Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ion Minulescu

    Rânduri pentru nechemata

    Aştepţi pe cineva?
    Nu ştii pe cine?
    Sau nu te-aştepţi decât pe tine
    Să te-nfruptezi din ce ţi se cuvine?

    Nu ştii că azi sau mâine ―
    Vrei, nu vrei ―
    N-aştepţi decât sosirea Ei?

    Şi oricine-ai fost
    Sau vei mai fi,
    Sosirea celei nechemate ―
    Fie că-ţi bate-n geam în zori de zi,
    Fie că-ţi intră-n casă-n miez de noapte ―
    Exact în clipa când ţi-apare,
    Doar te sărută şi...
    Dispare!…




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA