Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ion Luca Caragiale

    „Suflete obosite”

    Un nou roman de moravuri

    Un nou roman?... Da, un nou roman.

    De cine?... De d. Const. I. A. Nottara, cunoscutul autor al minunatului "De vînzare".

    "Suflete obosite"...

    Iată un titlu care spune mai multe decît spunea titlul primei încercări — un coup d'essai, qui valait un coup de maître.

    Îndată ce am aflat că "Suflete obosite" sunt pe gherghef în lucru, am alergat într-un suflet să-l găsesc pe autor. Eu cunosc pe toţi autorii... Sunt mulţi; dar asta nu face nimica: eu îi cunosc pe toţi. L-am întîlnit şi l-am interviewat.

    —Mă rog: e adevărat? d-ta? at roman? altul? parole d'honeur?... "Suflete obosite"?

    —Da, mi-a răsuns tînărul.

    —Atunci, rogu-te spune-mi ce este, ce tratează, ce vrea, ce susţine acest roman?

    —Să-ţi spun.

    Şi a-nceput a-mi spune.

    Dar m-am gîndit... Să caut a reproduce eu cu vorbe reci de la mine acea călduroasă expunere a viitoarei opere, aş da o prea palidă idee cetitorului...

    —Nu, i-am zis autorului; prefer să-mi scrii d-ta argumentul nouei d-tale inspiraţiuni. Scrie-mi-l cald, cald... Îl voi reproduce tale quale.

    Tînărul autor s-a executat graţios. Iată argumentul noului roman, aşa cum l-am căpătat de la d. Const. I. A. Nottara.

    *

    A!... ţi se cutremură carnea gîndind numai la aşa ceva, fără să citeşti romanul... Dar cînd îl vom citi...

    Dacă nici un aşa roman n-ar reuşi să trezească din amorţeală pe publicul nostru cititor, care, de la o vreme, a căzut, faţă cu literatura originală, într-o stare de fatală indiferenţă, desigur am putea spune că acest pubilc cititor nu ştie să citească.

    Ar fi regretabil să constatăm acest fenomen; nu voim să credem că el s-ar putea produce; sperăm că este imposibil să se producă, şi, astfel suntem siguri de succesul noului roman al d-lui Nottara — "Suflete obosite".


    Epoca, 4 octombrie 1899




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA