Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Zig-zag

Cum să-ncep?... Pre legea mea, tocmai asta mă cam încurcă; dar, fiindc-am început, crucea-ajută, povestea vorbei...ce-o da târgul şi norocul.

Ţiu prea mult ca neapărat, chiar în primele rânduri, s-aduc adâncă mulţumire comitetului de redacţiune al Ghimpelui, pentru măgulitoarea bunăvoinţă cu care m-a admis în sânul său. Începutul e academic, nu-i aşa? Şi, zeu — strivească-mă redacţiunea ziarului pus [sub] auspiciile nobile ale cavalerului Fâlfison, depozitarul şi gardianul su-prem al păcii publice din Tâmpitopole, cu înjurăturile sale ebdomadare - m-am hotărât să vă dau pe fiecare săptămână câteva rânduri. Cum şi ce fel? Nu pot spune; modestia nu mă iartă a-mi lauda mai dinainte marfa; mie, vă pot asigura de p-acum c-are să-mi placă prea mult. Numai, doresc a face cunoscut că, nici cât negru sub unghie, nu mă voi ocupa de poiltică. Aşa, cu voia d-voastre, doamnelor şi domnilor, îmi termin cu cinste fraza şi-i şi pun punct.

*

Numele ce-am ales pentru a boteza strofele mele de simplă proză îmi permite, iubiţi cititori, a-mi lăsa condeiul să meargă-n voia fantaziei mele rătăcitoare.

Fericiţi-mă cu graţioasa d-voastre atenţiune în ceea ce priveşte următorul tabel caracteristic.

Timpul în care se desfăşură acţiunea este aceea ce astăzi, lingându-ne pe bot, obicinuim a numi Sărmana vreme veche.

Încep:

E pe la Sântul Andrei, cap de iarnă, când plouă, ninge, îngheaţă, se topeşte, şi e lapoviţă şi polei, şi curg străşinile, şi crivăţul se bate-n cap cu austrul. Pe când mai este aşa ca la vrun ceas şi jumătate până la ziuă, de e-ntunerec beznă, cinstitul cetăţean, îmbrăcat cu o precauţiune aproape siberiană, încălţat cu o păreche de picioroange solide, înarmat în mâna dreaptă c-un baston lung prevăzut cu o cange de fier la vârf şi-n mâna stângă purtând un felinar cu vopaiţă, porneşte din fundul mahalalei, de la locuinţa lui, şi, încercând înainte tărâmul cu vârful bastonului, spre a ocoli găurile şi băltăurile prea afunde ale podului, cu chiu, cu vai ajunge în piaţă. Aci trage din brâu pungociul lui de piele de oaie, scoate din buzunarul anteriului basmaua şi-ncepe să-şi târguiască. Pe la revărsatul zilei, se-ntoarce înapoi, purtându-şi pe umăr bastonul, de ciocul căruia îi atârnă pe spete tradiţionala basma roşie cadrilată, încărcată cu d-ale casei.

Inima se umple de duioşie la aceste dulci suveniri, şi-mi pare, aşa cred, doamnelor şi domnilor, că nu se poate mai minunată ocaziune pentru ca să rădicăm ad-hoc rugăciuni spre pioasa memorie a preademnilor noştri strămoşi.

Se sculau până-n ziuă şi se culcau cu găinele, fără să tresară când, pe stradă sau la fereastra lor, glasul vătăşelului de noapte intona răguşit vestitul „Cine-i acoloo...o...o?" În viaţa lor, o programă onestă, etern neschimbată, totdeauna respectată până la venerare; în moravurile lor, o absolută dulceaţă amestecată din când în când cu un şmac bătând cam în sălciu; în purtarea lor, o regularitate cronometrică; în relaţiunile lor, un mers curat patriarhale, şi-n simţimintele lor — deşi nu erau toţi hagii — o creştinătate nealterabile.

Fie-le ţărâna uşoară! Dumnezeu să-i ierte ! Vezi că apucaseră şi vremuri bune.

*

Comptez pe iertăciunea d-voastre că v-am scormonit, prin esces de fantazie, aceste suveniri. Sunteţi atât de înduioşaţi încât, de voie, de nevoie, trebuie să schimb tonul cu desăvârşire pentru a vă lumina figurile posomorâte de prea multă pietate fiiască.

Fiţi buni şi mergeţi-nainte.

De la un capăt şi până la celalt, capitala noastră este brăzdată de linii de tramways, cari-şi îndeplinesc serviciul cu o punctualitate de desperat; nopţile, fie cât de întunecoase, stradele sunt înecate în lumina strălucitoare a gazului fluid, care se produce prin becuri aurite; aproape că nu mai avem caldarâm, pretutindeni granit, marmură — ba încă se asigura mai zilele trecute că s-a proiectat a se lucra, la colţul bulevardului, o bucată de trotuar în sidef, peruzele şi mozaic —; hanuri mici nu se mai află nici la streajă, peste tot Grands hôtels.

Pe dinaintea Universităţii trece bulevardul, această ingenioasă şi minunată producţiune a tehnicei moderne: o stradă lată pe care părinţii oraşului nu mai au nevoie s-o măture: e astfel aşezată înadins că o mătură vântul trimis, se pare, spre acest scop de către solicitudinea cerească a ziditorului; ... şi drept în faţă cu Senatul, pe bulevard, statua eroului Mihai călare şi cu beldia rădicată, parcă tot ar vrea să se năpustească asupra cuiva. Găsesc, în treacăt, dacă-mi daţi voie, că atitudinea eroului este prea bată[i]oasă, mai ales prin consideraţiune către maturul corp al reprezintaţiunii naţionale, în faţa căruia, zeu, nu ştiu bine cui i-a venit ideea atât de picantă şi antitetică d-a-i aşeza statua atât de ameninţătoare.

Şi apoi în toate colţurile, de la fiecare răspântie, începând de cum înserează, chiuiesc până la ziuă, toată noaptea, câte o aşa-numită café-chantant, instituţiune publică dezmierdătoare, introdusă la noi numai şi numai spre nobilele scop d-a susţine la înălţimea lor moravurile publice. Aci, făcându-şi cura de trândăvie — care ne prieşte foarte bine, să nu vă fie cu supărare — aşezat la o masă şi-nainte-i c-un pahar cu bere, ce necontenit se deşartă şi se umple la loc, cetăţeanul român găseşte fără greutate mijlocul cum să-şi înece necazul, să-şi stimuleze simţimintele naţionali, să-şi înavuţească spiritul şi să-şi dea zbor veselei fantazii, petrecând pacinic câte zece sau douăsprezece ore pe fiecare noapte. O! doamne, sunt foarte lungi nopţile de iarnă.

Aci minunea minunilor! demnul locuitor al Capitalei vede desfăşurându-se, înaintea privirilor lui setoase de curiozităţi, spectacolul nostim al canţonetelor, producţiuni solemne de morală publică şi la cari neapărat vor cugeta matur notabilităţile literarie de la noi; luând nobila hotărâre a ne dota frageda literatură cu câteva bucăţi alese de acest nou şi demn genere.

Să luăm aminte! Domnişoara Rosa Schweinereien, membru feminin de clasa întâia din personalul artistic de la cutare café-chantant, şi-a terminat canţoneta sa Tifla cu piciorul, şi rădicându-şi picioruşul rotund, o formă demnă de Thorwaldsen, la nivelul nasului unui zelos admirator al său — care a crezut oportun pentru sentimentele lui să-şi bea paharul cu bere tocmai lângă scenă — face un salut plin de graţii onorabilul[ui] public şi iese triumfătoare, gambadând cu furoare, aşa dupe cum inima-i cere. Cortina, pe care se vede desenul alegoric al viitorului patriei încongiurat de nori naţionali... tricolori, se lasă. Dodată, un corent electromagnetic de entuziasm rădic[ă] pe toţi de la cincizeci şi nu ştiu câte mase — şed câte doisprezece la o masă, şi câte trei p-un scaun. Atunci, aplauze nebune, bătăi din mâni, din picioare, din pahare, din bastoane, din umbrele, din scaune, face a se rădica din nou cortina, şi d-şoara Rosa, atinsă până la lacrimi de gloria succesului, păstrându-şi însă mereu binevoitorul surâs, vine la rampă să mulţumească şi să-şi priimească bene merente aceste cordiali aclamaţiuni. Toţi se reaşează, şi într-actele, stropite cu bere-n abundenţa tradiţionale românească, se petrec tot aşa de vesel. Totul însă merge cu o solemnitate împunătoare. Aci nu sunt pasiuni, porniri şi zbuciumări politice: toate au pierit; în locul lor, se respiră o veselie şi o pace demnă de invidiat; toţi sunt fraţi întru a aştepta fericirea patriei cu venirea anului nou.

*

Termin pe dată. Strofa finale e scurtă, este însă aceea la care ţine mai mult amicul Stoenescu, administratorele "Ghimpelui".

Vedeam totdeauna pe acest cetăţean petrecându-şi zilele cu a scrie mereu la epistole. Credeam că face un studiu practic de stil epistolar şi-l lăsam să-şi vază de treabă. Într-o zi, mai alaltăieri, îl găsesc sigilând un plic şi având pe masă la dreapta un teanc de scrisori sigilate gata; la stânga, îl aşteptau altele, spre a fi supuse aceleiaşi operaţiuni. Mă intrigai în sfârşit, şi-l întrebai ce face.

— Scriu pe la abonaţi să-mi plătească datoriile!

— Bine, frate, în toate zilele le scrii?

— Dacă nu-mi răspund!

Cuvântul poate trece de istoric, pe onoarea mea; şi bravul amic scrie mereu. N-ar fi rău, prin urmare, aşa crez, doamnelor şi domnilor — aceia pentru cari cetăţeanul Stoenescu face cură de corespondinţă câte cinci ceasuri pe zi — să vă achitaţi de dânsul; vă asigur că-i veţi face nespusă plăcere împlinindu-vă datoria.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA