Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Voiţi cronică literară?...

Aţi cunoscut, mă rog, pe celebrul Christorian, acel geniu rătăcitor, flagelator în versuri al viţiurilor, ce, din nenorocirea umanităţii, au bântuit şi vor bântui etern societăţile?

L-aţi cunoscut?... Da?... Aşa este că era nostim cu verva lui detractoare?

Ce geniu! Ce monstru de geniu!

Uite, vă asigur că peste câteva sute de ani, când cine ştie ce va mai fi prin aceste locuri, unde astăzi se rădică mândra noastră cetate, micul Paris al Orientului, când se va omeni de Pasagiul Român şi de admirabila lui arhirectură, cum se pomeneşte azi de Grădinile Suspinse ale Semiramidei, poate că amintirea se va datori în mare parte celebrităţii lui Christorian şi atâtor alţii de specia sa.

Da, doamnelor şi domnilor; Bucureştii — dacă nu mă-nşel — este fericita lui patrie.

— Cum se poate, — vor striga depărtatele generaţiuni cârcotaşe şi neîncrezătoare - Bucureştii era patria acestui Homer al satirei?

— Da, amabili descendinţi — va răspunde Chronica, — aşa era măreaţa cetate binecuvântată de Omniputintele: fecunda mamă a geniurilor, şi drept probă vă voi da şi un alt esemplu:

Era pe atunci, în Francia, un poet, nici prea-prea, nici foarte-foarte, anume Lamartine, care voia cu orice preţ să treacă de geniu. El moare după ce dotează literatura ţărei lui cu nenumărate volumini. Patria îl glorifică. Universul îl admiră. Pentru nenorocirea lui însă, iată că cetatea Bucureştii, geloasă de gloria francesului, scoate la lumină pe Aamsky¹, un geniu cu picioarele strâmbe, vorbind pe nas într-un dialect cât se poate mai curat românesc, şi d-o dulceaţă de caracter estremă.

Aamsky - care mai târziu muri în floarea tinereţii, prăpădit de fatigele infernali ce-i impuseseră redacţiunea ziarului Dâmbul (nume împrumutat de la un fluviu ce curgea la marginea cetăţii Ploieşti, numai când ploua 6 săptămâni d-a rândul), sacrificându-şi precioasa lui viaţă pentru mărirea politică a patriei — Aamsky, zic, publică o cărticică de poesii sub titlul de Primele gângâneli ale puiului mamei... Acum, aşa este că astăzi, peste atâtea mii de ani de atunci, nici nu v-ar fi plesnit prin cap că a esistat vrodată un anume Lamartine, care, drept vorbind, nu plătea mai nimic; în timp ce numele de Aamsky răsună şi va răsuna cât lumea de la Soare-Răsare până la Soare-Apune.
...................................

Nu uitaţi, bunii mei cititori, că cele de mai sus nu sunt decât numai şi numai o convorbire ce va avea loc în anul graţiei 12.714.
....................................

Să revenim la Christorian. Deşi am început cu dânsul, voiam să termin prin altcineva.

Saltă de bucurie, fericită cetate Piteşti, şi nu fi geloasă deloc pe celebritatea Bucureştilor!! căci, dacă cetatea-capitală se glorifică de versurile lui Christorian, tu te vei înălţa cu proza unui alt geniu pot zice d-aceeaşi forţă, însă de un alt genere.

Geniul din Piteşti este sumbru, nervos, concis, sentenţios, muşcător, răutăcios. El nu scrie în cărţi sau în foi periodice; el scrie în foi volante. Voiţi un specimen din scrierile lui nemuritoare, domnilor? Da?... Ei bine, vi-l dau, cu condiţiunea ca doamnele să nu se supere. Îmi promiteţi, doamnelor, că, orice s-ar zice despre domniele-voastre, veţi fi aşa de bune şi nu vă veţi supăra? Primiţi? Atunci primesc şi eu, însă pentru respectul ce se datorează geniului, reproduc scrierea cu inovaţiunile de ortografie şi punctuare ce autorul voieşte a introduce în literatură; căutaţi de vă obicinuiţi cu dânsele, căci poate, pe venitor, vă voi face plăcerea a vă mai da şi alte producţiuni d-ale geniului din Piteşti. Iată d-astă dată acea despre care am vorbit:

Această pernicioasă şl ridiculă coaffură, diformă cele mai simpatice şi gracioase mine feminene june, representândule cu câte 2 capete la un loc ca emblema cesaro-regală.

Pernicioasă zic că, multe capete ce le au purtat au dobândit inflamaţiune din părul ce s-au zis a fi de la repausare, în fine au lepădat bărbaţii işlicele şi sub oarecare altă formă şi materie, le au luat sexul faible din slăbiciunea consorţilor — încât pentru esageratele şi degutantele sacuri atârnate de robe zise jupe, şi pentru nu mai puţin esagerata şi nesuferita şhosură polonă, am să vorbesc mai la urmă.

Thoma Conţescu

Piteşti (15 aprilie) 1874

Comentariele sunt de prisos.

1874

Note

TE-AR MAI PUTEA INTERESA