Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ion Luca Caragiale

    Jurnalul nostru

    Ce lipseşte Moftului

    Un vechi şi bun prietin din Iaşi, de sentimentele căruia ne-am putut îndoi, pe nedrept, un moment, dar în judecata căruia am avut totdeauna o egală şi nestrămutată încredere, ne-a făcut zilele acestea nespusa plăcere să ne viziteze biurourile (sic!) de redacţie.

    După ceremonialul de rigoare în aşa împrejurări (când ai venit? când pleci? etc.), neapărat pe un om de a cărui inteligenţă avem atâta stimă, trebuia numaidecât să-l întrebăm ce părere are despre Moftul.

    Întreprinderile intelectuale se deosibesc de cele comerciale prin aceea că, pe cînd acestea ţin la sufrajele mulţimii amatorilor, cele d'întâi se interesează de sufrajele unui număr mult mai restrâns. Moftul fiind o întreprindere mixtă, şi intelectuală şi comercială, ţine prin urmare la unele şi la altele.

    Să nu se supere mulţimea imensă a cititorilor noştri dacă suntem sinceri şi le spunem că, după succesul material pe care ni-l asigură totalitatea lor, noi mai suspinăm încă după aprobarea deosibită a câtorva inşi anume - puţini, din nenorocire, dar dintre aceştia dumneata, care citeşti acum aceste rânduri, desigur faci parte.

    Amicul acesta ţine, după părerea noastră şi a tutulor cari au norocul să-l cunoască bine, un loc de onoare între acei câţiva, şi iată pentru ce ne-am grăbit să-i punem întrebarea: ce zici de Moftul? E pe de altă parte un om foarte franc, mai ales cu noi, aşa de vechi şi buni prietini, deprinşi a ne spune pe faţă adevărul, tocmai pentrucă voim să nu încapă între noi o clipă de îndoială despre stima ce ne datorăm ca bărbaţi cu mintea deplină - micile adulaţiuni şi complimente cu mari rezerve mentale sunt proprii iezuitismului feminin (- Ah! ma chére belle, comme vous ętes resplendissante aujourd'hui, on dirait une rose! - şi peste câteva minute - A propos, j'ai rencontré tout á l'heure la Ioneasca: elle était atroce; elle avait une mine, ma parole d'honneur!...).

    Spre marea noastră onoare, răspunsul inteligentului nostru amic a fost cât se poate de favorabil nouă.

    – Mai întâi, ce gândeşti de direcţia noastră?

    – Mi se pare sănătoasă şi n'aş exagera dacă aş zice chiar patriotică...

    – Vrei să glumeşti?... am zis noi, care cunoaştem curentul fals, ce voesc unii răuvoitori sau nepricepători să-l facă în opinia publică asupra unei închipuite lipse de patriotism din parte-ne.

    – Nu glumesc deloc: în materie de spanac, ironia şi gluma sunt nişte sterilizătoare eminente; pe unde trec ele, spanacul nu mai creşte, sau în orice caz nu progresează prea mult. În timpul din urmă, preţioasa legumă a luat în adevăr o extensiune colosală. Câmpul publicităţii avea nevoe numaidecât de plivit.

    – Şi cum îţi pare că ne facem datoria? E bun Moftul?

    – Da, Moftul e cât se poate de bun ). Aveţi adesea spirit, aveţi ironia uşoară, caricaturile destul de picante, proza destul de limpede, versurile destul de obscure... aveţi tot. Un singur lucru vă lipseşte... şi e păcat. - Ce ? am întrebat noi, îngrijaţi de tonul trist al ultimelor cuvinte.

    – Nu vă spun.

    – Mă rog...

    – Nu, căci v'aş mâhni... vă lipseşte ceva, dacă l-aţi avea şi pe acela ceva...

    Am stăruit mult de amicul nostru să ne spună acel ceva; i-am promis ca vom avea tăria, în urma atâtor răspunsuri plăcute, să auzim şi unul neplăcut - vai! trebue să fie cineva filosof şi să ştie că viaţa aceasta nu e decât o pânză lungă, un fir alb şi unul negru, adesea mai multe negre! - el a sfârşit prin a ceda pe jumătate.

    – Voi spune; însă niciunuia din personalul redacţiei... voi spune numai administratorului.

    Şi aplecându-se la urechia numitului, bunul nostru amic şopti aşa de încet încât să putem auzi şi noi:

    Sub-ven-ţi-e!

    – În adevăr, ziserăm noi mâhniţi.

    Subvenţie... asta ne lipseşte.

    A! suntem, în adevăr, oameni fără noroc: un singur moft trebuia să n'aibă subvenţie în ţara asta, şi acela s'a nimerit să fie tocmai al nostru!




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA