Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

... Oarecare moderaţie

D-l Rosetti şi subroseţii au avut ocaziune de vreo doi ani, de când se răsfăţă în bugetul ţării, să facă pe la Paris mai multe excursiuni de plăcere în socoteala patriei.

Fiindcă România pare ursită a se mai bucura câtva timp de oblăduirea acestor domni, când vor mai merge să se recreeze pe la Paris, să asculte de la noi o povaţă dezinteresată: să se ducă la teatru să auză o piesă numită Călătoria d-lui Perişon (Le voyage de Mr. Perrichon). Sub aparenţe glumeţe, această comedie ascunde un studiu adânc al naturii omeneşti şi pare foarte potrivită cu starea României de astăzi.

D-l Perişon este un burghez bogat şi îngâmfat, care se hotărăşte a face o călătorie în Elveţia. El este însoţit de fiica sa, frumoasă fireşte şi cu zestre. Doi tineri se iau după d-l Perişon, hotărâţi să câştige inima d-rei Perişon şi a părintelui său. Într-o excursiune, d-l Perişon, cam bătrân sau greoi, este cât p-aci să alunece într-o prăpastie. Unul din tineri se aruncă după dânsul, îl scapă cu pericolul vieţii, şi se crede d-aci înainte sigur de a căpăta şi pe frumoasa fată şi zestrea mai frumoasă. Nu departe, excursioniştii noştri întâlnesc o mică groapă. — Celălalt tânăr se face că alunecă într-însa dând ţipete de spaimă. D-l Perişon, la rândul său, se aruncă şi scapă sau crede că a scăpat pe al doilea aspirant.

Ce credeţi că se întâmplă la urmă? Pe când cu puţină dibăcie salvatorul nu face decât a repeta necontenit lui Perişon: Te-am scăpat, îmi datoreşti viaţa, celălalt tânăr ia rolul mult mai plăcut pentru vanitatea bătrânului burghez, de om scăpat de dânsul. Unul îi aduce necontenit aminte că dânsul, Perişon, a făcu un act de curaj şi de devotament, pe când celălalt nu-i înfăţişează decât un neplăcut suvenir, un accident care l-a înspăimântat şi umilit. În cele din urmă, junele salvator se face aşa de nesuferit, încât Perişon îl ia la goană şi dă fata celui ce a fost destul de dibaci a deveni îndatoratul, iar nu îndatoritorul vanitosului burghez.

Cam aşa se petrec lucrurile astăzi între Rusia, Bulgaria şi România. N-avem pretenţiunea ridicolă a unor foi roşii, a susţine că noi şi numai noi am scăpat pe Rusia. Însă nu mai puţin, când căzuse în groapa de la Plevna, cu sângele nostru cel mai preţios i-am făcut un însemnat serviciu.

Pentru Bulgaria, din contra, Rusia a făcut tot.

Pe cine, însă, iubeşte Rusia? De cine îngrijeşte? Care este Beniaminul său? Cui va da fata sa cu toată zestrea ce va putea alcătui de la vecini bătrânul tata-socru de la Nord? Nouă, pretinşilor săi salvatori, supărători chiar prin serviciul adus, mult mai supărători încă prin persistenţa nedibăciei, cu care în general organele guvernului la tribună şi în presă par că aruncă necontenit în faţa Rusiei acel serviciu? sau acelor bulgari umili, supuşi, care n-au făcut decât să primească serviciuri? Cine cunoaşte inima omenească să răspundă. Este evident că am făcut Rusiei un serviciu, un însemnat serviciu. Mers-a acel serviciu până la scăparea împărăţiei, cum se repetă pe fiecare zi? Fără armata noastră, Turcia în decompoziţiune ar fi izbutit oare a înfrânge nenumăratele batalioane ale ţarului? Se poate cineva îndoi. Însă nu mai puţin este exact, că fără armata noastră Rusia ar fi suferit poate îndoite pierderi şi cheltuieli, şi pacea glorioasă din 1878 risca foarte mult a se numi pacea din 1879, tot aşa de glorioasă, dar mai scump plătită.

Oricum ar fi, noi credem că ar fi şi mai demn şi mai politic a mai pune oarecare moderaţie în aceste lăudături. Şcoala revoluţionară, aci ca în toate, nu cunoaşte nici tact, nici măsură. Pentru dânsa, între slugărnicie şi insolenţă nu este termen de mijloc. Prin servilismul lor când se găseau faţă în faţă cu prinţii, ambasadorii, generalii ruşi, n-au ştiut a apăra la timp drepturile României, care le erau încredinţate Prin atitudinea lor nesocotită şi violentă de astăzi, sunt pe drum de a ne face din Rusia o neîmpăcată vrăjmaşă. De aceea avem dreptul să regretăm că d-l Rosetti când a fost la Paris, între o şedinţă a Internaţionalei şi un banchet în onoarea Comunei, n-a avut timpul să meargă să vază la teatru: Le voyage de Mr. Perrichon.

Timpul, 25 februarie 1878

TE-AR MAI PUTEA INTERESA