Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ion Luca Caragiale

    Înfiorătoarea şi îngrozitoarea şi oribila dramă din strada Uranus

    Nu ştim dacă Moftul român are vreo trecere în faţa cititorilor, dar suntem convinşi că e bun la Dumnezeu. În numărul din urmă, am fost făcut apel la sf. Karkaleki, patronul gazetarilor români, să pună o vorbă bună pe lângă atotţiitorul, rugându-l a ne trimite în această morte saison1, dacă nu vreo duzină de mici scandaluri, măcar câteva cazuri de ciumă, măcar o calamitate publică sau un cataclism, un mare scandal cosmic, fără de cari presa română rămâne leşinată de tot.

    E drept că bunul creator n-a ascultat în întregime rugăciunea lui sf. Karkaleki; ciuma n-a venit, calamitate publică sau vreun cataclism nu s-au arătat; dar tot nu ne putem plânge că puterea dumnezeiască n-a ţinut de loc seamă de exigenţele presei române.

    Căci, iată că, îndată după apelul ce l-am făcut către sf. nostru patron şi după intervenţia acestuia în favoarea noastră, Dumnezeu ne trimise oribila dramă din strada Uranus, dramă menită să rămână în analele criminologiei universale, după ce va fi înviorat leşinata presă română, măcar pentru o lună de zile.

    O lună! o lună întreagă salvată!

    Ascultaţi ţigănuşii pe stradă:

    „Drama din strada Uranus!

    Noi destăinuiri asupra dramei din strada Uranus!

    Adevărul asupra dramei din strada Uranus!

    Portretele eroilor dramei din strada Uranus!

    Epilogul dramei din strada Uranus!

    Mama dramei din strada Uranus!

    Fratele dramei din strada Uranus!

    Fidanţatul dramei din strada Uranus!

    Justiţia în faţa dramei din strada Uranus!

    Societatea în faţa dramei din strada Uranus!

    Adevărul adevărat în privinţa dramei din strada Uranus!"

    Sfinte Karkaleki! patron al presei române, roagă-te la bunul creator să ne trimită curând altceva, ca să isprăvim odată cu:

    Toate mofturile în privinţa înfiorătoarei şi îngrozitoarei şi oribilei drame din strada Uranus!

    Ultima oră

    În momentul de a pune sub presă, reporterul nostru special află chiar de la nenorocita victimă a îngrozitoarei drame din strada Uranus că ea nu s-ar fi sinucis de bunăvoie, ci că o mână criminală, al cărui [sic] nume ne scapă încă, dar care, desigur, graţie neobositului şi inteligentului jude de instrucţie J. Th. Florescu, va sfârşi prin a fi descoperit, i-a pus pumnalul în mână, obligându-o să-şi tragă în inimă o lovitură de revolver.

    Nu ne-ndoim un moment de imparţialitatea şi zelul justiţie noastre şi sperăm că ea va descoperi lucruri cu deosebire senzaţionale privitoare la această groaznică, fioroasă şi oribilă dramă din strada Uranus, care a emoţionat atât pe acei care citesc Moftul român cât şi pe acei cari nu-l citesc.


    Moftul român, 1901, 8 iulie

    Note

    1. Anotimp fără evenimente, vara (fr.).




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA