Editura Global Info / Literatură |
Ion Luca Caragiale
Un articol regretabil
Amicul meu, d. C. R.-Motru, în tribuna noastră literară de ieri, sub titlul Un articol regretabil, a criticat tendinţa unor scriitori ai noştri cari, în lipsă de talent măcar mediocru, caută să facă senzaţie cu subiecte abracadabrante şi mirobolante, atroci pe cât de revoltătoare, bizare pe cât de stranii, cum ar zice un alt amic al meu, d. Gion. D. Motru crede că un articol, o schiţă, o nuvelă, nuveletă, nuvelică, fantazie sau chiar fantazioară, numai fantazistă să fie, fie măcar isterică, trebuie să stea dacă nu în deplină pace, măcar într-un cuviincios armistiţiu cu morala.
Mizericordie divină! cum ar exclama acelaşi amic Gion! Dar atunci, daca e vorba de teorie, d-ta, d-le Motru, ai pe a dumitale; Gion o are pe a lui; dar eu, eu cum rămân? Eu nu pot avea şi eu pe a mea? Ba da, o am; şi voi să o arăt.
Mie nu-mi pasă, când e vorba de literatură, cum am avut onoarea a o spune şi altă dată, de intenţie, de tendenţă, de teză, de morală, de Motru, de Gion, de fin de siècle, de abracadabrant, mirobolant, bizar, straniu şi celelalte; mie îmi pasă daca pe autor îl prinde sau nu-l prinde când se apucă să-mi spună ceva.
Vezi, asta-i asta.
Gion a scris, de exemplu, ceva pe care redacţia Kikirezului ar fi stat la îndoială să-l publice. Ei şi? asta ar însemna oare că lucrarea lui Gion n-ar fi, din punct de vedere literar, bună? Mă rog, amice domnule Motru, să mă ierţi! Daca, pentru scrupuluri morale, Kikirezul ar fi refuzat publicarea, asta încă nu însemna o judecată literară. Dar daca comitetul revistei Literatură şi Artă Română, fară să se gândească la morală, s-ar fi gândit la artă şi literatură, desigur ar fi refuzat articolul pur şi simplu:
— Amice Gion, scrie altul...
— De ce?
— Acesta nu te prinde.
Căci acesta e marele cuvânt în artă şi-n literatură: te prinde ori nu te prinde.
Aci stă toată chestiunea talentului — şi fără talent, singurul care te face să nemereşti fără să vrei chiar, nimic nu te poate prinde, oricâtă bunăvoinţă ai avea să te laşi prins.
“Nu siliţi natura, a zis fabulistul; veţi fi neplăcuţi cu talentul, cu talentul cu care nu sunteţi născuţi.” Şi atât e de adevărat ce-a zis el, că, oricât de necorect şi schilod a spus-o, îi şade bine lui, îl prinde s-o spună astfel.
D-l Motru pretinde ca Gion se sileşte, insistă, spre a face senzaţie, asupra punctelor imorale din schiţa lui fantazistă. “La ce va fi folosind asemenea insistenţă?” se-ntreabă d. Motru.
La ce? răspund eu. Ca să dovedească numaidecât că nu-l prinde să scrie schiţe fantaziste.
Putea amicul Gion să insiste şi asupra unor puncte morale: cu toată insistenţa lui, tot acolo ajungea.
Şi o dovadă despre aceasta este o întreagă activitate literară a aceluiaşi amic al meu, o activitate plină de cele mai frumoase intenţiuni morale.
Prin urmare, încă o dată să mă ierte celălalt amic al meu, d. Motru, să-i spun că dacă e cazul să zicem că e regretabil articolul lui Gion, aceasta e pentru cum, nu pentru ce al acestui articol, în adevăr mai mult decât regretabil.
Gion imoral?
Allons donc, farceur!
Mizericordie divină! Où ç’qu’est son fusil alors?
Quand tu auras fini avec tes balivernes, espèce de blagueur!
Mon Dieu! în ţara noastră, în arta noastră, în literatura noastră, în progresul nostru, în toate ale noastre, et coetera, cum zicea Romanul depe malurile Tibrului, şi celelalte, cum zice Românul depe malurile Dâmboviţei cu apă dulce, che ta lipa, cum zicea răposatul Vilarà, iproci, iproci, cum spunea adormitul întru nefericire, răposata victimă dizgraţiată a lui Neselrode, gheneral lieutenant şi locţiitor împărătesc Pavel Dimitrievici Kisseleff, autorul celebrei rivale bucureştene (quelle fraîcheur)! a parizienii păduri de Boulogne, et, puis, va te faire fiche, cum ar zice amicul meu Gion, în mozaicatele-i arabescuri şi bigaruri stilistice — în toate, zic — artă, literatură, progres — fiecare face rar ce ştie şi ce poate şi foarte des ce nu ştie şi mai ales ce nu poate.
Aci e buba, amice Gion, şi nicăieri aiurea, amice Motrule!
Epoca literară, Nr. 6, 20 Mai 1896