Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Profesie de credinţă

Către cititori

În vremea caraghioasă şi „de mare cumpănă”, prin care avem cinstea să trecem — când a ieşit iar la maidan chestia Orientului, şi s-a tras a treizecea ediţie a Hrismosului răposatului întru fericire ieromonah Agatanghel; când în Bucureşti ies mereu la gazete şi gazetuţe, cum răsar ciupercile pe gunoi după ploaie; când fiecare ciocoi ori ciocorofleac s-amestecă cu câte un petec de jurnal în cearta împărăţiilor — de ce adică să nu iasă la lumină Claponul, buletin hazliu al întâmplărilor Orientului?

Unde mai pui la urmă că Claponul (după cum se şi vede din numele cu care l-a dăruit naşu-său Ştrul, hahamul din Belgrad) este un organ eminamente neutral, care nu ţine nici cu ruşii, nici cu turcii. Ce treabă avem noi cu împărăţiile, şi ele cu noi ? Împartă-şi părul cu furca — noi n-avem să ne amestecăm.

De altă parte, opinia publică şi-a încărcat stomacul cu suliţe, baionete, ghiulele, torpile, obuze şi cu toate hapurile de soiul acesta; toate gazetele o îndoapă zilnic cu ştiri pozitive, care au băgat-o în draci. Claponul vine ca zaharicalele şi cafeaua după-masă, să-i dreagă gustul.

Drept aceea, acest organ rococo s-a hotărât să apară meteoric în broşuri de 32 de feţe, în care un comitet de redacţie (patruzeci fără unu de colaboratori) va înşira producţii variate, prea nostime şi caraghioase, ce desigur au să placă foarte mult, mai ales autorilor respectivi.

Pe urmă, Claponul ia angajament în faţa cititorilor să le dea noutăţile cele mai sigure de pe tot pământul, căci a trimis corespondenţi în toate unghiurile lumii pe apă şi pe uscat.

Publicitatea română de mult simţea — vorba ceea — o imperioasă necesitate de a poseda între organele ei o foiţă aşa nostimă, şi opinia publică aştepta — vorba cealaltă — cu o legitimă nerăbdare apariţia Claponului.

Această foiţă — nu că să o laud — se va tipări în 33.333 de exemplare, şi va fi citită şi foarte preţuită chiar şi de cei ce nu se pricep la citirea limbii româneşti.

În sfârşit şi mai presus de toate, Claponul a găsit de cuviinţă a lua drept deviză:

„Ieftin şi bun! — 10 bani numărul!”.

Cumpăraţi, lume! şi, povestea vorbii, nu mă năvăliţi, că vă dau la toţi!

Claponul, nr. 1, 1877

TE-AR MAI PUTEA INTERESA