Editura Global Info / Literatură

Ion Minulescu

Crepuscul la Tomis

Pe mare-n asfinţit...
Şi vântul
Îmi poartă barca pe cărarea
Pe care soarele şi marea
Se-mbrăţişează cu pământul!...
Din larg,
Ca nişte mici fragmente
Desprinse din albastrul infinit,
Înamoratele sirene
Apar cu gesturi indecente
Şi-n cinstea mea încep să-noate
Pe spate,
Cu câte-un far aprins sub gene,
Ce-mi luminează-n asfinţit
Temutul semn de întrebare
Cu care marea m-a-nfrăţit...

Iar eu ―
Pornit în căutarea
Frumosului din suflet
Şi din rime ―
Un vagabond pe care marea
M-a scos de păr, din adâncime
M-avânt din nou în infinit...
Şi convertit
De dragul unei simple jucării,
M-agăţ cu mâinile de astrul
Ce ca un pescăruş rănit
Îşi moaie aripa-n albastrul
Crepuscularei agonii!…

Viaţa literară I, nr. 41, 8 octombrie 1906

TE-AR MAI PUTEA INTERESA