pot să-i găsesc.
Beau dar
Acest pahar
Pentru hătmăneasa mea!
CIRACII
Haha! haha!
Ce-am auzit?
A nebunit!
STACAN
Nu râdeţi, nu, n-a nebunit,
Sărmanul! s-a prostit!
Adineaori, sărac de mine,
V-am spus eu bine
Că-i fărmecat,
Amorezat!
CIRACII
(lugubru)
Adevărat
E fărmecat!
BALTAG
Copilă prea iubită
Ce-n suflet m-ai rănit,
Fii tu a mea ursită
Să fiu iar fericit.
STACAN
E fărmecat, sărmanul!
De nu-i mai sunt pe plac
Nici arcul, nici stacanul
E boală fără leac.
BALTAG
Voi, ciraci desfrânaţi,
Ascultaţi!
Şi tu, bătrân stricat, ascultă!
CIRACII
Ne insultă!
STACAN
Mă insultă!
BALTAG
Să ştiţi, v-o spun tuturor
C-am pus de gând să mă-nsor!
STACAN
Te-ai hotărât? (vorbit.) Ei! fugi că mor!
BALTAG
M-am hotărât, c-aşa îmi place mie!
Şi rup cu voi orice tovărăşie
Aşa e, sunt înamorat;
Aşa, de voi m-am săturat!
Cu dezmăţatii nu-mi mai place
Să am a face!
CORUL
Eşti un fărmecat!
STACAN
Eşti un renegat!
CORUL
Renegat! (bis)
STACAN
Şi ca renegat,
Deşi Baltag de viţă,
De aici eşti alungat.
CORUL
Da, alungat!
BALTAG
Din propria-mi pimniţă?
STACAN
(Corul)
Din propria-ţi pimniţă!
BALTAG
Voi deşucheaţi
Mă alungaţi,
Mă maltrataţi! (bis)
Da, voi ieşi,
Dar mâne-aci
Stăpân voi fi. (bis)
STACAN
(Corul)
Te renegăm,
Te alungăm
Şi maltratăm
Te du de-acu,
Nu mai sta, nu!
Mergi! ieşi! te du!
(Baltag iese, alungat.)
STACAN
(dominând scena)
Ş-acum, copii, ce-o fi să fie
O straşnică chindie! (Chindie)
(Stacan, Ciracii se prind la joc. Cortina cade după câteva măsuri ale danţului.)
(Sfârşitul actului I)
ACTUL II
TABLOUL III
(Teatrul reprezentă terasa unui parc. În planul II colonadă rustică de plante agăţătoare, bănci şi scaune de grădină, în fund alee şi tufişuri. La ridicarea perdelei se aude corul nupţial, apoi începe să treacă prin aleaua din fund procesiunea nunţii. Muzica cântând marşul, oamenii de casă cu odoarele, Baltag şi Zulnia ca mire şi mireasă, Cucoana Arghiriţa şi mosafiri.)
SCENA I
Entr'acte şi cor nupţial
Nr. 1
BĂRBAŢI
Iată gingaşa mireasă
Cu-al ei mire s-a unit
Să le fie casa casă,
Masa masă nesfârşit!
FEMEI
Iată-acum viteazul mire
Cu mireasa-i s-a unit,
Cu noroc şi fericire
Fie-i traiul nesfârşit!
Ensemble
BĂRBAŢI
Iată gingaşa mireasă, etc.
FEMEI
Iată-acum viteazul mire, etc.
(Procesiunea se pierde în stânga)
SCENA II
SOTIR — STACAN
SOTIR
(intră prin dreapta urmărit de Stacan)
Lasă-mă, creştine, nu înţelegi? Iată s-a întors unta: cu câte am eu pe cap, nu mai am vreme să stau cu d-ta de vorbă!
STACAN (stăruie)
În sfârşit, nu se poate; eşti om, eşti vătav de curte, trebuie sa ai un viţiu, (îi dă o pungă) o slăbiciune!
SOTIR (ia punga)
N-am nici o slăbiciune.
STACAN (foarte mâhnit)
A! om fără inimă, cum să te înduplec... atunci?...
SOTIR
Ce pofteşti?
STACAN
Poftesc, măcar că nu sunt poftit, să mă laşi să intru la nuntă, să dau ochi cu el, cu ginerele, ca să-i spun: eşti un ingrat! Pentru o nebunie, la un chef, pentru o glumă, să rupă legăturile din copilărie, nu numai să nu mă poftească, dar încă să dea poruncă slujitorilor să mă gonească, dacă m-oi arăta printre musafiri!
SOTIR
Dacă singur spui că a dat astfel de poruncă, cum o să cutez eu să te las să intri? Vrei să mă nenoroceşti?... S-ajung să cer slujbă prin ministere[v] ?
STACAN
Nu, nu voi să te nenorocesc, dar ştiu că d-ta poţi să-mi faci un rost: m-ai văzut când am intrat, fă-te că nu ştii nimica. Învaţă-mă unde să-l pândesc ca să dau ochi cu el, să-l rog, să-i cer iertare şi un bilet de invitaţie... nu, el nu se poate însura fără să fiu şi eu la nunta lui, eu care l-am crescut de mic, care l-am luat de copil şi am făcut din el floarea vânătorilor şi a băutorilor.
SOTIR
Dacă s-o putea.
Nr. 2
I
STACAN
(Arie)
E vorba de-a mea viaţă,
Jupâne, ajutor!
Trebui să-1 văz în faţă,
Nu mă lăsa, că mor!
SOTIR
Ce să-ţi fac, nene? Dacă s-o putea...
II
STACAN
Fă ce-i putea, jupâne,
Eu trebuie să-i vorbesc
Acum, chiar azi, nu mâne,
Că, zău, mă prăpădesc.
SOTIR
Mai stăi, să vedem. Ce zor!
III
STACAN
Afară ca pe-un câne
Din casa lui m-a dat
Nu mă lăsa, jupâne,
Că, zău! sunt desperat!
SOTIR
Dă, stimabile, poate să facem ceva, să cercăm...
IV
STACAN
Îţi mulţămesc, jupâne,
Şi nu te voi uita,
În sufletu-mi rămâne
Neştearsă fapta ta!
SOTIR
Ei! ştii ce? Te văd că eşti om de omenie, mie îmi plac oamenii de inimă!
STACAN
Asta-ţi face cinste!
SOTIR
Sunt în stare să mă jertfesc pentru ei. (scutură punga.)
STACAN
Bravo, jertfeşte-te! (aparte.) Dezinteresată persoană!
SOTIR (se uită-n fund)
Iată rostul e şi făcut.
STACAN
Ce spui?
SOTIR
Uite, hatmanul vine-ncoace; dar nu e singur, e cu mireasa, ascunde-te după tufiş şi pândeşte momentul când o rămânea singur: mireasa trebuie să-l părăsească câteva minute, fiindcă o aşteaptă fetele s-o gătească pentru masă.
STACAN
Îţi mulţămesc, omule. (vra să cânte iar.)
SOTIR (îl întrerupe)
Nu mai trebuie; iată-i vin, ascunde-te degrabă. (Stacan s-ascunde, Sotir iese la dreapta. Baltag şi Zulnia intră.)
SCENA III
Nr. 3
BALTAG — ZULNIA
BALTAG
(Duo)
Eşti a mea în sfârşit!
ZULNIA
O! moment fericit!
BALTAG
Speranţa-mi strălucită
Acum s-a împlinit
A ta ş-a mea ursită
Cu dulce s-au unit.
ZULNIA
Simţire-ncântătoare,
Frumos şi mândru vis!
O! ceas de desfătare,
De ceriuri eşti trimis!
BALTAG
Viaţa mea trecută
De-acum o voi uita!
ZULNIA
În fericiri ţesută
Va fi viaţa ta!
BALTAG
Zulnio prea iubită,
A mea eşti în sfârşit!
ZULNIA
O! dulcea mea ursită,
Moment prea fericit!
Ensemble
BALTAG
Speranţa-mi strălucită
Acum s-a împlinit:
A ta ş-a mea ursită
Cu dulce s-a unit.
ZULNIA
Simţire-ncântătoare,
Frumos şi mândru vis!
O! ceas de desfătare,
De ceriuri eşti trimis!
ZULNIA
Nobilul meu cavaler, te las singur câteva momente lungi şi grele, pentru că o să le petrec fără tine. (iese.)
SCENA IV
BALTAG şi STACAN
STACAN (iese de după tufiş)
Trebuie să mărturisesc că a avut gust berbantul, nostimă de tot: leită ex-turturica mea din tinereţe. (înaintează sfios.) Hatmane Baltag.
BALTAG
‘Ai! Ce e?
STACAN
Nimica, ce să fie?
BALTAG
Comisul Stacan!
STACAN
Da! el este!
BALTAG
Ce pofteşti?
STACAN
Nu poftesc nimica, ce să poftesc?
BALTAG (aspru)
Ce cauţi, ce vrei, la ce ai venit aicea?
STACAN
Caut, vreau, am venit să... am venit să mă ierţi!
BALTAG
Să te iert? Pentru ce să te iert?
STACAN
Pentru gogomănia pe care am făcut-o... Am venit să mă ierţi şi nu plec de aici până nu mă-i ierta şi nu mă vei pofti la masă. Să te cununi tu, fără să mă pofteşti la masa ta! (înduioşat.) Să se însoare un Baltag, fără să închine un pahar cu comisul Stacan pentru Baltagii viitori, care vin pe drum de sară, asta nu se poate.
BALTAG
Ba prea bine se poate... de iertat, iertat să fii, cu toate că nici asta n-ar trebui... dar de rămas aici, nu putem, d-ta eşti om primejdios.
STACAN
Aud, eu om primejdios?
BALTAG
Fireşte, d-ta la masă când te prepui la un pahar-două, mai mult îţi pierzi capul, începi să povesteşti istorii, să cânţi cântece prea-prea şi la urmă iei stacanul în braţe şi-i tragi la chindii de unul singur... De-alde astea mergeau odinioară, când eram flăcău, în pivniţă; dar aici la nuntă, între dame, în lume cumsecade, nu merg de loc.
STACAN
Dar...
BALTAG
Dar de loc... (scurt). Înţelegi prin urmare că în zadar mai stărui.
STACAN
Hatmane, nu fi aşa crud, adu-ţi aminte că mi-ai scăpat viaţa...
BALTAG
Ei, şi?
STACAN
Trebuie să-mi fii recunoscător.
BALTAG
Mi-e teamă de tine; cine ştie ce gogomănie spui ori faci la masă.
STACAN
Făgăduiesc să mă port ca o fată mare.
BALTAG
Nu pot.
STACAN
Hatmane!
SCENA V
Nr. 4
BALTAG — STACAN — ARGHIRIŢA
BALTAG
(Trio)
Nu, nu te pot primi,
Nu mai mă-ncred în tine.
Eşti un stricat şi n-aş voi
Scandal acum la mine.
STACAN
Îţi jur! îţi jur!
BALTAG
Nu te mai crez!
STACAN
O! inimă de piatră, cum să te-nduioşez?
ARGHIRIŢA (care a apărut în fund)
Acest străin cine să fie?
STACAN (lui Baltag)
A fost o nebunie,
Iertare-ţi cer!
BALTAG
În tine nu mai am credinţă...
ARGHIRIŢA
Cunosc, îmi pare, glasul acestui cavaler
Şi talia, şi portul... Să fie cu putinţă?
Este el!
(Coboară iute şi se găseşte în faţa lui Stacan. Amândoi dau un ţipet.)
STACAN
Este ea!
ARGHIRIŢA (cu o reverenţă)
Domnul meu!
STACAN
Doamna mea!
BALTAG
Cum! ce fel! vă cunoaşteţi?
ARGHIRIŢA (mişcată)
O veche cunoştinţă...
Ensemble
ARGHIRIŢA (aparte)
Este zău!
Mândru paraleu,
Este Stacan al meu!
Da, zău!
Este Stacan al meu!
STACAN (aparte)
Este ea,
Juna turturea,
Arghiriţa mea!
Da, da!
E Arghiriţa mea.
BALTAG (aparte)
S-ar putea,
Mătuşica mea
De mult îl cunoştea.
Ha! ha!
De mult îl cunoştea!
BALTAG
Aşa? vă cunoşteaţi
Şi mie nu-mi spuneaţi...
ARGHIRIŢA (mişcată)
I-am fost vecină de moşie.
ARGHIRIŢA (aparte)
Este, zău! etc.
STACAN (călduros)
Prieten din copilărie!
Ensemble
(Repriză)
ARGHIRIŢA (aparte)
Este, zău! etc.
STACAN (aparte)
Este ea! etc.
BALTAG (aparte)
S-ar putea! etc.
STACAN (foarte dispus)
Ce norocită întâmplare!
ARGHIRIŢA (din ce în ce mai cu căldură)
Prilejul este minunat;
Avem azi nuntă mare;
Domnul meu, eşti invitat.
BALTAG (intervenind şi râzând)
Cum? Nu crez, zău! să izbuteşti
L-am invitat... nu vrea să vie..
STACAN (în pizma lui Baltag)
Primesc! primesc! primesc!
Doamna mea, şi-ţi mulţămesc...
ARGHIRIŢA (urmându-şi jocul)
Ce bine e când se-ntâlnesc
Prieteni din copilărie!
Atunci în pieptul lor simţesc
Plăcere adâncă şi vie.
Ensemble
ARGHIRIŢA — STACAN
Ce bine e când se-ntâlnesc
Prieteni din copilărie!
Atunci în pieptul lor simţesc
Plăcere adâncă şi vie.
BALTAG
Cum se-nţeleg, când se-ntâlnesc
Prieteni din copilărie!
Atunci în pieptul lor simţesc
Plăcere adâncă şi vie.
STACAN (oferind braţul Arghiriţei)
Dă-mi voie, doamnă, să-ţi ofer...
ARGHIRIŢA (luându-i braţul cu fericire)
Domnul meu, îmi faci plăcere.
(Amândoi se dispun a pleca spre fund.)
BALTAG (aparte)
Ce fericită-mperechere!
Ce mândră castelană!
Ce nobil cavaler!
Ensemble
ARGHIRIŢA — STACAN
(ieşind la braţ prin fund)
Ce bine e când se-ntâlnesc
Prietini din copilărie etc.
BALTAG
(privindu-i cu zâmbet şi urmându-i)
Ce minunat se potrivesc...
Haha! haha! ce istorie!
(Ies toţi încet prin fund. Arghiriţa cu Stacan la braţ, Baltag după ei.)
SCENA VI
SOTIR singur, apoi PLEAŞCĂ, DUŞCĂ, BĂDUŞCĂ travestiţi în lăutari medievali
SOTIR
(vine încet, uitându-se spre fund)
A avut noroc negustorul meu! Cucoana Arghiriţa l-a luat sub aripă. Dacă aş fi ştiut c-o să ajungă aşa de departe, nu l-aş fi lăsat să treacă aşa ieftin... Totdeauna am fost dezinteresat... fire nenorocită! (uitându-se în fund.) Aha!... Şed la masă; cucoana Arghiriţa alături cu omul meu... şi-i face ochi galeşi, îi şopteşte la ureche... nu mă-nnebuni! merg lucrurile departe... şi jupânul meu bea... bea... încă un pahar?... încă unul... al cincilea... vrednic bărbat! Bravo! (se aud afară câteva acorduri de coarde. Sotir se întoarce la dreapta.) 'Ai? Ce s-aude?
PLEAŞCĂ (intrând prin stânga)
Pst! Pst! (Sotir porneşte spre el.)
DUŞCĂ (intrând prin dreapta)
Pst! Pst! (Sotir se întoarce spre dânsul.)
BUDUŞCĂ (intrând prin fund)
Pst! Pst!
SOTIR (întorcându-se spre Buduşcă)
Încă unul... Trei... Avem lăutari... nu mai trebuie.
DUŞCĂ
Da!Bine ai zis: Trei lăutari; dar trebuia să mai adaogi... (toţi îl încunjoară pe Sotir.)
PLEAŞCĂ
Trebuia să mai adaogi: (răpede) trei lăutari, cea mai vestită bandă de lăutari — mare, enorm, imens succes al zilei! — care în trecerea lor din Rusia nu vor da aici decât un singur concert la nunta hatmanului Baltag.
SOTIR (scos din răbdare)
Înţelege, domnule, odată, că nu...
BUDUŞCĂ
Repertoriul cel mai bogat, cel mai variat şi cel mai ales, compoziţiuni nouă şi bucăţi de ocazie, cele mai naţionale şi cele mai străine.
SOTIR (acelaşi joc)
Nu trebuie lăutari! 'Aide, căraţi-vă!
PLEAŞCĂ
Trei lăutari inteligenţi, care ştiu cum se intră în casele cumsecade... (bagă toţi mânile în brâu.)
SOTIR
A! dacă ştiţi cum se intră într-o casă cumsecade... (Se uită în sus şi întinde mâna. Duşcă-i dă peste mână, Budişcă asemenea.)
PLEAŞCĂ (dându-i brînci într-o parte)
E! apoi fii om de omenie! Nu cumva crezi că venim aici să licităm pentru vreo întreprindere publică[vi] ?
SOTIR (revenind)
Care va să zică la urmă... Bine! (aparte.) Totdeauna dezinteresat... Ce fire nenorocită!... .
PLEAŞCĂ
Ei, acuma, copii, proba generală.
Nr. 5
PLEAŞCĂ — DUŞCĂ — BUDUŞCĂ
BUDUŞCĂ
(Canţonetă)
I
Un bărbat ce se respectă
E de lupte iubitor
Viaţa nu este perfectă,
Dacă nu eşti vânător.
Însă numai cu vânat
Ce s-ar face un bărbat?
TOŢI
Însă numai cu vânat
Ce s-ar face un bărbat?
DUŞCĂ
II
Un bărbat ce se respectă
Ţine mult la un pahar
Viaţa nu ar fi perfectă,
Fără dulcele nectar!
Însă bând numai la vin
Ce s-ar face-un biet creştin?
TOŢI
Însă bând numai la vin
Ce s-ar face-un biet creştin?
PLEAŞCĂ
III
Un bărbat ce se respectă
Se închină la Amor,
Viaţa nu ar fi perfectă
Fără-acest divin odor.
Dar, femeia e sub cer
Cel mai splendid !
TOŢI
Dar, femeia e sub cer
Cel mai splendid !
SOTIR
Bravo! Buni i-am găsit!
DUŞCĂ
Ei, ce zici, meştere?
SOTIR
Bun, potrivit cu împrejurarea... staţi aici, mă duc să vă anunţ... cum trebuie să spun?
PLEAŞCĂ
O bandă de lăutari, cea mai vestită bandă de lăutari, care...
SOTIR
Lasă că ştiu... care în trecerea lor prin Rusia vor da aici...
DUŞCĂ
Nu...
SOTIR
Care trecând pe aici vor da în Rusia...
BUDUŞCĂ
Nu...
PLEAŞCĂ
Care în trecerea lor din Rusia vor da aici numai un concert, cel mai prima şi cel mai ultim concert.
DUŞCĂ
Repertoriul cel mai bogat, cel mai variat şi cel mai ales...
BUDUŞCĂ
Compoziţii nouă şi bucăţi de ocazie...
SOTIR
Cele mai indigene şi cele mai străine... Mă duc; aşteptaţi; mă întorc numaidecât. (aparte.) I-am găsit buni (iese răpede.)
PLEAŞCĂ
Doar ca lăutari să putem intra! Altfel, după nerozia care am făcut-o...
DUŞCĂ
În propria lui pivniţă să-l maltratăm!
BUDUŞCĂ
La dreptul vorbind, vina nu a fost a noastră.
DUŞCĂ
Stricatul cela de Stacan... şi asta trebuie să i-o spunem hatmanului.
PLEAŞCĂ
Se înţelege că trebuie să i-o spunem. După ce talentele noastre de cântăreţi şi împrejurarea că el este acuma fericit ne vor ajuta să ne căpătăm iertarea, pentru că trebuie să ne ierte şi să ne ia în curtea lui... E peste putinţă să-şi fi pierdut până-ntr-atât sentimentele cele bune, încât să ne lase pe noi, ciracii lui, pe dinafară din noua combinaţie. Dacă a avut el norocul să împuşte o căprioară aşa de grasă încât să-şi îndoiască moşiile, care va să zică să-şi lase tovarăşii nemâncaţi, pe lăutari!... E peste putinţă!
DUŞCĂ
E peste putinţă!...
SOTIR (venind din fund în stânga)
'Aide veniţi, masa e tocmai în toiul ei, după recomandaţia mea mesenii vă aşteaptă cu nerăbdare. (Ies toţi pe scară.)
SCENA VII
ARGHIRIŢA — STACAN
şi MARE ENSEMBLE FINAL — TOŢI
(Toată scena aceasta, până la catastrofă, se face cu brio nervos. Stacan este ameţit de la masă şi se ameţeşte din ce în ce mai mult cu înaintarea scenei, până ajunge la jocul final.)
ARGHIRIŢA
(intră răpede prin fund şi coboară agitată în scenă)
Mă urmăreşte... iată-l vine...
Mi-e teamă, nu ştiu ce simţesc...
STACAN
(apărând în fund şi coborând spre ea)
Pentru ce, crudo, fugi de mine?
Nu simţi că încă pătimesc
De-amor fierbinte
Ca mai nainte?
Nu simţi că încă te iubesc?
ARGHIRIŢA (mişcată)
Taci, lasă-mă, mi-e teamă tare
Să nu ne-auză cineva...
Fugi! Fugi!
STACAN (se apropie de ea)
Nu fi fără-ndurare!
ARGHIRIŢA (depărtându-se de el)
Taci! Fugi!
STACAN
Te rog, nu m-alunga...
Nu-ţi mai aduci aminte
De dragostea fierbinte
Ce-odată ne-am jurat?
Cum? Ai uitat?
ARGHIRIŢA
Mă-ntreabă de-am uitat...
Ingrat, ingrat!
Dar tu ţi-aduci aminte
De-acele jurăminte
De-amor înflăcărat?
Cum? le-ai uitat?
STACAN
Nu, înger adorat,
Nu, n-am uitat!...
Ensemble
ARGHIRIŢA
Da, da, mi-aduc aminte
De dragostea fierbinte
Ce-odată mi-ai purtat!
Nu, n-am uitat!
STACAN
Da, da, mi-aduc aminte
De-acele jurăminte
De-amor înflăcărat.
Nu le-am uitat!
STACAN (cu chef)
Tot mă iubeşti? Moment ferice!
Şi m-ai iertat
Că te-am pupat?
ARGHIRIŢA
Da...
STACAN
Scumpă Arghiriţă,
Dă neichii o guriţă!
ARGHIRIŢA (cu spaimă)
Ce zice?
E tot brutal,
Tot sensual!
STACAN (aprinzându-se)
Dacă voieşti
Să-mi dovedeşti (bis)
Că mă iubeşti.
(se răpede la ea)
ARGHIRIŢA (fugind)
Nu, nu voiesc (bis)
Să-ţi dovedesc,
Şi te opresc.
Ensemble
STACAN
Dacă voieşti, etc.
ARGHIRIŢA
Nu, nu voiesc, etc.
STACAN (urmărind-o stăruitor)
Degrab' o sărutare,
De asta n-ai scăpare,
Sunt ameţit
Şi m-am iuţit!
ARGHIRIŢA (apărându-se)
Nu mă brusca!
Nu m-ofusca!
STACAN (acelaşi joc)
Te aperi în zadar!
ARGHIRIŢA (acelaşi joc)
Vrei să mă supăr iar?
(Jocul fiecăruia urmează crescendo.)
STACAN
Nu face mofturi, nu ţi-e silă?
Acu doar nu mai eşti copilă.
Alt'dată mai mergea,
Dar azi, pe cinstea mea!
Şi pentru mine
Şi pentru tine
Vremea de nazuri a trecut.
Hai! lasă-mă să te sărut!
(Se răpede, Arghiriţa fuge de el, el îi taie calea.)
Scump-Arghiriţă,
Dă-mi o guriţă,
Un sărutat învăpăiat,
Dacă voieşti
Să-mi dovedeşti (bis).
Că mă iubeşti!
ARGHIRIŢA
Fugi de la mine
Că n-ai ruşine,
Eşti om brutal
Şi sensual
Şi nu voiesc (bis)
Să-ţi dovedesc
Că te iubesc!
STACAN
(se răpede şi o încolţeşte de aproape)
ARGHIRIŢA (desperată)
Ţip, dacă nu şezi bineşor!
STACAN
(o apucă şi o sărută cu putere)
Un sărutat ş-apoi să mor!
(Arghiriţa dă un ţipet şi şovăie.)
Mare ensemble final — TOŢI
TOŢI (venind prin fund)
Ce gălăgie
Oare să fie?
Cine-a ţipat,
Ce s-a-ntâmplat?
BALTAG şi ZULNIA
(coborând să susţină pe Arghiriţa)
Mătuşica? ce mişcată!
TOŢI
Ce e?
ARGHIRIŢA
Sunt ofuscată!
BALTAG şi ZULNIA
E of...
TOŢI
Uscată!
Ensemble
ARGHIRIŢA
Sunt ofuscată,
Sunt ofensată,
Acest berbant
Puţin galant,
Cum e montat
M-a atacat!
STACAN
Crudo! ingrato!
N-am ofuscat-o,
Nu sunt berbant,
Sunt prea galant.
Un sărutat
Nu-i vrun păcat!
BALTAG — ZULNIA
E ofuscată,
E ofensată,
Acest berbant
Puţin galant,
Cum e aprins,
S-a prea întins!
PLEAŞCĂ — DUŞCĂ – BUDUŞCĂ - SOTIR şi CORUL
E ofuscată,
E ofensată,
Acest berbant
Puţin galant
E ameţit
Şi s-a iuţit!
BALTAG (lui Stacan)
Când ţi-o spuneam, ştiam eu bine
Că îndreptare nu-i pentru tine!
CORUL
Ce ruşine!
STACAN (lui Baltag)
Dă-mi ascultare!
CORUL
Ce cutezare!
Ce scandal
Colosal!
PLEAŞCĂ — DUŞCĂ — BUDUŞCĂ — SOTIR
Ce scandal
Colosal!
CORUL — PLEAŞCĂ — DUŞCĂ — BUDUŞCĂ
Scandal! Scandal!
E trivial,
E bădăran
Jupân Stacan!
Bătrân stricat
Şi deşucheat,
Trebui' pe dat'
Afară dat!
