Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ion Minulescu

    Hodie mihi, cras tibi

    În mine,
    În tine
    Şi-n el
    Inima cântă
    Şi plânge la fel...

    Cântă
    Şi plânge
    Înfiptă în noi ―
    Cântă cu clipa în care ne naştem
    Şi plânge cu clipa de-apoi...

    Când cântă cu ploaia
    Ne-nchidem odaia...
    Când plânge cu vântul
    Ne-nchidem mormântul
    Tustrei, şi, la fel,
    Şi-n mine,
    Şi-n tine,
    Şi-n el!...


    Familia, nr. 4—5, aprilie-mai 1931




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA