Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Naţionali-Liberali

Avem şi noi un partid, care se numeşte „naţional-liberal” şi este bine să-l avem, fiindcă o ţară cumsecade trebuie să aibă cel puţin un partid „naţional” şi cel puţin un partid „liberal”.

Ce e drept, noi nu ne putem făli cu un partid „naţional”, nici cu unul „liberal”, noi suntem o ţară mai mult decât cumsecade şi avem un partid „naţional-liberal”.

Pentru ce tocmai „naţional-liberal”?

Fără îndoială oamenii ce alcătuiesc acest partid sunt liberali; acest merit, această virtute, această calitate patriotică nimeni nu le-o poate disputa. Da, liberali sunt din creştet până în călcâie, liberali însă în înţelesul cuvântului românesc. Căci în zadar! cu minciuna nu o ducem departe şi orice cuvânt am rosti, mai înainte ori mai târziu ajungem a înţelege numai adevărul. „Tiran” era odinioară o numire, ce onora pe acela care o purta; „demagog” era odinioară un titlu la respectul concetăţenilor; „liberal” era odinioară un cuvânt plin de farmec: astăzi a fi „liberal” este o virtute foarte problematică. De la anul 1848 până în zilele noastre liberalii au izbutit a discredita liberalismul, şi acesta e meritul pentru care trebuie să le fim recunoscători, deoarece, cu ajutorul bunului Dumnezeu, nu mai avem nevoie decât de câţiva ani, pentru ca nimeni să nu mai fie dispus a trece de „liberal”.

Cum rămâne însă cu „naţionalitatea” acestor „liberali”? Încă din vreme trebuie să ne îngrădim, pentru ca nu cumva „liberalii” să discrediteze şi naţionalismul, cum au discreditat liberalismul. Să ne lămurim dar, pentru ce aceşti liberali nu se mulţumesc de a fi liberali, ci caută să mai fie totodată şi „naţionali”.

Îndată ce auzim vorbindu-se de „naţionali-liberali”, trebuie neapărat să presupunem că acest partid nu e decât fracţiunea liberală a unui mare partid naţional, ori fracţiunea naţională a unui mare partid liberal.

E adevărat ceea ce presupune numirea „naţional-liberal”? Există în ţara aceasta un partid liberal care nu este şi nu pretinde a fi naţional? ori există un partid naţional, care nu este şi nu pretinde a fi liberal?

Nu! Toate partidele liberale din România pretind a fi totodată şi naţionale: iară din Partidul Naţional, ce nu pretinde a fi liberal, „liberalii noştri-naţionali” nu pot face parte.

Pentru ce dar acest partid crede de cuviinţă a se numi „naţional-liberal”?

Fără îndoială fiindcă voieşte să arate, că se deosebeşte atât de Partidul „Naţional-Conservator”, cât şi de celelalte fracţiuni mai puţin naţionale ale Partidului Liberal.

Alt înţeles numirea „naţional-liberal” nu poate avea.

Trebuie deci, ca noi, „naţionalii-conservatori”, să ne întrebăm, dacă rivalii noştri liberali în adevăr sunt naţionali? Dacă ei, prin activitatea lor, au dovedit că sunt vrednici de a împărtăşi cu noi numirea de partid naţional?

Care sunt faptele, prin care aceşti oameni au dovedit, că ţin de naţionalitatea română? Prin ce au dovedit, că scopul lor este de a face ca dezvoltarea noastră să fie potrivită cu firea particulară şi tradiţiunile poporului român? Pentru ca cineva să se poată pretinde naţional-român, trebuie să fi dovedit, că a ieşit din mijlocul poporului român, că este pătruns de adevăratele trebuinţe şi cunoaşte adevărata fire, obiceiurile şi deprinderile, întreaga viaţă a acestui popor, şi să fi dovedit că totdeauna, în lucrarea sa politică, ţine seama de aceste elemente: ne-au dat liberalii-naţionali dovadă despre toate aceste!?

Slavă Domnului! nu suntem nici noi cu totul uituci. Ne aducem foarte bine aminte, că mai ales dânşii au înlocuit limba românească cu acel talmeş-balmeş de păsărească, de care nici până în ziua de astăzi n-am izbutit a scăpa literatura română. De asemenea printr-înşii ori în urma stăruinţelor lor necumpătate, s-a împovărat ţara cu o mulţime de legi şi o mulţime de aşezăminte, care nu au deloc a face cu trebuinţele, deprinderile, tradiţiunile, nu au nimic a face cu firea poporului român. În sfârşit, aceşti liberali sunt elementul, care a împins ţara spre o dezvoltare cu desăvârşire nenaţională, şi astfel ne-a adus la zăpăceala, în care ne aflăm.

Cu toate acestea el se numeşte „naţional-liberal”.

Să nu fim naivi! Tocmai pentru aceea, tocmai simţind, că în viaţa lor nu au făcut nimic naţional, tocmai simţind că nu cunosc pe poporul român şi nu sunt capabili de o lucrare în adevăr naţională, tocmai fiindcă nu se simt a fi naţionali, aceşti oameni se numesc aşa.

Cuvântul „naţional” este cuvântul de reclamă în firma Partidului „Naţional-Liberal”.

Liberali sunt şi numai liberali; şi vrednici sunt de a fi numiţi liberali, chiar liberali în înţelesul pe care activitatea lor l-a dat acestui cuvânt!

Timpul, III, 29 martie 1878

TE-AR MAI PUTEA INTERESA