Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Politică

- Domnule, mai trebuie materie, îmi zice tipograful.

- Multă?

- Multă.

- Bine, aşteaptă.

Poftim - zic eu în gându-mi - poftim de scrie mofturi fără inspiraţie. A! de ce n-am avut bunul gând să scoatem un ziar politic grav, în loc de Moftul ăsta! Ce abundentă materie! Ce comodă viaţă! şi ce onoare! Ce satisfacţie morală! Un redactor grav, al unei gazete grave - asta este o situaţie socială înaltă... Dar nişte moftangii!

Da, dar avem satisfacţia că...

- Domnule, mă-ntrerupe zeţarul, să mai aştept?

- Da, să mai aştepţi, şi dacă asta te osteneşte prea mult, fii bun şi dă-mi o idee, o inspiraţie... Ce rubrică lipseşte?

- "Politica".

- "Politica"? aşteaptă... Mă execut la moment! Şi încep să scriu şi dau filă cu filă pe nerăsuflate acestui monstru de zeţar, care se hrăneşte cu manuscris... Brrr! murdară hrană!

"Legea maximului

Destul!

Naţiunea este sătulă de turpitudinile, mişeliile, jaful, corupţiunea, infamia, trădarea intereselor ei celor mai sacre, de cruzimea, cinismul, sfruntarea, ticăloşia şi scârba acestui regim poreclit conservator, regim vitreg şi căzut, corupt şi corupător, infam şi infamant. Naţiunea e sătulă: Destul!

Ce vor oamenii-strigoi, ieşiţi din tenebrele reacţiunii la lumina zilei? Ce vor aceste fantome plămădite din rachiu, spirt, basamac, ciomag, chinoros şi sânge?

Vor oare să arunce ţara pe calea desperării, pe calea deznădejdii, pe calea exasperării, pe calea celor mai extreme mijloace de rezistenţă? O vor aceasta? să ne spună.

Până atunci le zicem încă o dată: destul - Naţiunea este sătulă de faptele voastre!"

*

- Dar bine, domnule - zice zeţarul, venind cu corectura - ăsta este un articol de opoziţie, şi mi se pare că Moftul nu e ziar opozant; aţi făcut poate greşală.

- Tovarăşe - răspund eu ca un adevărat socialist - ai dreptate; am făcut o greşală pe care trebuie s-o repar. Mergi şi culege şi aceasta:

"Legea maximului

Domnii colectivişti sunt incorijibili şi imposibili.

După ce Naţiunea, sătulă de turpitudinile, mişeliile, jaful, corupţiunea, infamia, trădarea intereselor ei celor mai sacre, de cruzimea, cinismul, sfruntarea, ticăloşia şi scârba acelui regim poreclit colectivist, regim vitreg şi căzut, corupt şi corupător, infam şi infamant, după ce Naţiunea sătulă le-a strigat destul! ce mai vor oamenii ieşiţi din tenebrele demagogiei la lumina zilii? Ce vor aceste fantome plămădite din rachiu, spirt, basamac, ciomag, tibişir şi sânge?

Vor oare să împingă pe guvern la măsuri desperate, deznădăjduite, exasperate, pe calea celor mai extreme măsuri pentru apărarea ordinii? O vor aceasta? să ne-o spună.

Până atunci, le zicem încă o dată, destul... Naţiunea este sătulă de frazele voastre!"

*

- Domnule, mai trebuie materie.

- Să se usuce cerneala aceluia ce a pronunţat aceste cuvinte! Mai trebuie! mai trebuie! strig eu exasperat. Dar crezi tu, tovarăşe, că mintea mea este o fântână nesecată? Ţi-am dat două articole de fond, de vederi şi de forme aşa de deosibite, şi tot ţi se pare că nu-i de ajuns!... Cât mai trebuie?

- O bucată mică.

- Aşteaptă:

"Legea maximului

Întrebăm pe Lascar Catargi, racul din Menajeria regală, pănă cănd cu enfamiile? Pănă cănd, călcănd peste cuvântul de onoare ce m-a tradat când mi l-o spus în şedinţa solemnă pi care s-o giurat la Ieşi cu opoziţia unită, care guvernul o fost combătut din cauza enfamiilor, că Shylockul încoronat, papistaşul catolic împreună cu nepoţelul seu nu vor mai capata nouă domenii, sau daca o minţit atunci, să vină să ne spună acuma ca să ştie publicul, să ştie ţara cu ce ramolit bătrân avem a face!

Voi stigmatiza..."

*

- E destul atâta, mă-ntrerupe zeţarul.

- Crez şi eu! numai eu ştiu cât am muncit.

Moftul român, 1893, 4 apr.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA