| Editura Global Info / Literatură |
Ion Luca Caragiale
Teatrul italian
Doi sergenţi este, credem, piesa în care talentele comandorului Ernesto Rossi găsesc cea mai bună ocazie spre a se dezvolta şi a ni se pune în vedere. Pentru aceea măestul a ales această piesă la reprezentaţia dată în beneficiul său.
Cele dintîi două acte sunt a admirabilă gradaţiune de efecte1; sublim de la început pînă la sfîrşit, jocul maestrului, la încheiare, ajunge la culme şi ne răpeşte minţile. Mai presus decît momentul în care Luigi se repede în mare, ca trecînd înot să-şi facă datoria şi să moară, mai presus decît acest moment nu e decît entuziasmul publicului. Cununile cad la picioarele marelui actor, întregul public se rădică, teatrul se cutremură sub bravele2 pline de căldură; deodată, însă, de sus, din galerie, începe a cădea un pohoi de bucăţi de hîrtie asupra oamenilor din parter.
Ce-o mai fi şi asta?
Sunt versuri franţuzeşti, un sonet al d-lui Fr.Damé, tipărite, credem, cu cheltuiala autorului-poet.
N-ar fi fost, oare, mai bine ca, în loc de a fi scris acest stih, d.Fr.Damé să fi făcut scamă pentru răniţi? iar în loc de a fi cheltuit pentru tipărirea lor să fi cumpărat cîteva sacale de apă rece şi să le fi vărsat de sus asupra publicului entuziasmat?
Publicat în Timpul, 1878, 19 februarie, la rubrica „Cronica”, fără semnătură.
Note
1. În original: „afecte”
2. Strigătele de „bravo”
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
