Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ion Minulescu

    Klingsor

    Pe-acelaşi drum,

    Mânaţi de-acelaşi îndemn nefast al năzuinţii,

    De-aceleaşi neînţelese-avânturi spre tot mai sus,

    Pe-acelaşi drum

    Pe unde ieri trecură poate,
    
Străbunii noştri

    Şi părinţii,

    Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani,



    Noi ―

    Cărora ni-i dat să ducem enigma vieţii mai departe

    Şi doliul vremilor apuse,

    Şi-al idealurilor scrum ―

    Pe-acelaşi drum

    Vom trece mâine cerşind din ţiterele sparte

    La umbra zidurilor mute

    Şi-a secularilor castani!



    Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...

    Şi-n calea noastră întâlni-vom

    Pe cei bătrâni rămaşi în urmă ―

    Pe cei ce ne-or privi cu ochii în lacrămi
    
Cum le luăm-nainte.

    Iar noi

    Le vom citi-n figură cum suferinţele le curmă
    
În suflet sfintele avânturi

    Şi-n gură caldele cuvinte...



    Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...

    Şi-n calarea noastră întâlni-vom ―

    O!... câte nu poţi să-ntâlneşti

    Când drumu-i lung

    Şi nesfârşită e năzuinţa ce te mână

    Tot mai departe

    Şi te poartă,

    Ca pe un orb ţinut de mână,

    Spre-ntrezărite-Aureole ―

    Nimicuri scumpe pământeşti!...



    Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!…
    
Şi mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc.



    Dar va veni o zi în care

    Ne vom opri deodată-n drum,
    
Înspăimântaţi că-n urma noastră

    Zări-vom pe-alţii cum sosesc,

    Cum ne ajung,

    Ne trec-nainte
    
Şi râd că nu-i putem opri...



    Da...

    Va veni şi ziua-n care vom obosi,

    Şi va veni

    Un timp în care-al năzuinţii şi-al aiurărilor parfum

    Ne va părea miros de smirnă,

    Iar cântul ţiterelor sparte

    Un Psalm cântat de-un preot gângav
    
La căpătâiul unei moarte

    Pe care nimeni n-o cunoaşte...



    Şi-atunci, privind un urma lor ―

    Ca cei ce n-au nimic să-şi spună

    Când nu-şi pot spune tot ce vor ―

    La umbra zidurilor mute

    Şi-a secularilor castani,

    Vom adormi ca şi drumeţii

    Ce dorm uitaţi de mii de ani!…


    Viaţa literară şi artistică, I, nr.12, 1 aprilie 1907




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA