Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Karkaleki

Odinioară, când era vodă nemulţumit de administraţie, chema la palat pe ispravnic, pe magistrat şi sfatul:

— Bine, mă! da nu vedeţi voi ce murdărie? Voi trăiţi ca vitele, mă!

— Ca vitele, măria-ta!

— O să vă dau afară, mă!

— Să ne dai, măria-ta!

— Mari ticăloşi sunteţi, mă!

— Ticăloşi, măria-ta!

— Afară!

Astea se petreceau pe vremea de tristă memorie când naţiunea română nu-şi dăduse încă, în suveranitatea ei, o constituţiune belgiană, şi când presa noastră politică se reducea la Cantorul de avis şi la Buletinul ofiţial al lui Karkaleki.

Acest celebru publicist, întemeietorul presei politice române, era însărcinat între altele să facă în Buletinul ofiţial dările de seamă despre petrecerile de la palat.

Vodă, care ţinea foarte mult să-şi lumineze norodul, aduse cu mari cheltuieli de la Braşov vreo douăzeci de lăzi cu lumânări de spermanţet — primele lumânări de spermanţet cari veneau în ţară. Pentru a face neuitat în istorie acest pas însemnat pe calea progresului — suprimarea mucărilor în aşteptarea suprimării arhondologhiei şi privileghiilor — vodă dăduse la palat o serată cu nouăle lumânăr. Succes enorm şi vodă încântat.

A doua zi, îndată după apariţia numărului din Buletinul ofiţial cu darea de seamă asupra acestei minunate serate, se pomeneşte Karkaleki cu un dorobanţ că-l cheamă în fuga mare la palat. Cum intră publicistul, vodă sare de pe divan şi, fără vorbă, şart-part! câteva palme şi pe urmă trage-i pe spinare cu ciubucul.

— Ştii pentru ce te-am bătut? întreabă vodă ostenit.

— Nu, să trăieşti, măria-ta! răspunde ameţit Karkaleki.

— Pentru că eşti un ticălos!

— Ticălos, măria-ta. Iartă-mă!

E drept că întemeietorul presei noastre politice merita palmele şi ciubucele. Nu fusese destul de clar şi de entuziast în darea lui de seamă asupra lumânărilor de spermanţet şi nu pomenise nimica despre suprimarea mucărilor.

Pentru aceea, a fost după bătaie dat în brânci afară de la palat.

Seara, după această corecţiune meritată, Karkaleki se afla la teatru. Sala, după înalta poruncă, era luminată cu lumânări de spermanţet, dăruite de vodă. Era multă lume — boieri şi cocoane de toată mâna şi negustorime de seamă, cari nu avuseseră parte să fie poftiţi la prima experienţă făcută la palat. Lumânările făceau mare senzaţie. Deodată se simte în sală o cletinătură puternică — cutremur. Vodă şi toată lumea în picioare. Un moment se privesc unii pe alţii galbeni de spaimă, când o a doua cletinătură porneşte şi mai tare. Dar Karkaleki, fără să-şi piardă mintea, se ridică în picioare pe un scaun şi, jucând ochii galeşi, de la vodă la policandru care se legăna, strigă tare:

— Staţi! Toţi să murim, numai măria-sa să scape!

În următorul număr al Buletinului ofiţial, Karkaleki, dând seamă despre cutremur, a vorbit foarte puţin de panica mulţimii, dar a accentuat cu multă căldură importanţa suprimării mucărilor.

— Vezi aşa, ticălosule! i-a zis vodă mulţumit, dându-i cinci galbeni.

— Ticălos! sărut mâna! să trăieşti, măria-ta.

Ce vremuri de ticăloşie! ce moravuri ruşinoase! ce putrejune socială!

Mi se revoltă sângele democratic când mă gândesc la aşa ignominie! Bieţii slujbaşi şi isnafi, ispravnici, zapcii, magistrat, sfat, mai înţeleg; dar tu, tu publicist, tu om politic să mănânci palme şi ciubuce, să te facă ticălos, să te arunce pe scară, şi tu, ca un slugoi nemernic, să-i săruţi mâna! Mă mir cum n-au murit de ruşine cei ce au trăit în aşa vremuri.

Dar, în fine, a bătut vântul puternic al liberalismului, vântul binefăcător al ideilor democratice, care a curăţit atmosfera de miasmele infecte ale slugărniciei reacţionare, ale târârii înjositoare, ale ciocoismului greţos.

Neuitată fie memoria martirilor de la 48! Să ne descoperim cu respect şi recunoştinţă amintindu-ne de faimosul Popa Şapcă! Strălucită rămână în istoria noastră noaptea în care d. Carada cel dântâi a tradus pentru naţiunea română constituţia belgiană.

S-au dus de mult lumânările de spermanţet: astăzi avem lampa electrică incandescentă. Astăzi suntem moderni: suntem departe de vremurile lui Karkaleki:

Afară, ticăloşilor!

— Ticăloşi, măria-ta!

Epoca, 1896, 26 nov.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA