Editura Global Info / Literatură |
Ion Luca Caragiale
Scrisoare
Stimate domnule Director
Am citit în Românul de joi 14/27 Aprilie, între altele că:
Scriitorii din România pot veni între românii din Ungaria, numai şi numai ca literaţi, ca să-şi recite operele lor, să facă adică petrecere de salon literar; n'au dreptul aci să se vîre, nici chiar să aibă păreri, în afacerile interne ale românilor supuşi ungari...
şi mai departe, că:
Românii din Ungaria nu pot deloc admite în afacerile lor interioare, în neînţelegerile lor naţionale, vreun amestec al scriitorilor din România, fiindcă un aşa amestec, nu numai că nu le poate face vreun bine, dar chiar deadreptul le aduce stricăciune...
Neavând în faţă-mi numărul acela al ziarului dv., nu pot da citatul textual; dar îndrăznesc a garanta despre exactitatea strictă a înţelesului. În altă foaie oricare, nişte cuvinte cu aşa înţeles ar fi trecut neluate 'n seamă; dar apărând în coloanele Românului, organul autorizat al partidului naţional, fireşte, capătă o deosebită greutate, şi, astfel, nu pot fi lăsate a trece fără oarecare desbatere.
Stimate domnule Director, iertaţi-mă: eu cred că judecata ziarului dv. în această privinţă nu este - cum să zic mai potrivit? - nu este cu desăvârşire la adăpost de orice împotrivire întemeiată. Şi să vedeţi de ce... Mai întâi, daţi-mi voe să vă 'ntreb: nu vi-se pare şi dv. că, dela o vreme 'ncoace, noi Românii, în genere, dăm o exagerată importanţă literaturei, ca să nu zic literaţilor?
Literatură... Poezie...
Da... Poezia - când e poezie, nu când numai vrea să fie - oricât ar părea de inutilă unor filisteni, îşi are înalta ei utilitate...
Ea poate îmbărbăta omenirea la războiul contra răului şi la cucerirea binelui; o poate consola de jertfele seculare întru căutarea mai-binelui; o poate face să zâmbească atunci când e doborâtă de osteneală; o poate face să-şi ţină capul în sus spre cer cînd este mai adânc umilită de bătăile naturei oarbe; o poate face a întrezări o clipă adevărul vecinic, ce nu-i e dat să-l vază vreodată...
Toate astea le poate face poezia, fiindcă ni-se înfăţişează învăluită din creştet până 'n călcâie în acel prestigiu mistic pe care nimeni nu l-a definit pân'acuma; fiindcă este fiica luminii; fiindcă, într'un cuvânt, este... frumoasă; iar frumuseţea este de la Dumnezeu... Pas de te pune cu puterea lui! Dar, fără îndoială, un literat care are deplină conştiinţă de puterea şi menirea artei litarare trebue să ştie că, oricâtă slavă i-ar face unei naţiuni, astăzi şi'n viitor, poezia ei, în adevăr originală şi serioasă, acea naţiune, de dragul celui mai genial poet, nu-şi poate uita de interesele ei reale şi pozitive, de grelele ei păsuri de zi cu zi. Da, este nobil şi minunat lucru poezia; însă cu ea nu se poate nici stinge incendiile, nici jugula epidemiile, nici birui năvala apelor cutropitoare, nici hrăni lumea flămândă, nici preface materia chaotică şi inutilă în formă raţională şi utilă.
Şi oricare literat - afară, se 'nţelege, de unul dintre cei cari vor numaidecât a fi importanţi - trebue asemenea să ştie că ceea ce în adevăr este important pentru cultura şi istoria fiecărui popor şi pentru ale lumii întregi, nu este literatul, ci literatura, opera literară... Câte opere literare, ca şi opere de alte arte frumoase, strălucesc de veacuri, spre onoarea şi admiraţia omenirii, fără să li-se cunoască anume autorii!... Ce a pierdut omenirea posedându-le opera acestora, dar necunoscându-le numele?
Deplânge cineva moartea unui Tacit sau a unui Sofocle, ori nu se poate mângâia de lipsa operelor lor pierdute?
Iar importanţei operelor literare îi pot da sancţiune, nu scurta zi de astăzi, nu o serată cât de lungă de mâine, nici o şi mai lungă şedinţă solemnă de poimâine a unei Academii, ci zilele nenumărate ale viitorului fără de margini socotite. De aceea, pe un literat, care are deplină conştiinţă de arta lui, un orcan de entusiasm al contemporanilor, recolta de flori a unei întregi primăveri, ramurile toate ale unei vaste păduri de stejari, nu-l pot mângâia de acea adâncă îndoială despre sine, care le lipseşte numai celor lipsiţi de adevărat dar. Şi, astfel, naşte întrebarea: de ce ar veni un scriitor, ca atare, în mijlocul dv.?... Numai pentru a smulge în treacăt succese de stimă în produsele pur literare? - Nu, desigur... Un scriitor străin poate fi îndemnat să vie la dv. şi de alt imbold decât dorinţa unei deşarte satisfaceri a amorului propriu...
Întru cât, ori-de-unde ar veni el, nu şi-ar permite a înfrunta legile Statului dv., sau turbura ordinea politică, ori nesocoti buna-cuvinţă socială, de ce nu s'ar amesteca şi el, cu deplină politeţă fireşte, în desbaterile dv.?... De ce ar fi considerată ca o indiscreţie condamnabilă - bunăvoinţa lui de a da, în marginile celor mai modeste mijloace, o mână de ajutor la nevoile dv. politice şi sociale?... De ce, oricât ar fi de neînsemnat ajutorul lui, omul acela să fie expus la una dintre cela mai dureroase ofense - nesocotirea şi respingerea binelui închinat cu sinceră intenţie şi cu toată dragostea?
Şi dacă aceste întrebări se pot pune despre un scriitor ori-de-unde, fireşte ele se pot pune şi despre unul din regatul vecin şi aliat cu al dv. De ce v'ar părea ciudat şi inadmisibil să-i treacă prin minte unui scriitor român, că ar face o faptă bună încercând a vă ajuta în străduinţele dv. după puterile lui fie cât de slabe? Şi, aci, să-mi daţi voie a vă spune în câteva cuvinte pentru ce aşa ceva e foarte natural să treacă prin mintea unui scriitor din România. Iată. Noi, cetăţenii regatului român, ne dăm bine seama de câtă importanţă are pentru noi alianţa cu regatul dv.; deci, noi ne simţim de-aproape interesaţi la buna dv. stare, la cultura dv., la raporturile, ce dv., ca entitate etnică, le aveţi cu concetăţenii dv. maghiari - fiindcă, cu cât dv. veţi prospera şi veţi fi mai mulţumiţi, cu atât vă veţi întării Statul dv., şi cu cât îl veţi întări, cu atât noi, cei din regatul român, de aceeaşi limbă cu dv., vom căpăta mai multă consideraţie în ochii puternicului nostru aliat, fireşte cu atât mai multă cu cât forurile competente vor înţelege, că şi noi, cu poveţele noastre, cu cultura noastră, în fine cu sprijinul nostru moral, am putut întru câtva ajuta la progresul dv.
Dacă un scriitor străin ar veni în mijlocul dv. cu gândul, nu de a hrăni vrajba dintre conaţionali, ci de a o potoli; nu de a propaga ura şi duşmănia, ci dragostea şi buna înţelegere echitabilă între cetăţeni, - acea draoste şi înţelegere la care trebue să fie interesate şi bravele dv. popoare şi puternica dv. monarchie, - de ce să nu-l primiţi bucuros?
Închipuiţi-vă, că un scriitor străin, care v'a privit de departe viaţa publică - vine în mijlocul dv. să vă zică:
Iată, acum sunteţi în pragul unei măreţe mişcări politice şi sociale, dela resultatul căreia atârnă adânci prefaceri în regatul vostru, imperios reclamate de cerinţele veacului...
Lăsaţi de-o parte orice vrajbă, uitaţi orice interese particulare, jertfiţi orice ambiţiuni sau ţâfne personale, şi, fără gând ascuns, daţi-vă toţi până la unul mâna frăţeşte pentru reînchegarea integrală a solidarităţii naţionale... Cea mai mică neînţelegere între voi vă poate micşora în mod incalculabil autoritatea, care v'ar trebui ca să vă amestecaţi şi voi (cum sunteţi chiar datori, ca popor cuminte şi credincios Statului vostru) la rezolvirea unei supreme chestiuni!
Când - în modul cel mai politicos, fără a-şi uita o clipă de respectul datorit legilor Statului dv. cât şi cuviinţelor sociale; fără a-şi permite să pomenească în rău numele vreunei persoane, ne-mi-te să cuteze a-i aduce vreo ofensă, - un scriitor, fie chiar din România ar veni să vă vorbească astfel, spuneţi drept, stimate domnule Director, aşa e că, dacă n'ar izbuti să vă facă vreun bine, cel puţin, de stricat, nu v'ar putea întru nimic strica.
Sunt sigur, că veţi răspunde şi dv. - nu.
De aceea, sper, că nu voiu comite o indiscreţiune când voiu îndrăzni a vă mai ruga să binevoiţi a-mi acorda ospitalitatea Românului, valorosul organ autorizat al partidului dv. naţional.
Până atunci, vă rog stimate domnule Director, să primiţi salutările mele cele mai distinse.
Al dv. devotat servitor
I. L. Caragiale