Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Regula de trei simplă

Între alte năzdrăvenii ale gazetelor opoziţionale mai este şi aceea că ele stabilesc un raport direct între multitudinea foilor şi forţelor lor şi sentimentele opiniei publice faţă cu politica guvernului.

Nici mai mult nici mai puţin decât socoteala următoare: sunt o sută de gazete în ţară? Şaptezeci şi cinci sunt paraponisite pe guvern? Prin urmare, faţă cu sentimentele şi opinia publică guvernul se bucură de 25 la sută şi opoziţia de 75. Adică opoziţia este de trei ori mai puternică decât guvernul. Nu e vorba, mare moft este afirmaţia că alegerile n-au fost libere, dar nici deducerea popularităţii prin regula de trei simplă operată asupra numărului gazetelor, nu rămâne mai jos.

Cum adică?

Dacă de exemplu i-ar veni într-o zi d-lui Vernescu ideea să fondeze încă o duzină de gazete pe lângă cele existente, atuncea opoziţia ar deveni de două ori mai puternică, şi guvernul de două ori mai slab.

Dacă un avocăţel de provincie supărat pe judecătorul de pace ori pe subprefectul local s-ar apuca să scoată la Paşcani ori la Urlaţi vreo Voce a Paşcanilor sau vreun Ecou de Urlaţi, guvernul ar mai slăbi o tonă şi opoziţia ar însemna ceva mai mult?

O gazetă adică n-are decât să apară ca să însemneze numaidecât ceva, să conteze ca putere, şi existenţa ei să fie o greutate reală în cumpăna sentimentelor şi opiniei publice?

Mângâietoare teorie pentru opoziţie

Să luăm însă la cercetare fondul real al acestei teorii prin câteva exemple. Să luăm patru gazete opoziţionale cu pretenţii de importanţă politică: Naţiunea, L'Indépendance Roumaine, Le Peuple Roumain şi Lupta.

Naţiunea este ziarul unui om, d-l Dumitru Brătianu. E un om cu deosebire respectabil, dar e un om, şi un om căruia îi place să-şi accentueze cu dinadinsul singularitatea sa; un om care spune în manifestaţiunile sale: nu reprezint pe nimeni altul decât pe mine, nu vorbesc în numele nimănui decât în numele meu propriu, n-am partid, n-am grup, în sfârşit sunt singur-singurel.

L'Indépendance Roumaine nu reprezintă nici un grup, este o gazetă, în care se găsesc dări de seamă de baluri, de petreceri balneare, de mode, de mici scandaluri şi cancanuri mondains şi demimondains, calambururi, causeries et une quantité d'autres riens charmants; în fine o gazetă de mărunţişărie. Ea nu e o gazetă personală ce-i drept, dar este o gazetă prea a lumii toate, prea de lume, cum s-ar zice mai bine pe româneşte, pentru a avea, fără primejdie de ridicol, serioase pretenţii politice. Îndeosebi ea este preţuită de tinerii chic şi de cocoanele pschutt, de cocodeşii vlan şi de vechile cochete sgnouf, al căror pomelnic îl face cu multă sfinţenie în toate ocaziile, fie la Constanţa, fie la târnosiri de biserici, fie la patinaj pe lacul Cişmigiului.

Le Peuple Roumain — acela e al d-lui N. Blaremberg, iar un gentleman, foarte onorabil şi d-sa, dar în sfârşit singur-singurel. Bietul Le Peuple, cel puţin el apare la o săptămână o dată. Însă nu face nimica; cu mai puţină cheltuială, el numără la socoteală ca foaie politică, şi o foaie de opoziţie mai mult, iasă chiar numai de patru ori pe an, tot este, după regula de trei admisă, o dovadă că guvernul este mai slab faţă cu opinia publică.

Lupta din Iaşi — iar o fiţuică personală a unui tânăr debutant politic.

Care va să zică trei oameni, fiecare cu foiţa lui, plus o foaie de lume: mare greutate la cumpănă, ce-i drept! Închipuiască-şi oricine dacă s-ar adăoga la acestea şi vreun Ecou al Paşcanilor, ce putere formidabilă şi ce primejdie pentru guvern!

Ce e drept în Camere n-au nici un reprezentant; la alegeri nu pot avea majoritate. Da! Dar ce mângâiere pentru aceşti domni când îşi numără coalele tipărite şi cu numărul lor fac regula de trei simplă asupra sentimentelor şi opiniei publice!

Voinţa naţională, II, nr. 362, 8 octombrie 1885

TE-AR MAI PUTEA INTERESA