ARGHIRIŢA
A, om, brutal
Şi sensual,
Ai abuzat,
M-ai ofuscat,
Focul aprins
Acum l-ai stins,
Dorul trecut
Tot l-ai pierdut!
STACAN
Nu trivial,
Sentimental
Am fost ş-oi fi
Cât voi trăi.
Un foc trecut
S-aprind am vrut,
Un sărutat
Nu-i vrun păcat!
CORUL
Ce scandal
Colosal!
PLEAŞCĂ — DUŞCĂ — BUDUŞCĂ — SOTIR
Am fost împins de sentiment...
TOŢI
Impertinent!
STACAN
Staţi, mă explic numaidecât!
TOŢI
Destul atât!
Ensemble
TOŢI
(ameninţând pe Stacan)
Scandal, scandal, etc.
ARGHIRIŢA
A! om brutal, etc.
STACAN
(retragându-se ruşinat)
Nu trivial, etc.
(Arghiriţa leşină în braţele lui Baltag şi a Zulniei, femeile caută s-o dezmeticească. Stacan se retrage ruşinat.)
(Perdeaua cade. — Sfârşitul actului II)
ACTUL III
TABLOUL IV
(Decorul reprezintă o încăpere stil medieval cu motivele decorative eraldice ale neamului Baltag. În fund şi de amândouă laturile, uşi. La ridicarea perdelei, orchestra dă returnela corului copiilor. Stacan iese din stânga: anteriu, ochelari mari albaştri, barba prepusă, un condei mare de pană la ureche, călămări la brâu, tichie neagră pe vârful capului, un clopoţel într-o mână şi o nuia înfr-alta. Iese din stânga, merge în fund, trage clopoţelul, şase copii ai lui Baltag intră din fund în dezordine. Stacan scoate din brâu un petec de hârtie şi strigă catalogul; cu strigarea catalogului, copiii se aşază în ordine.)
SCENA I
STACAN — COPIII
STACAN
Anibal Baltag!
ANIBAL
Prezent!
STACAN
Amilcar Baltag!
AMILCAR
Prezent!
STACAN
Scipion Baltag!
SCIPION
Prezent! (Scipion e foarte oacheş.)
STACAN
(apucă pe Scipion de nas şi-i arată mutra cătră public)
Bine a zis cine a zis Scipion Africanul, nu-i balan de loc junele. Mergi la loc, Africanule! Traian, Brutus, Catilina.
CEI 3 COPII
Prezent! (cel din urmă copil intră prin fund ştergându-se cu mâneca[vii] la nas .)
STACAN
Mucius, Mucea Baltag!
MUCIUS
Prezent!
STACAN (mângâindu-l)
Ăsta-i Mucea, favoritul meu. Muceo! dacă tu ajungi vreodată Scevola, păzeşte-te să nu-ţi frigi mânile.
MUCIUS (curios)
Pentru ce?
STACAN
Pentru că pe urmă nu ai cu ce să te ştergi la nas.
MUCIUS
Apoi eu nu mă şterg la nas cu mâna.
STACAN (îngânându-l)
Dar cu ce te ştergi? Cu piciorul?
MUCIUS
Nu, cu mâneca.
STACAN
Bravo, curat băiat! Sunteţi toţi?
TOŢI
Da! Da!
STACAN (jucând nuiaua)
În clasă!
(Copiii năvălesc la dreapta şi ies încet.)
Încet! frumos!
SCENA II
STACAN (singur)
Fac prinsoare pe-o sticlă de Cotnar că nu mă cunoaşteţi. Desigur vă câştig. Ieri am făcut cu mine însumi prinsoare, pe două sticle, una de Odobeşti roş şi alta de Drăgăşani alb, că nu o să mă cunosc, şi am pierdut, a trebuit să-mi plătesc prinsoarea... Nu mai mă cunosc. Acestea sunt urmările slăbiciunii. Iată unde m-a adus Cucoana Arghiriţa! îşi mărită nepoţica, îmi răpeşte pe Baltag, mă face de ruşine în sara nunţii, pentru că, fiind cam ameţit, m-am prea iuţit, ş-apoi tocmai într-un târziu, peste atâta vreme, — în care pribegesc prin lume, singur şi nenorocit, îmi scrie:
„Stăcănel puică, dacă matale pătimeşti precum eu încă patimesc, vino, vino Stăcănaş!” Eu răspund numaidecât: „Ex-turturica mea! Mai întâi nu lipsesc şi celelalte, apoi resping diminutivele mătăluţe. Din Stacan întreg, să mă faci Stăcănel şi Stăcănaş. Asta va să zică că mă înşeli la cântar. Măsoară drept — ş-apoi să vorbim...” Mijloceşte apoi o aprinsă corespondenţă şi în sfârşit o deplină înţelegere, de asta dată fără ofuscare, însă, pentru că Cucoana Arghiriţa are principii, nu vrea încă să ne declarăm, mă ascunde de cunoştinţa tuturor.
Trăiesc aci de atâta vreme, sub barba hatmanului, şi e atât de ameţit, atât de aiurit de necazurile căsniciei, încât un moment nu-i vine măcar o bănuială. Astfel pentru ochii lumii, pentru hatârul Cucoanei Arghiriţa şi mai ales pentru-o cartă de liber parcurs, dus şi-ntors în pivniţa hatmanului Baltag, ajung dascăl de copii... Eu dascăl de copii!...
Nr. 1
STACAN
(Cuplete)
I
Iat-acum la bătrâneţe,
Am ajuns învăţător,
La copii să dau poveţe
Stacan — moralizator!
II
Dac-ar fi învăţătură
Care în pivniţă s-ar da,
Calea-va... dar secătură
Buche-az-ba; buche-az-ba!
III
Nu-mi vine la socoteală
Cu copii mult să muncesc,
Deci dar pentru rânduială
Câteodată îi croiesc!
În noua mea poziţie socială o întrebare mi se impunea, o întrebare arzătoare: mă rog, d-ta ca pedagog, ce metodă profesezi, metoda raţională, sau metoda intuitivă? S-a vorbit multe şi mărunte în cercurile competente, asupra acestor două metode, s-a argumentat prost şi contra[viii] ; eu, după o îndelungată şi matură esperienţă, nu pot să profesez altă metodă, decât metoda intuitivă naţională. (Tremură nuiaua.)
IV
Căci azi a ieşit la modă
Sistemul intuitiv,
După ultima metodă,
Instructiv, recreativ,
V
A căzut azi pedantismul
Cu sistemul cel nerod
Vivat intuitivismul
După ultimul metod!
(El vrea să plece; ceartă între Baltag şi Zulnia — Arghiriţa intră agitată.)
SCENA III
ARGHIRIŢA — STACAN, apoi SOTIR
ARGHIRIŢA
Ai auzit?
STACAN
Ce mai este?
ARGHIHIŢA
Iar!...
STACAN
Sfadă!...
ARGHIRIŢA
Sfadă la toartă! ce trai, ce trai!
STACAN
Şi pentru ce?
ARGHIRIŢA
Hatmanul e furios, cere cheile de la pivniţă, Zulnia nu vrea să i le dea, el o ameninţă, ea-i aruncă tava cu dulceaţă şi cafea în cap, ţipă, leşină, scandal. — Ce trai, ce trai!
STACAN
Care vrea să zică hatmanul tot se mai ţine de jurământul pe care l-a făcut cucoanei, să nu mai bea şi să nu mai vâneze?
ARGHIRIŢA
Vezi bine!
STACAN
E! apoi este stricat de tot sărmanul, îşi merită soarta nenorocitul!
ARGHIRIŢA
Taci, vine cineva!
SOTIR (intră misterios)
Cucoană Arghiriţă, hatmanul mi-a dat scrisoarea asta s-o pun la poştă: „D-sale Arhon Comisul Stacan, prost-restant”.
ARGHIRIŢA
Ad-o! şi du-te. (Sotir iese.)
STACAN (aparte)
O scrisoare de la el cătră mine! Ce să fie?
ARGHIRIŢA
Ştii că de când s-au încurcat iţele căsniciei Baltag, de când am văzut că intră hatmanul d-tale în ape rele, ne-am hotărât, eu şi cu nepoata mea, să-i oprim orice corespondenţă, înainte de a le duce la poştă. Sotirache le supune controlului meu... E un fel de măsură de siguranţă, pe care o să ţi-o aplic şi d-tale, ştrengarule!
STACAN
Zău, şi mie? (aparte.) Nu crez. (tare.) Ia mai bine să vedem ce-mi scrie... „Mă-nchin ţie cu frăţească dragoste, iubite comise! Mai întâi nu lipsesc a cerceta despre scumpa ta sănătate, dacă te afli bine şi mulţumit, că eu, de la mila Ziditorului, mă aflu rău de tot. Aşa sunt de apelipsit[ix] , încât, deşi te ştiu, cu bun drept, foc şi pară asupră-mi, îmi iau inima în dinţi şi-ţi scriu această carte, mai întâi ca să-mi cer iertare că nu ţi-am ascultat sfaturile şi te-am supărat, ş-apoi ca să te rog de ceva. Stacane, necazurile căsniciei mi-au zbârlit toţi nervii, şi în curând are să mă chelească, dacă nu mă voi hotărî a-ntrebuinţa vreo doctorie. Istericalele nevestei, ţipetele copiilor, cicăliturile viespei bătrâne... (tuşeşte.)
ARGHIRIŢA
Cine este viespea bătrână?
STACAN
Ştiu eu, pesemne Sotir!
ARGHIRIŢA
A da, Sotir, bine zici. Sărmanul Sotirache... Citeşte mai departe!
STACAN
„Şi cicăliturile viespei bătrâne... şi mai presus de toate un jurământ nenorocit pe care l-am făcut într-un moment de slăbiciune, că adică să nu mai beau şi să nu mai vânez, m-au adus într-o stare, ce nu mai poate fi de suferit. Sunt apelepsit, peste orice închipuire. Şi m-am hotărât deci să-mi fac sama singur, după ce voi mai petrece o dată în pivniţa mea, îmi calc jurământul şi plec pe ceea lume, unde sunt cu totul oprite plăcerile şi fericirile căsniciei, şi fie ce-o fi! Aşadar, în astfel de grav minut, te rog, dacă mai trăieşti, vino mâne sară în pivniţă să mai petrecem o dată împreună, să ne iertăm şi să ne despărţim ca viteji, sau dacă ai murit, încalte răspunde-mi pe dată ca să ştiu, să nu te mai aştept... Al tău ca în tinereţe, Baltag.” E desperat rău!...
ARGHIRIŢA
Bine, toate le-nţeleg, dar ce are cu Sotirache, cu bietul Sotirache?
STACAN
Aşa e-n lume, simpatie şi antipatie... Unde le mai poţi explica pe toate!... E desperat rău de tot... A venit momentul să-mi jertfesc barba şi să ma retrag din profesorat... regret că părăsesc această nobilă şi sfântă misiune, acest sublim apostolat, tocmai în ajun de-a căpăta şi eu gradaţie, dar nu mai e chip cu caracterul lui violent, atâta vreme năbuşit, după ce a fost opărit cu cafea fierbinte, omul acesta poate face explozie, să ne grăbim a-nlătura o nenorocire!
ARGHIRIŢA
Şt... taci!
BALTAG (de-afară)
Unde e Sotirache, unde e dascălul, unde e oricine o fi, să-i rup urechile, să-i rup urechile!
STACAN
A-nceput explozia, să ne dăm la o parte până e vreme. (ies toţi.)
SCENA IV
BALTAG (singur)
(intră în halat, cu scufie şi cu papuci, agitat)
E de neiertat, e de nesuferit, ori chelesc prin instinct, ori îmi smulg părul prin intenţie, astăzi, astăzi trebuie să sfârşesc, m-am hotărât! (se primblă.)
Nr.2
(cor de copii)
TOŢI
Be-a-ba, be-e-be, ba, be, bi, bo, bu! (bis)
UNII (râzând)
Haha! haha!
ALŢII (plângând)
Hihi! hihi!
UNUL
Aleu! m-a tras
De păr, de nas!
ALTUL
Nu, nu te las!
UNUL
E cartea mea!
ALTUL
Ba nu-i a ta!
UNUL
Spun lui papa!
UNII (râzând)
Haha! haha!
ALŢII (plângând)
Hihi! hihi!
DASCĂLUL
Ce nebunii!
Dracii de copii!
COPIII
Haha! haha! hihi! hi!
DASCĂLUL (vorbit)
Tăcere!
COPIII
Be-a-ba, be-e-be, ba, be, bi, bo, bu! (bis)
BALTAG
A! acuma înţeleg, în sfârşit, pe nenorocitul conte Ugolin. Am ajuns să deschiz la mine acasă Kindergarten, stabiliment de şcoală froebeliană. Eu, floarea vânătorilor, floarea băutorilor!... Stacane!... Unde eşti, să mă vezi şi să fii răzbunat! Iată în ce hal, în ce halat am ajuns! Halatul ăsta mă strânge de gât; scufia asta mă striveşte.
Mă duc să-mi schimb îmbrăcămintea asta, care mă degradează, care mă înăduşă, mă duc să-mi pun vestmântul de viteaz, să mă cobor în pivniţă, şi acolo! (s-aude corul de copii.) Iar!...
Repriză Nr. 2
(Copiii ies răpede din stânga în fuga mare şi dă [sic] peste baltag)
BALTAG
S-a sfârşit! E peste putinţă să mai merg înainte... O! jurământul meu!... Numai de mi-ar răspunde Stacan. (iese răpede prin fund.) Uf, mă duc să-mi schimb halatul!
SCENA V
ARGHIRIŢA (intră prin stânga), STACAN (asemenea), ZULNIA (prin fund)
ARGHIRIŢA
S-a dus?
STACAN
S-a dus.
ARGHIRIŢA
Omul ăsta e în adevăr desperat.
STACAN
Ei, pare că n-ar avea de ce?
ARGHIRIŢA
Mi-e frică să nu se întâmple ceva rău!
STACAN
N-ai teamă, cheamă pe Sotir, strânge toţi oamenii din curte, pe Pleaşcă, Duşcă, Buduşcă, fără zgomot. Astă-sară trebuie să-i lămurim situaţia. Nu spune nimica Zulniei, arată-i numai că e vorba de o mare primejdie pentru Baltag, să ne urmeze şi să tacă. Mă însărcinez eu să le pun la cale toate, ca să încheiem comedia asta într-un chip aşa, încât să mulţămim pe toată lumea... St...
ZULNIA (de-afară)
Unde e Sotirache? Unde e Dascălul, unde e oricine o fi? să-i rup urechile!
STACAN
Ce, noi avem urechi de beilic?
ZULNIA (intră)
Na, na, na, na, învaţă-te să-mi stai altă dată în drum, când sunt necăjită. (Sotir fuge.) A! m-am mai răcorit.
ARGHIRIŢA
Zulnio!
ZULNIA
A! d-ta eşti, mătuşică, nu te vedeam. A! mi-am uitat cheile. (vrea să plece.)
ARGHIRIŢA
Zulnio, stăi!
ZULNIA
Pentru ce?
ARGHIRIŢA
Momentele sunt grave, Zulnio!
STACAN (o-nlătură)
Ei! nu aşa soro!
ZULNIA
Cum dascăle, soro?
STAGAN
Adică, voiam să zic... Cucoană Arghiriţă... Este vorba de-o... de-o surpriză.
ZULNIA
Ce surpriză?
STACAN şi ARGHIRIŢA
E vorba de...
Nr. 3
BALTAG — ZULNIA — ARGHIRIŢA — STACAN
(Quator)
ZULNIA — ARGHIRIŢA — STACAN
Halatul şi-a schimbat!
BALTAG
Halatul mi-am schimbat!
ZULNIA
Ce oare s-a-ntâmplat?
BALTAG
Nu mai sunt în halat!
ARGHIRIŢA
Ce văz?
ZULNIA
Ce să cred, nu ştiu, zău!
Ce ţi-a venit în gând a-ţi pune
Costumul ăsta de muzeu?
Unde te duci? ia spune!
BALTAG
Mă duc, mă duc...
TOŢI
Secret! Mister!
Acest costum de cavaler!
ZULNIA
Ce e?
BALTAG
Nu spun.
TOŢI
Secret! Mister!
BALTAG (aparte)
Am cheile de la pivniţă
Şi alt nimica nu mai cer.
M-am furişat în odăiţă
Şi le-am luat...
TOŢI
Secret! Mister!
Spune!
BALTAG
Nu spun.
ZULNIA
Spune!
BALTAG
Nu spun!
ZULNIA
Eşti nebun,
Ăi fi vrând
Ceartă iar! Spune curând.
BALTAG
Ei da!de vreţi a şti secretul,
M-am dichisit, mi-am dat perdaf,
Căci voi să merg la fotograf,
Să-mi scot şi eu portretul!
Ensemble
BALTAG
M-am dichisit, mi-am dat perdaf,
Căci voi să merg la fotograf!
ZULNIA — ARGHIRIŢA — STACAN
S-a dichisit, şi-a dat perdaf,
Şi merge drept la fotograf.
BALTAG
În halat şi în papuci,
La fotograf să te duci
Interzis e absolut,
Ş-astfel dar cum aţi văzut.
Ensemble
TOŢI
În halat şi în papuci,
La fotograf să te duci
Interzis e absolut,
Ş-astfel dar cum aţi văzut.
BALTAG
Halatul mi-am schimbat!
TOŢI
Halatul şi-a schimbat!
BALTAG
Nu mai sunt în halat!
TOŢI
Nu mai e în halat!
Ensemble
BALTAG
M-am dichisit, mi-am dat perdaf,
Adio, merg la fotograf!
ZULNIA — ARGHIRIŢA — STACAN
Te-ai dichisit, ţi-ai dat perdaf,
Te du de-acu la fotograf!
(Cortina)
TABLOUL V
(Acelaşi decor ca la Tabloul II, numai interiorul pivniţei are înfăţişarea foarte părăsită)
Ensemble
ZULNIA—ARGHIRIŢA— STACAN — PLEAŞCĂ— DUŞCĂ —
BUDUŞCĂ — SOTIR — CORUL
TOŢI (misterios)
Aci, aci v-apropiaţi
Cu pas uşor, discret,
Tot pe şoptite-naintaţi,
Încet, încet, încet!
ARGHIRIŢA
V-ascundeţi toţi şi aşteptaţi,
Să nu cârcniţi! să nu mişcaţi!
STACAN
Veniţi degrabă-ncoace
Pe după poloboace.
TOŢI
'Aidem degrabă-ncoace
Pe după poloboace.
Pst! pst! pst! pst!
ARGHIRIŢA — ZULNIA — STACAN
Şi nu uitaţi
Că intrigaţi.
TOŢI
Să nu uităm
Că intrigăm!
TOŢI (foarte misterios)
Tot pe tăcute-ncetişor
Cu pas domol călcaţi
Mai uşurel, mai bineşor,
Cu toţi v-apropiaţi!
STACAN
V-ascundeţi toţi pe după buţi
Şi staţi ca nişte muţi.
ARGHIRIŢA
Veniţi degrabă-ncoace
Pe după poloboace!
TOŢI
'Aidem degrabă-ncoace
Pe după poloboace!
Pst! pst! pst! pst!
ARGHIRIŢA — ZULNIA — STACAN
Şi nu uitaţi
Că intrigaţi!
TOŢI
Să nu uităm
Că intrigăm!
TOŢI (foarte misterios)
Repriză
Aci, aci v-apropiaţi
Cu pas uşor, discret,
Tot pe şoptite-naintaţi
Încet, încet, încet!
(Se ascund toţi, Baltag intră.)
Nr. 5
Mare scenă şi arie, BALTAG; Duo, BALTAG — STACAN
Mare ensemble final — TOŢI
BALTAG
O! ce plăcere mare
În propria-mi pivniţă
din nou să mă găsesc!
Capu-mi se luminează,
ochii-mi se limpezesc...
Necazurile-amare
A căsniciei vieţe
din mintea mea dispar...
O! dulce tinereţe!
O! zile-ncîntătoare
De veselii, petreceri,
beţie, vânătoare,
În voi mă simţesc iar!...
Iată colo zăresc
Un poloboc,
prietin în ceasuri de amar,
Cu zamă de Cotnar.
(întoarce caneaua)
Dar ce? Unde e vinul? Nici ici? Nici sus? Nici jos?
Cine-a trecut pe-aicea, ce duh răutăcios?...
A! iată-n samă bag
Şi steama cea trufaşă a neamului Baltag!
Arie
Te salut steamă vestită!
Moşi viteji, eu vă salut!
Inima v-a fost mîhnită
De urmaşul cel pierdut!
Dar de vechea vitejie
Se aprinde al meu piept,
Din a mea netrebnicie
Astăzi iarăşi mă deştept!
(ia baltagul)
Te salut, baltag viteze,
Ce-ai dat moartea în păgâni.
Astăzi vârfu-ţi se-ndrepteze
Înspre propriii-mi plămâni!
În clipele acestea, pieriţi din gândul meu
Orice-mi aduce-aminte de visul meu cel rău!
Pieriţi, năluci urâte, aice în pivniţă
Halat, gospodărie, cucoană Arghiriţă!
Străbuni viteji, voi astăzi curaj îmi însuflaţi!
Ciraci, ce la petreceri cu drag mă-ncunjuraţi...
La tine-mi zboară gândul Stacan ! O! de-aş vedea
Figura ta voioasă în clip-aceasta grea...
Sau macar umbra-ţi, dacă tu azi n-ai mai trăi,
M-ar sprjini, Stacane... A!...
(voieşte să s-arunce în baltag)
STACAN
(apărând învălit într-o haină albă)
Iată sunt aici!
(Baltag se retrage înspăimântat.)
Sunt umbra străvezie
A marelui bărbat,
Pe care, fiind vie,
De moarte ai scăpat.
Şi-n loc pentru aceasta
Să-mi fii mulţămitor,
În ziua cea nefastă,
Când ţi-ai luat nevastă,
Afară mi-ai dat zor.
Atunci murii degrabă,
De scârbă şi necaz,
Şi neavând vreo treabă,
Ca umbră m-arăt az.
Dar vai! e trist, e jalnic,
Eu nu mai beau de loc.
BALTAG
Cum?
STACAN
Şi în ceriul falnic
Şi-n iadul cel de foc,
Petrecerea-i pocită,
Nu ai de loc Cotnar
Jos, smoală clocotită,
Sus, sarbădul nectar.
BALTAG
Nu-i bine-n ceea lume?
STACAN
E prost, de tot e prost
Nici vin, nici râs, nici glume,
Nu are nici un rost.
E mult mai mare hazu!
Să stai în lumea ta.
BALTAG
Dar viaţa cu necazul...
STACAN
O poţi împreuna
Cu cheful cel mai vajnic,
Petreceri şi vânat...
BALTAG
Dar jurământu-mi straşnic,
Cu care m-am legat ?
STACAN
Etern nimic nu ţine,
Ia-ţi vorba înapoi
Fii soţ cum se cuvine
Şi vânător de soi!
BALTAG
O! umbră străvezie,
Din nou curaj mi-ai dat!
STACAN
Şi tu odată mie
Viaţa mi-ai scăpat.
BALTAG
Îţi am recunoştinţă,
Cât sunt de fericit!
STACAN
Să-ţi fie cu priinţă,
Acuma suntem chit.
Ensemble
BALTAG
Pe-al vieţii drum
Mă-ntorc acum.
Sunt fericit,
Întinerit!
STACAN
Pe-al vieţii drum
Se-ntoarce-acum,
E fericit,
Şi suntem chit!
STACAN
Veniţi degrabă-ncoace
De după poloboace.
TOŢI (venind răpede din fund)
Pst! Pst!
Venim degrabă-ncoace
De după poloboace!
ZULNIA
Bărbatul meu iubit!
BALTAG
Iubita mea soţie!
STACAN
Leşinul e oprit.
ABGHIRIŢA (vorbit)
Are cine s-o ţie.
(Ensemble)
TOŢI
Ce fericire! Ce noroc!
Suntem cu toţii la un loc,
Ce minunată ocaziune
De-o generală împăcăciune.
Şi fiindcă suntem veseli toţi,
Stacan, mătuşe şi nepoţi,
De-ocaziune profităm
Şi slante-pede ne-mpăcăm!
BALTAG
E un vis! Zulnia! copiii mei! Arghiriţa! umbra străvezie!... Nu eşti mort.
STACAN
În toată viaţa mea n-am fost mort.
BALTAG
Ce-nsemnează ?
ARGHIRIŢA
Însemnează că dascălul nostru...
BALTAG
Care dascăl ?
STACAN (îşi rupe barba)
Cum, care dascăl? Eu dascălul Sugatius-Venator, a d-tale slugă, pe care l-ai necunoscut atâta vreme. (Trece la Arghiriţa.)
ZULNIA
Şi voiai, răutăciosule, să mă laşi văduvă?
BALTAG
Fugi de-acolo, era o glumă.
ZULNIA (râzând)
Dacă-i aşa, dă-mi înapoi cheile de la pivniţă.
BALTAG
Asta nu se mai poate, de azi încolo, le păstrez numai eu... adică nu eu... Comise Stacan, ţine-ţi cheile: vrei să fii ca şi mai nainte, pe vinuri căpitan ?
STACAN
Cu bucurie. (solemn Arghiriţei.) Cucoană Arghiriţă, a venit în sfârşit ceasul, să ne legalizăm şi noi slăbiciunile.
ARGHIRIŢA
Arhon Comise, eu nu sunt de capul meu, cere-mi mâna de la nepotul meu!
STACAN
Hatmane, îţi cer mâna. (arată pe Arghiriţa... încet lui Baltag.) Viespii bătrâne!
BALTAG
St... dacă mătuşica vrea... cu plăcere.
ARGHIRIŢA (ruşinoasă)
Eu nu am altă voinţă, decât voinţa familiei!
BALTAG
Zulnio, dă-i binecuvântarea ta mătuşichii.
Ensemble
Repriză
Ce fericire! Ce noroc! etc.
STACAN
Daţi stacanele! (se aduc, toţi bea.)
E soarta blăstemată
A celor bieţi sărmani,
Ce n-au gustat vrodată
Vin vechi de Drăgăşani.
Trăiască vinul, vinul,
Umpleţi stacanul meu,
Să uit necazul, chinul,
Să beau, să beau mereu.
TOŢI (bând)
Trăiască vinul, vinul, etc.
Să bem! Să bem!
(Cortina cade. — Sfârşitul piesei)