Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Operă naţională

Este o vorbă veche: pentru ca să faci război, îţi trebuiesc trei lucruri — bani, bani şi bani. Altă vorbă şi mai veche ne spune că pas d’argent, pas de suisse, adică pe româneşte aplà: n-ai bani, n-ai arnăut. Se ştie că elveţienii au fost odinioară pentru regii Franţei ce erau tot cam pe atunci arnăuţii pentru domnii principatelor noastre.

Vorbele acelea se potriveau până acum câtva timp şi la operă. Pentru ca să ai o trupă de operă, îţi trebuiesc trei lucruri: bani, bani şi bani; şi pas d’argent, pas de chanteur — n-ai bani, n-ai cântăreţi.

Da, însă Danton, mai democrat, avea altă formulă. El zicea că pentru orice îţi trebuiesc alte trei lucruri: îndrăzneală, îndrăzneală şi iar îndrăzneală. Astăzi, în timpurile noastre democratice, trebuie să aplicăm vorba lui Danton şi la operă. Pentru ca să ai o operă, şi mai cu seamă operă naţională, îţi trebuie îndrăzneală, îndrăzneală şi iar îndrăzneală.

A îndrăzni, iată secretul în artă. A îndrăzni va să zică a putea. Voieşte, şi vei putea, luminează-te, şi vei fi! a zis un alt mare democrat.Îndrăzneşte, şi vei cânta! zicem noi. Vei cânta ieftin, dar vei cânta; vei cânta rău, dar vei cânta; vei cânta fals, deplorabil, ridicul, dar vei cânta. Ce se cere la operă? A cânta.

Da. Trebuie încurajat orice act de îndrăzneală naţională, chiar dacă el se face cu concursul străinilor, căci aci străinii sunt aliaţii noştri. Trebuie să fie cineva lipsit de orice sentiment de iubire pentru naţiunea sa, pentru progresul acesteia şi pentru încurajarea acestuia, ca să nu aplaude orice act de îndrăzneală de acest fel.

Scenele mari din Europa se ţin totuşi de vechea sistemă. Ele, în loc de îndrăzneală, întrebuinţează tot banii. Un grupet, un tril, o cadenţă costă mii de franci. Ce sistem de corupţie! ce venalitate!

Unde este patriotismul artiştilor noştri! unde este îndrăzneala teatrului nostru!

Şi unde mai pui că artiştii în sistemul cel vechi nu fac o notă mai mult peste cât sunt plătiţi să facă; pe câtă vreme, ai noştri, peste câte sunt datori, îţi mai fac pe dasupra grupete, triluri, cadenţe — toate gratis! Prefer sistemul naţional. Pe lângă alte avantaje, mai avem şi pe acela că orice operă, cât de veche, de câte ori se joacă e ceva cu totul nou.

Se zice, eu nu pot afirma cu siguranţă, că în străinătate primadone bune ar fi plătind pe o camerieră sau o damă de companie mai mult decât plăteşte teatrul nostru pe o primadonă. Se înţelege că dama de companie sau cameriera joacă acolo rolul şi de secretar intim — o misiune delicată, unde se cer adesea calităţi şi fineţi de stil deosebit. Ce ruşine!

Asta este imoral. Prefer simplicitatea noastră naţională: moravuri curate, leafă mică, îndrăzneală mare, triluri gratuile, toate astea fără cameriere plătite aşa de scump încât ar sări cât colo în ochii opiniei publice că nu e lucru curat la mijloc.

Modestia este decorul talentelor tinere. O primadonă plătită foarte scump, chiar dacă ar avea talent, ar însemna că nu e modestă, şi începuturile trebuiesc să fie modeste, deşi îndrăzneţe.

De exemplu, poţi să începi rău, fără talent, fără pricepere, fără apucătură: e o îndrăzneală lăudabilă dacă este modestă.

Publicul nu trebuie să fie pretenţios. Trebuie să nu uite că şi acesta este un început nou de operă română, un început îndrăzneţ, poate, dar fără-ndoială modest.

Publicul trebuie să aibă îndrăzneala a-l încuraja şi să fie modest în pretenţiuni.

Epoca, 1896

TE-AR MAI PUTEA INTERESA