Editura Global Info / Literatură

Ion Minulescu

Pastel bolnav

doctorului Ionescu-Mihăeşti

Ce primăvară tristă şi ce spital tăcut!...
Bolnavii albi, ca albul pereţilor,
Privesc
Ne’ncrezători spre soare ―
Bizar necunoscut ―
Pe care întâia oară acum parcă-l zăresc.

Ce primăvară tristă şi ce spital tăcut,
Cu scările tocite
Şi sălile pătrate,
Prin care paşii parcă vorbesc de cei de ieri ―
De cei aduşi pe braţe
Şi scoşi întinşi pe spate,
De cei trecuţi de pragul supremei mângâieri.

Ce primăvară tristă şi ce spital tăcut!...
Ferestrele deschise spre soare parcă vor
Să strângă-n braţe-ntreaga căldură
Şi lumină.
În timp ce condamnaţii tăcuţi, din patul lor,
Fac semne desperate...
Şi doza de chinină
Alunecă pe gâtul pierduţilor
Ce vor
Să-şi schimbe-apropiatul sfârşit în început.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ce primăvară tristă şi ce spital tăcut!…

Convorbiri critice III, nr. 6, 25 iunie 1909

TE-AR MAI PUTEA INTERESA