Editura Global Info / Literatură |
Ion Pillat
Cucul
Frunză verde de pelin,
Ce ’mi ești cucule hain,
De cânți vara 'n giumătate
Ș’apoi sbori în altă parte?
Cuculeț, pasăre sură!
Mușca-ți-aș limba din gură
Cântecul să nu-ți mai zici
Nici să mai colinzi pe-aici.
Vara vii, vara te duci
Când îs dragostele dulci.
Cântă-mi mie încă-odată
Că mi-e mintea turburată.
Cântă ’n dreapta mea cu foc
Să am parte de noroc.
Cântă 'n fața mea cu drag
Că ți-oi da frunze de fag
Să nu mai fi tot pribeag.
Cântece din popor - Populare din Moldova, culegere de Ion Pillat, 1928