Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ion Minulescu

    Romanţa mortului

    Paznicul mi-a-nchis cavoul
    Şi-am rămas afară-n ploaie...
    Paznicul mi-a-nchis cavoul
    Şi-am rămas să-mi plimb scheletul
    Pe sub sălciile ude,
    Ce mă cheamă
    Şi se-ndoaie
    Să-mi sărute golul negru ce-mi pluteşte în orbite,
    Să-mi sărute alba frunte ―
    Fruntea ce-mi ştia secretul
    Aiurărilor trăite ―
    Şi să-mi şteargă de pe oase picăturile de ploaie...

    Paznicul mi-a-nchis cavoul şi-am rămas în ploaie-afară.
    Şi-am rămas să-mi plimb scheletul printre albele cavouri
    Unde-ai noştri dorm în paza lumânărilor de ceară ―
    Şi-am rămas să-mi plimb scheletul pe potecile pustii
    Şi pe crucile de piatră să citesc ce-au scris cei vii.

    Şi-am citit...
    Din depărtare, vântul mi-aducea ecouri
    Ne’nţelese, de orchestră
    Şi de voci ce cântă-n cor ―
    Cei ce-aveau să moară mâine
    Beau în cinstea morţilor!...

    Vântul mi-aducea ecoul bucuriilor din lume
    Iar „regretele eterne” scrise-n josul unui nume
    Lăcrimau.
    Ducând în albul picăturilor de ploaie
    Aurul lipit pe cruce!...

    Printre albele cavouri
    De sub sălciile ude,
    Ce mă cheamă şi se-ndoaie
    Să-mi sărute alba frunte,
    Rătăcesc de-atâta vreme ―
    Paznicul mi-a-nchis cavoul
    Şi-am rămas de-atunci afară!...

    Unde-i paznicul?
    Să vină,
    Să mă vadă,
    Să mă cheme,
    Să-mi deschidă iar cavoul
    Şi s-adorm din nou în paza lumânărilor de ceară!…


    Convorbiri critice, nr. 2, 1 noiembrie 1907




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA