Editura Global Info / Literatură |
Ion Luca Caragiale
Parlamentare
Camera din Stambul
Sedinta de la 24 Ibricgiè 1294
Şedinţa se deschide cu formalităţile obijnuite la orele 7 ½ turceşti, sub preşedinţa lui Haham-başà, prezenţi fiind 125 deputaţi.
Sumarul şedinţei precedente se ascultă în tăcere, fără să dea loc la nici o cerere de îndreptare, fiindcă toţi deputaţii dorm.
Dupe citirea sumarului, prezidentul trage clopotul, şi toţi deputaţii se deşteaptă.
La ordinea zilei, dezvoltarea interpelării, anunţată de onor. deputat Zăuc-agà, asupra falsurilor şi ingerinţelor făcute de fostul mare vizir Midat-paşà în alegerile din urmă.
Hogea-Cauc arată că, nefiind încă de faţă interpelatorul, trebuie intervertită ordinea zilei. Propune dar ca Adunarea până la sosirea lui să se ocupe cu fleacurile, adică cu legile mărunte.
Se votează un credit de 5 lei turceşti pentru cumpărarea unei harte a rezbelului şi a unei duzine de steguleţe, trebuincioase statului-major al başabuzucilor de la Dunăre.
Se aprobă un viriment de fonduri de 33 de parale, făcut de ministrul Trebilor Dinafară, prin cumpărarea a câte un exemplar din cele trei numere dântâi ale Claponului — aprobându-se şi o subvenţie acestei foiţe de 12 lei turceşti pe lună, pentru publicarea oficială a şedinţelor Camerei din Stambul.
Calpuz-efendi anunţă o interpelare ministrului de Justiţie, în privinţa unui pungaş de cadiu din Tulcea, care a osândit pe un nepot al acestui deputat la plata unor datorii de bani.
Ischiuzar-Mehemet: Interesul poartă fesul!
O voce: I-a turtit fesul!
Calpuz-efendi: Cer cuvântul în chestie personală: m-a lovit la fes!
Preşedintele: Carnacsi! Nu mai dau cuvântul nimenui. Uite, a venit Zăuc-agà, a cărui interpelare este la ordinea zilei. Poftim la tribună, ago; să te văz!
Zăuc-agà suie la tribună.
Gianabet-Edin (către orator, care vrea să-nceapă): Târziu te-ai sculat astăzi, ago!
O voce: A stat mult aseară la cafè-şaitan! (Râsete şi chef pe toate băncile.)
Gianabet-Edin: Lăsaţi-l să înceapă. Dă-i-nainte, ago!
Zăuc-agà: Domnilor! urcându-mă la această tribună, îmi tremură toate încheieturile...
Ischiuzar-Mehemet: Daca umbli toată noaptea la crailicuri. (Râsete şi giumbuşuri.)
Zăuc-agà: Lăsaţi-mă, domnilor, să-mi dezvoltez interpelarea.
(În timpul acesta, prezidentul moţăie, iar unul din secretari il gâdilă pe la urechi cu un pai subţire; prezidentul se apără cu mâna, crezând că-l supără vreo muscă. Toată adunarea râde.)
Zăuc-agà: Domnilor! de la facerea lumii sunt 5415 ani; de la proorocul 1294; de la constituţie o jumătate de an.
Gianahet-Edin: Bravo! ştie bine istoria.
Zăuc-agà: Vream să zic...
Gianabet-Edin: Că nu ştii ce să zici! (Râsete.)
Zăuc-agà: Rog Adunarea să nu mă mai zgândărească...
Prezidentul simte festa ce-i joacă secretarul cu paiul... şi-i trage două palme straşnice.
Secretarul îşi formulează pe dată demisia către Adunare, pe motivul că a fost atins într-un chip puţin parlamentar.
Adunarea i-o respinge sub cuvânt că motivul nu e destul de puternic.
Zăuc-agà (urmând): Am statornicit prin urmare datele istorice. Să trecem acum, domnilor, la partea constituţională a faptului. Mă explic. Ce sunt eu?
O voce: Un zevzec!
Prezidentul trage clopotul şi cheamă la ordine.
Zăuc-agà: Nu sunt mai mult decât un deputat, şi ca atare nu pot lăsa suveranitatea naţională să fie câtuşi de puţin atinsă. Am citit şi am răscitit şi am văzut că în materie de drept constituţional, nimini n-a atins chestia, nimini n-a desluşit pentru ce când te mănâncă te scarpini.
Toată Adunarea: Bravo! (Aplauze prelungite.)
Zăuc-agà: Afară de asta, credeţi că aş fi suit eu treptele acestei tribune, ca să mă fac caraghiozul dumneavoastră degeaba! Niciodată. Le-am suit, pentru că am ferma convingere că două şi cu două fac patru, şi că în materie de finanţe mofturile nu fac parale! — Domnilor! momentul e solemn! gândiţi-vă bine! Care dintre dumneavoastră în viaţa lui, având prilejul să tragă pe cineva pe sfoară, nu l-a tras?
Gugum-efendi: Eu!
Zăuc-agà: Prost ai fost! Eu, domnilor, sunt mândru a vă mărturisi că fruntea mea nu e atinsă de astfel de pată, şi de aceea am curajul a vă declara sus şi tare că în ziua de astăzi mai bine să ai să dai decât să ai să iei — şi aceasta numai şi numai pentru cuvintele: primo: că nici Dumnezeu nu-ţi poate lua daca n-ai de unde da; secundo, că nici dracul nu-ţi poate da de unde n-ai ce lua.
Toată Adunarea: Aferim! (Aplauze turbate.)
Zăuc-agà: Sfârşesc deci, domnilor, rugând onorabila Adunare a vota cu unanimitate următoarea moţiune:
„Considerând pe de o parte toate argumentele puternice, pe care Zăuc-agà ar fi putut să le invoace;
Considerând pe de altă parte părerile tutulor autorilor, despre cari era să vorbească interpelatorul —
Adunarea, deplin luminată asupra chestiei, dă în judecată pre fostul mare-vizir Midat, ca să fie dat prin târg cu nasul tăiat, ca unul ce a făcut falsuri şi ingerinţe în Bulgaria cu ocazia alegerilor din urmă."
Ministrul-preşedinte, Zavrac-pasà, vrea să ia cuvântul ca să răspunză la interpelare.
Toată Adunarea îl opreşte dându-i cu huideo! (Zgomot grozav pe toate băncile.) Asemenea se întâmplă şi celorlalţi miniştri.
Voci din toată sala: Să se puie capac discuţiei! Nu mai trebuie discuţie!! Suntem luminaţi destul!!!
Discuţia se închide.
Se pune la vot moţiunea lui Zăuc-agà.
Votanţi 140; unanimitate contra.
Zăuc-agà: Protestez energic! Este scamatorie din partea biuroului! Să se mai voteze o dată!
Se pune a doua oară la vot.
Votanţi 140; unanimitate pentru.
Prezidentul (către Zăuc-agà): Te-ai săturat?
Zăuc-agà: Halal să-mi fie!
Orele fiind înaintate, şedinţa se ridică în entuziasmul general al Adunării.
Claponul, 1877, nr. 4