Editura Global Info / Literatură |
Ion Minulescu
În templul liniştii
lui Al. Gherghel
În sfeşnicele vechi de-aramă
Descresc trei lumânări de ceară ―
Descresc ca nopţile spre vară.
Şi-n sfeşnicele vechi de-aramă
Trei flăcări parcă se destramă
În fire lungi de foc ce cresc
Din lumânări până-n tavan
Şi scriu verseturi din Coran
De-a lungul templului turcesc...
Trei credincioşi desculţi se-nclină
Proptindu-şi frunţile-n covor ―
Şi parcă-s trei bolnavi ce mor...
Trei credincioşi desculţi se-nclină,
Şi-n simfonia de lumină
Ce-şi plimbă petele pe geamuri ―
Când verzi, când purpure, când blonde ―
Par trei corăbii vagabonde
Ce-adorm în legănări de valuri...
Şi-n templul liniştii ce pare
Un sarcofag păgân, enorm,
Toţi Muezinii parcă dorm...
Şi-n templul liniştii, în care
Greoiul fum de lumânare
Miroase-a cranii dezgropate ―
Din sfeşnicele vechi de-aramă
Trei flăcări pâlpâind te cheamă
S-adormi sub ele-ntins pe spate!…
Viaţa literară şi artistică X, nr. 8, 4 martie 1907