Ion Luca Caragiale

Moftangii

Românul

Moftangiul este eminamente român; cu toate astea, înainte de a fi român, el este moftangiu.

Născut dintr-o familie săracă dar onestă, el este fiul operelor sale, şi, deşi democrat prin naştere, el face parte din aristocraţia inteligenţii, a meritului, ştiinţei, artei, culturii ş.cl.

Dar... născut dintr-o veche familie de adevăraţi boieri, cari au ştiut totdeauna să pună interesul patriei mai presus de interesele de clasă renunţând la privilegii, el, aristocratul get-beget, este adevăratul democrat...

Moftangiul este patriot hotărât, naţionalist exclusiv, român până în măduva oaselor! toată lumea trebuie s-o ştie!

Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită Rrromânia în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubeşte până la nebunie. De aceea, el urăşte cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e naţional.

El stimează agricultura, dar visează o industrie mare naţională, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce-l înspăimântă este o cucerire a Rrromâniei pe terenul economic de către infamii de străini, ajutaţi de copiii vitregi ai ţărişoarii lui!

E om de partid, câtă vreme nu-i vorba decât de vederi asupra politicii interioare. Îndată însă ce e vorba de a ne prezenta faţă cu străinii, el crede că toţi românii trebuie să uite micile pasiuni şi, dându-şi mâna frăţeşte, să păşească strâns uniţi faţă cu primejdia economică, politică, socială şi culturală a Naţiunii! Inimicul comun este străinul! jos Străinismul!! sus Rrromânismul!!!

Oricine gândeşte altfel... e un trădător!

Moftangiul se găseşte în toate clasele sociale; speţa lui furnică pe toate căile de comunicaţie (afară de rare excepţii, cu bilet gratuit) şi e incuibată din cele mai mândre palaturi până în cea mai modestă odaie de hôtel garni¹.

Moftangiul poate avea sau nu profesiune, poate fi sărac sau bogat, prost ori deştept, nerod ori de spirit, tânăr, bătrân, de un sex sau de altul sau de amândouă, el a fost, este şi va fi rrromân adevărat... Să te păzească Dumnezeu să ataci Rrromânia lui oricât de pe departe, căci moftangiul român e aci gata sa te zdrobească.

Moftangiul român este:

Din clasele primare până la bacalaureat - anarhist;

De la bacalaureat până la primul examen de universitate - socialist;

De la primul examen până la licenţă - progresist;

De la licenţă până la slujbă - liberal;

De la slujbă până la pensie - conservator.

De la pensie încolo, împărtăşeşte principiile tinerimii universitare... Fii sigur că ai să-l găseşti oriunde e vreo manifestaţie mai mult sau mai puţin politică ori nepoliticoasă a studenţilor mai mult sau mai puţin rrromâni!

Rromânca

Fiică de arendaş, de negustoraş, de funcţionăraş, de avocăţel, de ofiţeraş, de popă - să fi fost papa bulgăroi, sârbotei sau grecotei - moftangioaica este româncă şi prin urmare nobilă, et par conséquent² nu poate suferi mojicimea.

Ea este patronesă în comitetul unei sau mai multor societăţi române de binefacere sau de cultură naţională.

Moftangioaica română vorbeşte româneşte numai avec les domestiques³, încolo franţuzeşte — acu ia lecţii de limba engleză.

În fiecare zi, moftangioaica răstoarnă prăvălii întregi, de la raftul de sus până la cel de jos, căutând eşantiioane şi negăsind, malheureusement⁴, niciodată ce-i trebuie. Bogată ca şi săracă, adeseori i se-ntâmplă din distracţie, când se uită negustorul în altă parte, să-i scape ceva în manşon sau sub rotondă⁵.

Moftangioaica îşi opreşte totdeuna cupeul d-a curmezişul stradei.

Pentru dânsa sunt numai două oraşe în care poate trăi cineva: Paris et Bukarest!

Dânsa are unul sau mai mulţi adoratori, nu de plăcere sau de pasiune, ci de datorie: o femeie de aşa înaltă extracţiune trebuie să aibă un suivez-moi⁶.

Bogată, n-are plăcere mai mare pe lume decât să-şi arate unei amice sărace toaletele şi să-i spuie preţul lor fabulos, şi apoi proiectele, planul şi devizul toaletelor viitoare.

Moftangioaica săracă este foarte discretă; de aceea, nu despreţuieşte fondurile secrete, ba chiar din contra. Pentru cine conspiră, e prudent să evite pe moftangioaica română.

Crudă, adică necoaptă, primeşte cadouri de la răscopţi bogaţi; răscoaptă, face cadouri la săraci necopţi, adică la cruzi:

- Ah! crudule!

Când e vorba de lista "victimelor" ei, moftangioaica română uită şirul, numele şi datele; are însă în privinţa aceasta despre amicele ei o memorie prodigioasă.

Când vrei să flirtezi cu moftangioaica, se răţoieşte şi fleorţăieşte. Îi vorbeşti serios, râde; glumeşti, e foarte serioasă; o saluţi, d-abia moţăie; o iubeşti, te spune târgului.

Moftangioaica e amatoare de înmormântări de lux. Trecând prin faţa cluburilor, jalnica scoate capul afară din cupeu. După cimitir, un tour au bois⁷, cu ochii plânşi şi cu chipul încadrat în dantelă neagră, este obligatoriu.

Moftangioaica e o româncă bravă: ea ştie suferi, cu hotărârea şi eroismul caracteristice românului, tortura concertelor clasice, fort en vogue⁸ astăzi... Astfel, dacă-ţi place muzica, fereşte-te să mergi la acele concerte: de câte ori orchestra o avea un pianissimo, moftangioaica commencera à causer fortissimo⁹...

Moftangioaica sufere în genere de stomac; oricând are să iasă în lume seara nu mănâncă toată ziua în vederea corsetului. Astfel, e prudent să nu o prea iei la vals: suflarea ei te face să-ţi aduci aminte cu mult regret de mirosul violetelor de Parma.

Poftită ori nepoftită, ea trebuie să se afle la toate balurile de rigoare, ale curţii, ale societăţilor, ale lumii mari, la reprezentaţiile prime, extraordinare sau de gală.

Ea e abonată la L'Independance roumaine şi trebuie să figureze neapărat în Carnetul lui Claymoor.

Fiecare moftangioaică spune bucuros din fir în păr toată conversaţia care a avut-o cu prinţesa moştenitoare "aproape o jumătate de ceas" la balul din urmă de la Cotroceni. Câte moftangioaice au fost la bal — că nu lipseşte una! — vezi dumneata câte jumătăţi de ceasuri a ţinut acel bal minunat.

O moftangioaică gătită şi împopoţonată de şapte ori mai scump decât s-ar putea explica prin mijloacele consoartelui d-sale, dacă o întrebi ce părere are despre prinţesa:

— Fie, mon cher; nu zic! e tânără; frumuşică, si vous voulez¹⁰; da' ... prea e luxoasă!

Când vorbeşte de regina, zice: la pauvre!¹¹

La balul curţii mai ales, cum s-a abţinut toată ziua de mâncare, abuzează de şampanie, de icre, de îngheţată, de bomboane — nu de plăcere ori de lăcomie, nu!... de datorie... O dată supează cu un "amic", pe urma cu un curtezan, mai despre ziuă, se-nţelege, vine şi rândul lui dumnealui: "Aide, cocoşelule, la bufet!" Aşa, după îngheţată, mănâncă iar icre moi, şi după Pomery extra-sec frappé, iar ciucalată fierbinte... A doua zi, doctorul high-life se vede silit a-i prescrie o cutie şi jumătate de capsule de ricin.

După fiecare bal du monde¹², a doua zi, caii doftorilor mondains aleargă până le iese limba de un cot.

Culmea supărării — să o scape din vedere Claymoor.

Culmea ambiţiei — un minister pentru bărbat şi un secretariat pentru amic.

A! să nu uit...

Când vezi două moftangioaice amestecându-şi alifia de pe buze şi ţocăindu-se cu multă căldură, să ştii că nu se pot suferi.

— Ah! ma chère, je ne puis la sentir!¹³

Savantul

Important bărbat - bărbat serios.

Membru în toate societăţile culturale naţionale şi internaţionale, preferă dintre acestea pe cele de ginte latină. Dacă nu e încă în Academie, are să fie.

E un exemplar de lux în galeria moftangiilor români şi costă scump.

Teorii nouă din cărţi vechi — invenţiuni pe cari străinii, vrăjmaşii Rromâniei, apucă de le fac mai-nainte — studii speciale — misiuni la staţiuni balneare — comisiuni şi delegaţiuni — conferenţe savante, un fel de pot-pourri de fapte diverse ştiinţifice — apoi direcţiuni de instituţiuni şi publicaţiuni — toate astea trebuie să coste scump.

Tipul nostru iubeşte, mai presus de orice, Ştiinţa şi Rromânia, cărora le sacrifică activitatea, liniştea, sănătatea, familia sa, tot. El susţine că ştiinţa, deşi esenţial umană, trebuie, mai ales la o naţiune mica şi tânără ca a noastră, să fie naţională. El constată în fiece moment cu mândrie progresul prodigios al ştiinţelor rromâne.

El dirijează un institut naţional savant sau, dacă încă nu până acuma, va inventa unul sau două pentru a le dirija - institute absolut indispensabile Rromâniei, care este şi trebuie să fie centrul şi farul cultural în Peninsula Balcanică... Ar fi o ruşine să lăsăm pe Bulgaria să ne ia înainte!

De exemplu. Este absolut indispensabil să întemeiem un institut pentru domesticirea, prăsirea şi educaţia licuricilor — lampyris resplendens — având misiunea de a studia un nou sistem de luminare a oraşelor rregatului cu aceste interesante gângănii fosforescente. Închipuiască-şi acu orice rromân cu dorr de ţarră câtă economie şi ce lumină! strălucitoare, gratuită şi — igienică!

Dar pentru asta, savantul nostru, bărbatul ingenios, patriotul neobosit, care a descoperit această luminoasă idee, trebuie să călătorească în cele două emisfere, spre a studia, primo: deosebitele sisteme de luminare a capitalelor mari, secundo: diferitele speţe de lampyris resplendens... După spusa entomologiştilor, există până acuma vreo patruzeci, afară, se-nţelege, de acele pe cari le va mai descoperi savantul nostru.

Moftangiul ştiinţific este sacrosanct.

Nici un guvern nu cutează, nu gândeşte măcar să se atingă de el şi de institutul lui; sunt lucruri inviolabile: ar fi în guvern care ar vrea să stingă lumina, să rearunce România în obscuritate! Din contra, la fiece buget nou, trebuie să se crească cifra respectivă — progresul ştiinţei reclamă şi alt progres: progresul paragrafului respectiv.

Şi toate astea, fiindcă ştiinţa e mai presus de luptele politice; guvernele sunt trecătoare, ştiinţa e eternă într-o ţară eminamente constituţională, apa trece, moftangiii rămân.

Când moftangiul e un imbecil, îi pasă de critică mai puţin decât îi pasă unui suveran african de opiniile presei europene; când are oarecare talent şi spirit, critica-l iritează şi-l neodihneşte ca pe o cochetă bătrână care se teme să nu se afle în sfârşit că are dinţi falşi şi păr prepus. De aci se vede cum între moftangii, cei de spirit şi cu oarecare talent sunt mai slabi de înger decât imbecilii.

Culmea moftangiului savant: a-şi comanda statua încă din viaţă şi a prezida la inaugurarea ei şi la apoteozarea sa — a acestui mare luptător naţional în ogorul ştiinţei rromâne!

Moftul român, 1893, nr. 3, 5, 7