Editura Global Info / Literatură |
Ion Luca Caragiale
Ştefan Vellescu
Teatrul Naţional a pierdut pe unul dintre cei mai călduroşi amici ai săi, pe Ştefan Vellescu.
Artist dramatic de valoare pe vremea lui, s-a retras de pe scenă desigur obosit de ingratitudinea zdrobitoarei profesiuni... Tinerii artişti de astăzi nu-şi pot închipui cu ce aspre jertfe se cumpărau, în tinereţea bravului lor profesor, aplauzele.
Vellescu s-a retras din teatru pentru a se devota catedrei de declamaţie de la Conservatoriu. Dar în acelaşi timp s-a apucat şi de afaceri.
Om fără noroc şi fără destulă energie pentru a rezista crudelor jucării ale sortei! Afacerile i-au mers cîtva timp binişor; apoi au pornit spre rău şi, din rău în mai rău, au prăvălit pe bietul artist în ruină.
La grelele necazuri ale afacerilor le-au pus culme nenorocirile de familie: cea din urmă şi cea mai groaznică a fost pierderea unei fete mari prea iubite.
Sărmanul părinte amărît a primit lovitura din urmă cu resemnare. Dar sub aerul de supunere la hotărîrea lui Dumneazeu, numai Dumneazeu ştie ce dezastru sufletesc lăsase jos în urmă-i frumoasa copilă, chemată de lîngă părinţii ei la viaţa de sus!
O palidă mîngîiere pentru bătrîneţe i se dete omului: Ştefan Vellescu fu numit subdirector al Teatrului Naţional. Scormonind cenuşa patimii intelectuale din tinereţe, poate s-ar mai fi încălzit puţin bietul suflet îngheţat de vîntul suferinţelor din urmă!
După atîta înconjur prin valuri şi pe ţărmuri depărtate, pe unde atîtea ş-atîtea a pătimit, se reîntorcea vechiul artist dramatic la casa de care, pe drumuri străine, trebuie de multe ori să-şi fi amintit cu dor adînc — la Teatru!
A! ciudată casă! puternică aproape ca o patrie!
Şi, întors acasă, acasă şi-a găsit moartea! A murit în mica şi iubita patrie. Om bun şi blînd, multe şi mulţi l-au mîhnit în călătoria lui pe acest pămînt. Între aceştia am fost poate şi eu, om rău, ca toţi oamenii; rogu-l creştineşte, umilit şi căit, pe el, care acum e în sînul Domnului, să mă ierte!
Universul, 8 octombrie 1899