Editura Global Info / Literatură |
Ion Minulescu
Amiază rurală
lui I. Al. Valjean
E cald
Şi lacul pare o hartă de noroi...
E harta unei ţări după război,
În care ― dezgustat de-atâta murdărie ―
S-a sinucis şi ultimul broscoi,
Un biet şcolar cu nota 3 la geografie...
Pe malul lacului,
Un bou,
O vacă,
Un viţel
Şi-un taur
Recită Testamentul nou
Şi poezia veche, din clasele primare:
„Viitor de aur
Ţara noastră are!...”
Iar pe şoseaua comunală,
Cârciumarul,
Învăţătorul,
Popa
Şi notarul ―
Cei mai de seamă gospodari din sat ―
Se ceartă pe un scaun vacant de deputat.
Contimporanul, III, nr. 48, octombrie 1925