Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ion Minulescu

    Romanţa nebunului

    Vreţi să vă spun cine sunt eu?...
    Un pod cu chip de curcubeu ―
    Un curcubeu multicolor,
    Armonizat pe placul tuturor!...

    Cei mai mulţi ―
    Proştii ―
    Cred că sânt
    Aureola unui sfânt...
    Iar cei mai puţini ―
    Cei cuminţi ―
    Cei care nu se-ncred în sfinţi,
    M-asigură că sunt un pod,
    Pe care regele Irod ―
    Un rege mândru
    Şi stupid ―
    A vrut să-l construiască-n vid...

    Dar Dumnezeu l-a pedepsit,
    Căci a murit,
    Lăsându-şi podul nesfârşit
    Exact când reuşise să-l îndoaie
    Cu cei din urmă stropi de ploaie
    Schimbaţi în lacrime solare,
    Ca orice pod fără picioare.

    Şi totuşi, acest pod sunt eu ―
    Un pod cu chip de curcubeu!…


    Versuri, 1943




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA